Poezie
lipsa
2 min lectură·
Mediu
auzi vorbele lor
cum că ai tot ce ți-ai putea dori,
cum că fericirea înseamnă
să te bucuri de ce primești
și să faci ce e bine pentru tine
te invadează înșiruirea oamenilor
care îți arată rând pe rând,
vorbind despre ei,
cum ai putea să pierzi tot
îi vezi de o viață cum vin
atrași de greșelile tale,
pe care și din cauza asta
ți le porți cu o mândrie copilărească
ți-e ciudă când ai noroc
și norocul te urmărește în ciuda muncii grele,
prin care îți pare
că timpul trece prea repede și fără rost
nu te-ai schimba pentru nimic în lume
și în același timp vrei,
aproape știi cât de mult vrei,
să te convingă ceva să renunți
lași în urmă reperele trăirilor
doar pentru că incomodează
și închizi ochii,
gata să-ți pui încă o dorință
te uiți în jur și le dai dreptate
când vin și îți vorbesc despre orice altceva,
te agăți de tine și îți spui că ai tot ce îți trebuie
și totuși rămâne mereu un gol în care nu pășești
vrei și uiți,
atingi și îndepărtezi,
iei și nu dai înapoi
și știi că toate astea sunt cine ești
însă mai ești și altceva,
absența pe care o desfășori e un alt fel de căutare,
lipsa resimțită în tăcere trezește
mai mult decât simple dorințe
găsești nenumărate motive pentru care
bucuria n-ar trebui să te părăsească,
dar iată, argumentele n-o pot păstra
și nu-ți pot explica neliniștea
vrei și nu vrei să vină un val care să ducă
de la tine lipsa asta
un foc care să consume fără urmă
felul în care o simți iar și iar
023945
0
OA