gena gurau

Strămoși
(traducere de Nicolae Argintescu-Amza)



Uluit de lume am ajuns la o vârstă
când mă luam la harță și plângeam de unul singur.
Să asculți cum vorbesc bărbați și femei
neștiind ce să răspunzi, nu-i o mare plăcere.
Dar a trecut și asta; nu mai sunt singur
și, de nu știu să răspund, știu să mă lipsesc de răspuns.
Mi-am găsit tovarăși, găsindu-mă pe mine însumi.

Am aflat că, înainte de a mă naște, am trăit
totdeauna în oameni voinici, stăpâni pe ei
și nici unul nu știa să răspundă și toți erau calmi.
Doi cumnați au deschis o prăvălie - cea dintâi avere
din familia noastră - iar cel străin era serios,
socotit, necruțător și meschin: o femeie.
Celălalt, de-al nostru, în prăvălie citea romane
- la țară asta însemna mult - iar de intrau mușterii,
îl auzeau răspunzînd scurt
că zahăr nu este, pucioasă nici atât
și că toate s-au terminat. Mai târziu s-a întâmplat însă
ca tocmai el să dea o mână de-ajutor cumnatului falit.

Cu gândul la oamenii-aceștia mă simt mai puternic
decât uitîndu-mă în oglindă și îndreptîndu-mi umerii,
ori schimonosindu-mi buzele într-un surâs solemn.
Cândva, un bunic, în vremi de demult,
înșelat fiind de un consătean
și-a săpat singur via - vara -
ca să vadă o treabă bine făcută. Astfel
am trăit dintotdeauna, și-ntotdeauna am avut
chipul neșovăielnic și-am plătit muncind.

Iar femeile nu contează în familie.
Vreau să spun că la noi femeile stau acasă,
ne aduc pe lume și nu scot o vorbă,
nu prețuiesc nimic și nu rămân în amintire.
Fiecare femeie ne picură ceva nou în sânge,
dar se irosesc toate născîndu-ne, iar noi,
astfel reînnoiți, suntem cei ce vom dăinui.
Suntem plini de metehne, de ticuri și de spaime
- noi, bărbații, părinții - careva s-a sinucis,
dar niciodată nu ne-a atins vreo rușine,
nicicând nu vom fi femei, nicicând sclavi ai cuiva.

Mi-am găsit și un loc pe pământ, găsindu-mi tovarăși:
un pământ păcătos, unde este un privilegiu
să nu faci nimic, gândindu-te la viitor.
Deoarece munca nu ni-i îndeajuns, nici mie, nici alor mei;
știm să trudim, dar visul cel mare
al părinților mei, oameni de treabă, a fost să nu facă nimic.
Suntem făcuți pentru a hoinări pe acele coline,
fără femei și cu mâinile ținîndu-le la spate.



[primăvara 1932]

Cesare Pavese - Poezii

eu nu am folosit nimic eufemistic în comentariul anterior.
pentru mine \"mustește\" da! duce cu gândul la abundență, care, da! copleșește.

nu este cazul aici.
aici doar mi-ai trezit curiozitatea, la maniera: \'ia hai să vedem, dom\'le, ce vrea de fapt ăsta! până unde vrea să meargă, care-i este target-ul\" înțelegi?

e foarte bine dacă realmente vei reveni asupra stufoșeniei. cred că vei avea de câștigat.
iar cititorii vor fi cu siguranță ceva mai puțin...surmenați.
( drăguță interpretarea!! :)) )

succes!

uite, hai să-ți spun.
aseară am citit tot textul.
prima impresie a fost că parcă l-am mai citit - sigur nu mă înșel, asta tu ai putea să ne spui.

ok. recunosc: începutul \'lovește\' ochiul, dar incită mintea să continue lectura.
problema care apare, la un moment dat este că vrei să te desfășori pe prea multe planuri: narative, filosofice, literare, chiar autobiografice.

nu m-am lămurit cum ți-ai gândit construcția, nici nu ai lăsat loc de așa ceva, dar, dacă tot se vorbea mai sus despre \'miză\', ei bine, eu chiar vreau să știu finalitatea povestirii tale.
mai exact, o să urmăresc continuarea - dacă există - chit că s-ar putea să ceară o revenire asupra acestei părți, ceea ce, recunosc cinstit, nu mai vreau s-o fac.

cred că abundența scrierii de aici duce la dezavantajul ăsta: se cam pune la colț singură.

sper să fi fost clară și pe subiect.

o cititoare.

între un \'alfa\' reușit și un \'gamma\' la care-mi e și teamă să mă gândesc, ăsta este de departe preferatul meu. până acum.

\"pentru un ban în plus și mama știa
cât e de important să fii pregătit
pentru o viață obișnuită
pentru o umilință
în plus\" - no comment!

bine ai venit! :)

în afară de faptul că pari a-mi fi fost umbră :)), să știi că de-alde manifestările ArtBoulevard-ului au fost subțiri de tot...cel puțin din ce am observat în aceeași zi, da\' pe lumină.

cât despre nedumerirea ta...un ochi râde, un ochi plânge.
practic am redat radiografia celor 48 de ore de w/e, unul firesc, unul oarecare la o adică, super mișto pe de-o parte, făcut zdrențe pe alocuri de întâmplări triste sau generatoare de încordare and stuff - cum era necunoscuta ce-o ridica spitalul.

iar coincidența celor plus-minus 10 ani, cu consecințele conjuncturale aferente a generat o sincopă undeva anume în mine.
poate de-aia pare alambicat sau inutil ceea ce și tu și rita mi-ați sugerat să \'pieptăn\'.
ete că, a mai trecut un w/e între timp. :)

thx, man.

îți dai seama dacă până și \'aliens\' ăștia se alienează abordînd chestii ordinare!! :))
o pauză binemeritată, îmi vei spune, după chinurile facerii și scoaterii la iveală a cuvintelor-necuvinte, de cele mai multe ori.
o mică neclaritate am: de unde au scos cărțile de joc?


ps. mi-ai adus aminte de o imagine din sesiunile lungi și încinse.
când lucram în gașcă, la proiecte, invariabil începeam cu o pauză de șeptică.
iar cuvântul de ordine era: \"dama la control!\".
(aia de treflă era cea mai vânată..)

nu sunt lămurită:
până la urmă a dipărut ultima strofă \'au ba?

până la a fi \"materie primă\" este clar că-ți convine \'gâdileala\' de resort.

ce-mi place la genul ăsta de poezie domestică abordat de tine este acel firesc netulburat de nicio disonanță, chit că de-afară întotdeauna se aude larma.
armonie în gesturi simple, imediate, împărtășite.

ps. aștept cu nerăbdare ora terapiei prin masaj.
(nu mă băga în seamă. fug la fursecurile mele..)

citind și textul ăsta pentru pici nu pot să mă abțin să nu mi-i imaginez interpretînd, așa, fiecare rolul unei vitamine, avînd și costumația aferentă.

hmm...ce ziceți, doamna?! :)

subscriu comentariului anterior.
textele astea sunt reușite, utile, pe placul copiilor și mici și mari.

scuze, acu\' mă prinsei.

ai dreptate: \"trecere...amintire...simboluri simple\"

întocmai ca scurgerea timpului fiecăruia dintre noi..în existența plină de semnificații mai mult sau mai puțin simple.

thx. :)

scuze că intervin, dar cred că este indicat să explici ce înseamnă ONG.
indiferent cât de evident pare... :))

uite, nu știam despre manifestarea asta, dar pornind de la notificarea asta am dat un search și am găsit următoarele - sper să fie de bun augur completarea:

\"ONGFest este conceput ca un oras subdimensionat, cu propriile lui evenimente, de la teatru stradal, expozitii, spectacole si pana la concerte ale artistilor in voga. Toate acestea vor cotribui la crearea unei atmosfere de expozitie in aer liber care va fi prielnica organizarii de dezbateri si seminarii in teatrele si cafenelele din zona.\"

\"ONGFest este cel mai mare eveniment al societatii civile romanesti si se va desfasura [...] pe strazile Franceza, Stavropoleus si Smardan.\"

cred că este esențial să știm ce-și propune și unde exact se desfășoară.

centrul vechi al bucureștiului vuiește la începutul ăsta de toamnă.
ca-n fiecare an.
:)

mulțam.

eu cred că e mare lucru să faci un salt uriaș peste etape și să-ți însăilezi, da! cu sensibilitatea despre care Angela a scris foarte fain, țesătura ființei până-n fibră.

întotdeauna baleiez ușor între stări teribile iscate de sunetul și imaginea unor rânduri.
aici, la tine, mai că-mi vine să-ți mulțumesc pentru ospeție și...ospăț :)))
sau s-o iau la goană!!

oricum, din prima mi-a plăcut:
\"moartea își dă unghiile cu lac
în timp ce-mi bea
pulsul
oferind viață unei femei
pe care nu o să o mai cunosc
într-o primăvară
pe care nu o să o mai trăiesc\"
cred că strofa asta este ea însăși un poem.

am revenit tiptil aici.
este atât de savuros remember-ul ăsta, întocmai ca ...frișcă ăla :)) dînd din coadă, punctînd năzdrăvăniile voastre de-odinioară.

este sensibil gestul tău.
cu toată deschiderea mea optimistă..ceva îmi spune că este un ultim gest.
pot să mă-nșel..
important este ce-a ieșit: un briliant.
numai amintirile - anumite amintiri - pot reveni în forma asta, care, la tine, a trecut incontestabil dincolo de foaia aceea goală..lăsată pe post de motto.

îți spun sincer că începutul m-a cutremuat puțin: este de-un implacabil dens, cum spui și tu \"fără drept de apel\".

da!
\"să locuiești în propria țară ca într-o țară străină
iubirea să îți ajungă blestem și să îți numeri zilele cu spaimă
iată cum cel puternic ajunge hrană leilor nesătuli
iată cum zorii ne aduc vești despre noi
și pleacă apoi grăbiți înspre noapte\"
..ăsta este miezul. chiar dacă este și el decretat în aceeași manieră directă, dură.
parcă îl știm, îl mirosim, îl cunoaștem.

apoi cred că procedezi ok preluînd o entitate din mulțime.
un exponent, la o adică. proiectat cumva pe mulțime, totodată în antiteză cu ea.

ps. îți mărturisesc cum că nu m-a atras câtuși de puțin să te aud recitîndu-l.
a ajuns din prima așa cum l-ai pus în pagină. și rămân la varianta asta. :)

măă, copil ghiduș!!
mă duc la nanu\' dintr-ăla bătrânesc cu imaginea dimineții tale.

tare reușit \'X și 0\'-ul ăsta jucat parcă de niște îngerași :))

chiar îmi place cum translatezi planurile, chiar dacă la un moment dat am senzația unui macaz în filmul tău.

cred că puteai scoate două texte distincte, pornind de la ideile lansate în ăsta singurul.

tu apari rar, dar și când o faci... :))
mă bucur mult că înainte de a mă retrage pe seara asta ți-am citit poezia.
parcă ar fi o melodie aici sau, mai degrabă, un tango fierbinte prescris, rescris..

îmi place mult \'mișcarea scenică\'; versurile tale redau un vizual precis și clar, teribil de bogat în nuanțe.

preferata mea, la prima citire:
\"uneori ți-aș pune piedici
să-ntârzii ori să te rătăcești o vreme
până-mi învăț așteptările
să te recunoască.\"


ps. de ce \'migrene\'?

știi că pe lângă \'defect\', \'dement\', \'tembel\'...și-or mai fi câteva, \'mișto\' spus în acel anumit mod, este unul dintre preferatele mele, știi, nu?!
so, ai cam plusat. :))

păi, dap. ce-i al tău e pus deoparte:
1. ai dreptate.
varianta ta - * \'acasa\' ei* este și corectă și sună exact cum a zăngănit în creierul meu când am scris-o.

2. right, again.
doar sper că nu..zgârie prea tare. :D
am fost lapidară în zonele în care mă-ncurca nodul în gât.

3. \'centrul vechi\'.
este deja o sintagmă folosită generic.
evident că, luată la bani mărunți, nu este conformă niciunei logici imediate.
important este că mi-ai amintit de un alt preferat de-al meu: \'nașpa\'. :))

4. \'doar muzică\'.
ăsta este singurul mișto ce ți-l combat.
pe principiu\': \'tonu\' face muzica\'.

ps. just. nu se poate pretinde perceperea...a nimic.
mai ales în ceea ce mă privește, fiind una care doar pufăie, cu pretenții de a fi fumate.

thx, man. ;)

mamăăă!!
zi-mi, te rog, mai e loc pe-acolo??
(chiar și cu riscu\' să ne băgăm degetele în ochi..:D)

scuză-mi abordarea, da\' nu m-am putut stăpâni. ai provocat-o!
mi-ai adus aminte de ceva ce am fost întrebată de curând:

\'Găsește soluția la ecuația următoare: dacă nu ai fi fost frumoasă și lumea ar fi fost în beznă, ți-ar fi plăcut o umbră să-ți sărute urmele pașilor?\'

ți-o lansez, fără să aștept răspunsul, rezervîndu-mi totodată dreptul de a nu-ți spune ce am răspuns.

ai o poezie vibrantă aici, silvia.
ai atins în câteva cuvinte, delicat, esența feminității.
cred că tot nouă ne este mai ușor s-o percepem. :)

dap. vibrează ceva în univers.
practic, e ca atunci când îți cauți completarea incompletului de tine.
poate fi perpetuă, dar nu inutilă.
se hrănește din ea însăși.

aici e un clenci teribil de reușit, din punctul meu de vedere:

\"atunci te vei strînge în tine
cum universul
în gaura neagră
din atomul trupului tău\"

*pulsul

( încep să-mi pun problema: trotuarul din fața blocului meu cred că e prea...calm. :)) )

un ocean de asfalt personalizat puternic prin pulsul vietăților ce-l calcă-n picioare.
..minuscule, de-altfel, față de \'mnealui, trotuarul..


este multă muzicalitate, mult freamăt, mult tumult acolo
este și normal.
trotuarul palpită la unison cu pulsurile labirintului uman.
și nu numai. :)