Gelu Diaconu

deși nu-mi place să mă bag peste comentariul altcuiva, întăresc și eu observația că \"pește redundant\" sună ca unghiile profesoarei zgâriind tabla
eu m-am blocat acolo

Felicitări pentru această a șaptea ediție a Virtualiei. Mă bucură faptul că se păstrează tradiția acestor întâlniri. Sper din tot sufletul să pot ajunge și eu.

eu zic să-l lași pe Pavese să se odihneasă în pace
deși eu îmi amintesc că am fost extrem de trist (pe bune) când s-a sinucis Ladima (deși era doar un personaj sic!)
mai bine ți-l dau odată pe Sorokin, ca să revii un pic în zilele noastre
și spune-i lui Felix că asta nu e poezie (clișeu sic!)

„Când oamenii se gândesc la sinucidere, se gândesc la ce vor crede ceilalți despre ei aflând că s-au sinucis. Deci, într-un anume sens continuă să trăiască. În general o fac din răzbunare. Mulți oameni se sinucid pentru că sunt furioși. Este un mod de a-și arăta furia și răzbunarea. Și de a face pe altcineva vinovat de faptele lor, ceea ce este profund greșit.” J.L. Borges – Conferințe.

se numește invazie
e cineva pe fir?

eu cred că ar trebui să ținem un pic seama și de regulament, care spune că trebuie să existe un anumit interval între postări, ca să putem da posibilitatea și celorlalți colegi să se afle pe prima pagină de texte un timp mai îndelungat

chiar dacă Ionuț mi-a luat-o un pic înainte anticipându-mi intețiile
spun încă o dată că acest text are forță și se susține prin ingenuitatea aparent ușor abordabilă
într-un fel mă bucură faptul că ai menținut acel vers, deoarece asta denotă curajul de a-ți asuma dozarea ritmului, în care chiar și repetiția astfel abordată poate însemna un câștig
remarc poemul ca pe o revenire nu la tradiționalul Hose, ci la acel Hose îmbinat din dihotomia copilărie-maturitate, care poate surprinde în continuare

este de bun augur faptul că ai revenit la acea ingenuitate caracteristică absentă din păcate în ultimele tale texte
poemul mi-a plăcut însă am câteva observații mai degrabă tehnice
în versul al doilea „acelea” mi se pare în plus, deoarece se subânțelege faptul că este vorba de „momentele bune”, așadar precizarea este inutilă și redundantă
în versul al patrulea ai o scăpare, corect este „copiii”
versul al șaselea ar putea lipsi, deoarece există alăturarea cu un adjectiv similar în versul următor (frumos-frumos), dând o notă repetitivă și de asemeni redundantă grupajului
regionalismul „beu” este delicios însă sună prea a Pavel Stratan și nu cred că te avantajează
strofa a doua este într-adevăr „marca Hose”, încântătoare prin forța pe care o degajă, în ciuda simplității
sper că nu îmi vei lua în nume de rău observațiile
cu aceeași prietenie Gelu

ar fi să vedem mai întâi despre ce este vorba și abia apoi să ne dăm cu părerea
e ca și cum am spune că futurismul are legătură cu sexul
de ce ar trebui să tragem concluzia că boierismul are legătură cu boierii?

O axă trecut-prezent deasupra căreia levitează nostalgia după paradisul pierdut al copilăriei, o atmosferă aș zice de sărbători petrecute undeva la țară, departe de nebunia unui cotidian citadin frustrant și generator de angoase. Biografismul din poezia Dianei nu caută cu tot dinadinsul elemente de noutate, însă constructul este mereu schimbat, surprinzător. Până și limbajul ușor desuet, care aduce în prim-plan un diminutiv mai aproape de ingenuitatea aceleiași copilării pierdute, dar nu uitate, transpune cititorul într-o lume magică, undeva în trecut, alături de cei dragi, departe de frâmăntările unei lumi din ce în ce mai mult de neînțeles. Îți mulțumesc pentru o lectură plăcută.

mereu din motive ce țin mai degrabă de o anumită emotivitate în fața actului liric și deci implicit care au o legătură solidă cu acel tip de subiectivitate specific proustian dobândit în adolescență sau inconștient poate chiar mai devreme, în sfârșit, ca să nu devin mai alambicat decât este nevoie, mă simt obligat să spun că acest text nu are valoare literară și trebuie trimis la reciclare.
ca să fac și o rimă nedorită, fără supărare.

Știu mah, dar prin chestia cu webcam-ul nu te bagi un pic în ciorba optzeciștilor, zic și io... Gelu.

De fapt este vorba de o permanență, deoarece așa se întâmplă, mereu ne lipsesc \'anumite lucruri\', e un truism aici. Și e \'disconfort\' nu \'discomfort\', btw. Gelu.

La mulți ani, Cosmin, îți doresc tot binele ăla despre care vorbim noi uneori și pe care știu că ți-l dorești! Gelu.

Chestia asta este și pe TVR 1, prezentată ca un soi de interviuri ad-hoc, în pauza dintre meciurile de la campionatul mondial sau ceva de genul ăsta. Părerea mea este că demersul celor de la televiziunea națională este defectuos, neprincipial și lipsit de finalitate. Măcar dacă era un sondaj, poate că se obțineau ceva rezultate, oricum inutile, așa cum inutilă este intenția unora de a ne convinge că putem da un rezultat unei adunări matematice de genul două lebede + trei măgari. Chiar, cât o rezulta? Gelu.

Adrian, îți doresc mult succes cu noul volum de sonete, voi fi sufletește alături de tine la lansare. Felicitări. Gelu.

Că tot vorbirăm, mi se cam agață de mânecă (aproape) rima aia involuntară \'atârnată-agățată\', în rest, trecusem ca să fac gestul ăla de încurajare, dar nu pot deocamdată, că mai sunt câteva beri de băut. Baftă. Gelu.

pese - ca să fac și eu pe criticul, nu-ți acord circumstanțele alea, prietenii știu de ce.

În principiu aș da o bere, dar pentru o critică aș da două, deoarece știi că părerea ta are importanță. Sper să ai timp mâine. OK. Gelu.

Expresii care îmi violentează simțul artistic:
\'să mai te am lângă mine\'
\'dar numai pot, e prea târziu\'
\'fiindcă tu vei fii cu mine\'
Greu cu gramatica, monșer. Că de altele...
Gelu.

Un aparent aer de ingenuitate însoțește acest poem care repune pe tapet clasicul conflict tată-fiu, ridicat aici la o altă dimensiune, care nu ține neapărat de credință ci mai degrabă de nevoia imperioasă a unei imediate eliberări, a unei evadări din spațiul strâmt impus de conveniențe, un spațiu redus la propriul eu, la propriul for interior. Interesantă este aducerea lui Dumnezeu la dimensiuni umane, absolut comune, un Dumnezeu care își dă în cărți și trișează ‘ca de obicei’, un Dumnezeu care, spre deosebire de cel din celebra ecranizare ‘Bruce Allmighty’, pare mai puțin simpatic, pentru că ‘nu dă cu mătura în spațiile comune’ și ‘nu trage niciodată apa’. Un Dumnezeu care își sfidează cumva ‘proprietarul’, deoarece tot timpul ‘învârte’ ceva și nici măcar nu o face discret, părând el însuși un rebel, maculându-și cu bună știință propria imagine, fără să-i pese în vreun fel de consecințe. Ce putem face în fața unei astfel de dileme? Radu ne propune o soluție originală, surprinzătoare, care nu necesită, așa cum s-a mai insinuat, folosirea unei paradigme: îi cere chirie Atotputernicului, cu un gest ultimativ, dar atenție, și aici survine gravitatea mesajului, nu ne dă și soluția. Cumva, dilema este transferată lectorului, lăsându-l pe el să dea, în ultima instanță, verdictul. Aflându-ne așadar în poziția judecătorului, soluția stă la îndemâna fiecăruia dintre noi, fără ca aceasta, odată decisă, să echivaleze, din nefericire, cu adevărata eliberare. Cel puțin nu deocamdată. Cu prietenie, Gelu.