Poezie
jurnal cazon
- fragment -
2 min lectură·
Mediu
(poarta-albă)
seara
după raport
mă strecor lângă patul caporalului
îi dau pe șest
o sută de cafea arabică
și două pachete de kent
e tot o promisiune
îmi spune să fiu liniștit
gesturile lui
mă încredințează că permisia
e aproape
***
(dormitor la alba-iulia)
noapte cu lună plină
cincizeci de paturi
cincizeci de trupuri amorțite
lumina cade pieziș
printre gratii
știu că nu e vis
aud aievea sforăituri
și bășini inconștiente
îmi mișc mai întâi un picior
apoi o mână
sunt viu măcar pe jumătate
pe hol se aud
pașii măsurați ai plantonului
***
(poarta-albă)
vocea lătrată a locotenentului
ordonă scurt
SS-ist
toți cei din bucurești
să iasă din formație
pentru că suntem aproape
ni se dă drumul acasă
48 de ore învoire
48 de ore de libertate
uniformă nouă
bocanci noi
privesc aiurit cerul
ca paul baumer
în ultima lui zi
de război
***
(medgidia km. 28)
pe marginea șanțului
așteptăm sosirea marmitelor
ciorba de fasole
și varza fiartă la felul doi
ne schimbă viețile zilnic
timp de o oră
M. îmi spune
nu trebuie decât să avem credință
că toate astea
se vor sfârși într-o zi
scormonesc pământul galben cu bocancul
aprind o țigară
și îl invit pe Dumnezeu la masă
pe marginea șanțului
la km. 28
033.167
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Gelu Diaconu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 209
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 61
- Actualizat
Cum sa citezi
Gelu Diaconu. “jurnal cazon.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gelu-diaconu/poezie/1765166/jurnal-cazonComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
zilele trăite în armata română, cu lipsa de libertate și lipsurile materiale, care te duceau cu gândul la un lagăr de muncă forțată sau la o pușcărie, le-am trăit cu o intensitate maximă, deoarece au fost zile furate din viața mea, din existența mea, asupra căreia nimeni n-ar fi trebuit să aibă niciun drept
a fost o recluziune forțată, de care îmi amintesc cu nervii întinși la maxim
de aici și tonul mereu scrâșnit al versurilor
mă bucur că ți-au plăcut și îți mulțumesc pentru aprecieri
a fost o recluziune forțată, de care îmi amintesc cu nervii întinși la maxim
de aici și tonul mereu scrâșnit al versurilor
mă bucur că ți-au plăcut și îți mulțumesc pentru aprecieri
0
am ratat un acord, sorry, \"asupra cărora\"
obosit de la muncă, deh
obosit de la muncă, deh
0

dar am trait niste ani buni prin caminele studensti comuniste, am si mancat la cantina.
gelu este deja o marca inregistrata si acest lucru nu e putin deloc.
toata admiratia mea
Djamal