gd2wa

da, pare că ar putea descrie un performance, dar eu aș zice că e prea teatral pentru joseph beuys (dacă la el se referă marius).

ăsta lucra cu concepte f elementare, texturi fruste gen arte povera / plastică socială. iar \"acțiunile\" sale simple și directe se bazau exact pe demolarea ideei de artă ca instituție prețioasă, burgheză. ori, mie, jocul de șah și toate simbolurile intelectuale din spatele figurilor sale, privirile semețe până în depărtări către frumusețea oceanului, migdalii în floare etc. îmi sună cam emfatic în contextul beuys...

dar e un poem frumos.

fără să pot spune exact de unde, primul vers parcă sună cunoscut. sau pt. că e prea puternic & ca o sentință simplă. nu știu dacă e bine să fie așa, sau măcar să nu-l tai altfel, alterându-l cumva etc. ah, și îl mai repeți și în titlu - es demasiado..

dar mi-au plăcut f tare următoarele două, trădează multă sensibilitate.

iarăși, ultimele 2 versuri sunt tot o sentință care îmi blochează mie, cititorului, orice posibilitate de a-mi continua poemul tău în cap.

mă refeream la ceva semi-porcos, în sens bun & potențator pt. text, când ziceam de ceva alunecos ref. degetele ude... :)

cheers

un fel de arghezi pângărit în mizerie, cam așa-mi pare ce scrii...

pari inteligentă, altfel, din ce scrii aici... și am să-ți confirm în curând chestia cu delicatețea, confirmându-mi chestia cu inteligența de care zic aici - however, vei vedea zilele următoare. :))

cu bine,
M

remarc cu întârziere metafora de aici:

\"toate vocalele acestea dispuse
sa le fragezim între noi
ca pe niște verinci parfumate
capriciul\"

aceasta îmi pare singura parte simpatică din poem.

am intrat pe acest txt atras de comm-ul lui alberto, dar de-abia acum am văzut că ești din galați & m-am prins etc. crezusem că ai simțul umorului (mi se păruse că obs. ceva ironie prin text), dar se pare că m-am păcălit, de vreme ce ai dat-o fatală (și) cu culoarea ochilor. :)

dar clar că așa am să fac, de-acum înainte... scuze de deranj. o searî bunî sî ai.

fără supărare, mi se pare un text de oracol (de-ăla de liceu). și de oracol modest, pe deasupra... și asta se datorează, în primul rând, tonului declamativ, avântat & atotștiutor din primele 2 strofe.

cireașa de pe tort - chestia cu \"până când o-urile, a-urile / să se topească-n miros de elita\" - e complet deviată, dar nu la modul bun, din păcate...

apoi, tot bagajul de \"concepte tari\": iubiții, iubitele, gleznele, tălpile, coapsele, aripile întinse, vanitatea, risipa, magia. și, nu în ultimul rând, verdictele la fel de decisive: îngrozitor, necinstit, câtă vanitate, ce risipă!, câtă epuizare, cât risc... etc.

parcă nu e loc de echivoc, de sincopă, de relaxare a buzelor pe muștiucul ăla nenorocit, a degetelor pe grif.

în plus, mai sunt câteva construcții cu adevărat exagerate: \"propriile noastre încercări de a ne scrie cu aripile întinse\", \"este îngrozitor, necinstit să ne reinventam zilnic iubiții, iubitele\", și - cea mai cea - \"coapsele noastre înflorite\" etc. pleeeaasee... e la mișto sau pe bune? (dacă e la mișto, mă ierți.)

și i-ar mai trebui și niște diacritice. după aceea poți, eventual, să-l ștergi.

(glumesc un picuț :) te rog nu te supăra, dar... citește și tu la rece ce ai scris și ai să înțelegi - cred...).

lasă-l pe alberto, nu te lua după el, el are o structură sufletească mai specială etc. deși are dreptate puțin - într-adevăr, singurul lucru care face ca acest text să nu fie întrutotul penibil este ironia pe care, ici-colo, o are.

e un text fain și - cam ca la analiză matematică - ar putea tinde spre superb.

mi-a plăcut partea cu capul ce-ți pică pe enter, aș fi văzut-o un pic mai dezvoltată. iar la partea cu îți uzi degetele, la fel, spre ceva ușor mai alunecos etc. - dacă înțelegi ce vreau să zic. ;)

foarte frumos poem. mă prinde foarte tare toată recuzita de imagini / asocierile cu stările noastre. e un poem sensibil și în același timp ferm - cu precădere la final.

dacă ar fi al meu, poate că l-aș fi (re)scris un pic altfel, ici-colo câte un cuvânt sau vers tăiat diferit.

;) de pe o insulă, în plină urbanitate,

salutări
M.-

superb, am priceput, în sfârșit. mă ierți că mintea mea asociase imediat totul cu frustrările sexuale ale unei femei trecută de o anumită vârstă etc. dar acum totul se leagă, curge... nu văzusem MOARTEA aia, stătea ascunsă printre versurile tale. Dar - fuck me - it really makes (a horrible) sense now :)

deh... așa o fi, odată cu vârsta, după ce consumăm experiențe de tot felul, începem să ne gândim la moarte.

să mai scrii, manuela, că scrii f frumos, am să te mai citesc.

mihai

poemul e mediu și decent, până la finalul care se vrea puternic & concluziv, dar o dă în fix penibil: \"abia acum aș experimenta cu tine / ceea ce nimeni nu a îndrăznit\".

relația aceasta pe care, în felul acesta, o construești dinspre tine spre el și nicidecum invers sau - să zicem - egală (\"să experimentăm ceea ce nimeni etc...\"), în loc să fie girl-power sau provocatoare, este - așa cum spuneam - penibilă. ori poate că o fi provocatoare, dar pentru vârsta a 3-a.

adică trădează chestii gen single women issues, și cu mențiunea că sunt issues care se manifestă mai agresiv la women over 30\'s... nu știu dacă asta ai vrut să exprimi, frust... sincer, nu prea cred. dar - culmea - asta transpare.

de asemenea, ironia sau auto-ironia, eventualul ton subversiv sau orice altceva din categoria asta ar fi putut salva situația, păstrând finalul acela așa. dar nici asta nu e, chiar deloc, în poemul tău.

nu te supăra că-ți scriu toate astea, o fac cu bună credință.

gelu, n-am ce să comentez pe textul tău, mie îmi place cum scrii și gata. mi-aș dori să pot scrie atât de simplu & intens. și în același timp discret, evaziv etc. de-aia nu comentez pe text acum.

promit însă că am să o fac dacă o să am o părere critică sau sugestie diferită, îmbunătățiri etc. pe viitor.

mersi de aprecieri pt txt-le mele. inutil să mai spun că mă onorează.

și exact cuvântul acela \"miză\" l-am folosit & parafolosit și eu, în comm-urile legate de tot jegul pe care unii îl varsă acolo, războindu-se cel mai adesea între ei în subsolul textului meu... nu înțeleg... probabil că spațiul ăsta virtual poezie.ro e singura realitate în care trăiesc bieții de ei, și de aceea cea mai importantă. sunt în stare să se descalifice dpdv uman pt. a-și apăra orgoliul rănit etc.

în schimb, eu SUNT un admirator al textelor tale și o spun clar și răspicat, mă urc și pe cutia din colțul vorbitorului în parcul moghioroș și o mai spun o dată.

am avut dimineți la rând când mă trezeam, mă dădeam jos din pat, mergeam să mă spăl pe dinți, să mănânc bla bla bla... și tot drumul până la birou repetam, în gând sau - ca un dement - cu voce tare \"m-am dat jos din pat și am oprit casetofonul\". cum dracu poți să scrii așa ceva, atât de simplu, puternic și, mai ales, azi??? :) versul ăsta cu casetofonul îl găsesc bestial. și nu, nu e la mișto ce zic, nu sunt nici bou și nici beat acuma... :) te-am citit peste tot pe unde ai scris în ultima vreme și cred că și dacă vei scrie vreodată nașpa, tot are să-mi placă.

na, că am făcut și asta (osanale, chapeau...), mi se întâmplă extrem de rar, am un orgoliu & un ego destul de pizdoase, dar tu chiar meriți toată admirația mea. și mai am câțiva preteni care-mi împărtășesc punctul de vedere.

iar ce ai postat aici știam de pe clubliterar, n-am ce să zic, exprimă incredibil de fain aceeași dulce neputință & nostalgie - pentru care citesc mereu ce scrii.

da, ai dreptate cu travesti-ul - în fiecare femeie există un bărbat & viceversa. de-aia ziceam de păsăricile mele, în comm-ul de dinainte.

apropo de asta, în clădirea unde am biroul veniseră vreo 3 gabori azi. filau și (cred că) vroiau chiar să ia la puricat 2 travestiți care, cică, se mutaseră de curând acolo și tulbură liniștea publică, primesc clienți etc. și pe care îi urmăreau mai de dinainte, de când stăteau - cică - pe magheru... :))

revenind la txt, mi se pare valabilă ideea unui șoc de 220 la sfârșit. vezi tu, te descurci... :)

Claudia, și mie mi-a plăcut întregul carusel și, în special, descrierea fizică cu glezne și degete... mmmm... foarte frumos. Totul e consistent și aș zice că are o ironie de bună calitate.

Totul până la final, pe care știu că ai... foarte mizat, dar fix de-aia poate nu-l găsesc nimerit. Sau poate că merge, dar integrat cumva într-o construție mai amplă un picuț, concluzivă și / sau incitantă, ceva acolo, dar nu într-un vers așa stingher, scurt & abrupt. Mai ales că acel vers e și ușor argotic, adică ironia din el nu e una intelectuală ca cea din corpul poemului. Apoi mi se pare și cam clișeistic dpdv al construcției, cu substantivul pe post de adverb etc...

S-ar putea să aberez grațios, să mă ierți, e vb doar de păsăricile mele (din cap). :P

Ah, profit de ocazie și-ți mulțumesc aici 4 your kindness și vorbele înțelepte de la un txt de-al meu.

nu, eu cred că un astfel de poem ar trebui să fie muuult mai zguduitor... recunosc, au fost câteva puncte în care am simțit asta, dar și unele care contrabalansează ce se câștigase înainte, un fel de miștochereală sau lipsă de nerv, de asumare etc. - așa că desumflă poezia din situațiile astea reale și tot așa.

de ex:
- e fain \"azi o femeie / mâine nimeni / apoi un trandafir unei necunoscute în Hard Rock Cafe\" - dar pe care eu cred că îl strici imediat cu \"Inexprimabila tristețe / alungă răsucirile de vânt / aș plânge dac-ar fi permis / să plângi în versuri / bine că plouă\". hai măi...!!! cu plânsul în versuri și cu bine că plouă ăla de după...?!!

- \"îmi moare la intrare\", deși ironic (poate eu n-aș fi zis-o așa...) e suficient de mișcător, dar imediat ne spui că e o glumă, că râde și un prieten, în loc să încerci să amplifici dramatic faza asta.

- \"ea avea doi amanți / eu foarte multă morgă\" dar ne spui că \"eram fericiți atunci / nu știam cât de singuri suntem / născuți / pentru plecare / unul de lângă celălalt\", ceea ce omoară & mai ales prin ultimele 2 versuri aplatizează f mult frumusețea construcției de dinainte...

și poate mai sunt și altele.

please, nu te supăra că te critic... dar am rezonat destul de mult la ce-am citit și sunt de părere că un pic de dramatism și chiar sarcasm bine dozat, și un pic de pus auto-ironia asta ușoară de-o parte, ar ajuta enorm acest poem.

e destul de faină prospețimea asta, dar eu cred că trebuie spusă mai telegrafic, deci eliminată o bună parte din cuvinte. iar ultima strofă e cam străină de restul.

da, e un text fin, ca o cană cu lapte.

mi-a plăcut strofa cu băiețelul din turnuri și mai ales versurile \"pliase cerul cu tot cu tramvaie / oamenii țâșneau radial\"

mai trec pe la tine

fain & cețos, e o oboseală așa cum îmi place mie.

poate doar aș scoate cei 2 \"e\" din \"văd lumea în trei feluri – / norii sunt roșii, cerul e albastru / pasărea rea e violet\". mi se pare că prinde un ritm mai bun. și tot pt ritm aș înlocui \"mere otrăvitoare\" cu mere de alt fel, mai scurt poate (\"stricate\" etc.) sau chiar ceva monosilabic.


cheers

DM e Depeche Mode - era o sugestie tâmpită legată de \"mesia personal\", e piesa aceea a lor cu \"your own personal Jesus\" etc. mi se părea că are forță sintagma și ajută acolo în metatextualitatea postmodernă a poemului tău, ca să folosesc o expresie, gen... :P

oricum, nevermind - nu mă lua-n seamă, sunt extatic azi. :) și sunt cam anarhic ref. la faze gen pruteanu & co. d-zeu să-l ierte, though.