Întoarcerea nu e aici.

fără să pot spune exact de unde, primul vers parcă sună cunoscut. sau pt. că e prea puternic & ca o sentință simplă. nu știu dacă e bine să fie așa, sau măcar să nu-l tai altfel, alterându-l cumva etc. ah, și îl mai repeți și în titlu - es demasiado..

dar mi-au plăcut f tare următoarele două, trădează multă sensibilitate.

iarăși, ultimele 2 versuri sunt tot o sentință care îmi blochează mie, cititorului, orice posibilitate de a-mi continua poemul tău în cap.

tot textul se vrea a fi o sentinta. un punct pe i. un punct final. la propozitia anterioara nu se mai ajunge decat calcand peste cadavrul cuvintelor prezente. si totusi e singura cale. drumul spre urmatoarea propozitie e blocat. definitiv. ca o sentinta.


multumesc pentru stradania de a trece dincolo.