Mediu
Nu-i chip
(poezia ca artă macabră de-a schingiui viața)
1. Poem întors pe dos
Fără ca moartea încă să-l știe
ochit, scris în pripă, dens de viață,
poemul, încolăcit bine,
respira mugind sacadat
între straturi de alge
dispersat la față, nu și pe spatele…
unui pergament ud
dintr-un vas crăpat scufundat.
Își reinventa neanturile,
pe când goanele după comori
se patentaseră-n specia umană
ca o perdea peste geamul lui mat
cu intimidări, loviri, cercetări ;
dar îl găsi între corali
Jacques Yves Cousteau.
Poemul se răsuci mâniat
înspre groapa Marianelor cu epave.
Scos în lanțul ancorei
dintre strofele pierdute,
inutil este adus șters pe val
până ce antitalentul actual
cu vuiet spart nu se scufundă.
Frica îți lasă, poemule, fii iar
un pește zburător din Pacific, să mori
nu prin plasele structurale de azi
ci găsind pista izvorului, ca un somon!
P.S. Motto uitat
De ești cam mort,
dar nu mort-mort,
trezește-te...
Scrie-ți slogan
pe-un vechi răboj
de năvodar
pierdut în larg
sau de corsar :
”N-am complotat!”
2. Ce faci acolo, mortule poem ?
Cu stârv urât la vedere, pipăire,
mortule poem, zaci strâns ghemotoc
încâlcit diform într-un cavou,
sub masa crăpată unde te-avortai,
pe aleea spartă-a Eternității
și-ntinzi la toți falangele tale tatuate
ca pe bilete de hârtie-aruncate.
Pe tine, poemule, fără alte date exterioare
chiar Mort-mort te cheamă –
și-așa te strigă oricine-n cimitir,
întrebându-te ironic de starea socială,
luându-te ușor de barbă sau de coadă :
–Tu, Moarte-n moartea cea de rând,
ce-mi stai cu toți morții morților mei,
nu vrei să-mi amorțești și mie una,
de-ți profanez din senin titlul,
tu, cu nefăcuții ochi, nu vrei?!
Cavoul tău, trup lăbărțat
al Marii Cărți – teren de veci,
de mâine va fi sub compresor
iar noile poeme îl vor dărâma…;
plin ochi de la infiltrații/transpirații,
îl va da gata prima ploaie de șicane,
ori noaptea ce-o să se săpunească-n el
de păcatele… nespălaților
autori de lirice erori!
Altădată prin coșul comunal al rufelor pătate
chiriașele poeme erau depuse mai scrobite,
băgate-n mașini de scris, apretate-n formol,
luate din coș stoarse, puse pe sârmă
nu ca boarfele de azi, pe năsălii la editori...
Li se-aduceau pe pleoapele ferecate/nedeschise
din când în când și câțiva tari sfanți
lăsați de-o rudă-ndurerată la chioșcul de ziare.
Aceasta vă dădea, poemelor, pentru cea’ lume,
câte-un pumn de pământ, ca să nu muriți destul,
vrând să vă prohodească-n postfața de pe-aici,
căci până la procesul ultim,
la putrezirea totală
o gâdila-n nară,
iar acolo vă e tare luuuuungă
așteptarea în nocturna
baie comunală!...
Fără gât, bazin sau țeava principală,
mortule, nu te macula văzând atât bănet
și nu opri pumnii strânși
aruncați spre tine-n vânt
(pe viața netrăită ce-o mai jinduiești !)
c-o să ți se dea și card –
tocmai murisei de infarct.
Mort-mort, care tot-tot
înăuntrului meu îi vezi și-i ceri,
mă ia, când mă citești tu bine-acum,
cu-același tremur după ritmuri grele,
mă zvârcolește în spasmurile
plăcerilor nepământene, frate!
Hai mușcă-mă, mușcă-mă,
bagă-ți colții, drept în trup,
du-mi-l să se mai spele
dincolo de-acest imund cavou…
Trecătorilor, publicule cititor
al crucilor de pe alee,
de ce stăm încă nepublicați pe ele?
Cu ghiara țineți
ca pe niște chitări crucile
să ascultați poemele nevrute –
cum îi șantajează dinainte
pe toți care rup din noi
secundele rămase chiar din viitor…
3. Un joc ales cu Moartea
Am trăit fară să vreau
în timp ce lumea se distra
pățanii care mai de care
și ce gândiți că mă mai doare?!
Mă durea jocul de călcat Moartea
când fac din BCA casa mai mare
omorându-mi trupu-n mulțumirea
celei care-mi este jumătatea.
Nu spun cât de neașteptat
lumina vieții m-a înșfăcat
și cât mă doare că mi-a întrerupt
ne’ntrupatul/nesătul coit prematur –
iubirea mea de nenăscut lup.
Așa că toți de-ai casei
se cruceau văzând în timp ateu
pe-un prunc – pe mine – încă-adormit
cum ieșeam din hymenalul tunel strâmt,
dar… oare cu ce credeți că-mpingeam?
Între fălci de carnaval o carne se strâmba –
cât o lopată – nasul meu de pătlăgea!
Verde-vânăt, atât de trupeș
abia ieșit cu sania la ombilic
întreg urlam,
nici Grinch nu s-ar fi fălit
de atâta chiuit
la mumele (stră)moașe
care din mâini mă petreceau
pe-acest pământ orfan,
aproape șters de la moștenirea
cerului de-unde-aterizam.
Pe la cinci ani de-un mag auzii
și pe loc atunci mă comparai
cu-al spiritelor omenesc exemplu –
când tu tată îmi citeai
despre Merlin câte-un basm.
Tot druid și bard încă de mic
voiam să fiu.
Dar constat că m-am născut târziu
și-mi voi inversa pașii/vorbele ca mațele –
sus privind, apoi jos (și-n rai, și-n iad) –
până ce prin sângele fluid din ochi și nas
să-mi intre iubita pe care-o voi păstra
și parcă-o aud strigându-mă așa :
”Nu ești chiar cel de mine-așteptat,
dar nu te crezi un sfânt cu gând nebun,
ci omul cu frică, omul de cuvânt,
omul scris impur, omul pe vânt,
omul năsos cu plete, ce-ți lași barbă…
Năprasnic ai bătut căile pierdute
și mi-ai desfăcut
coapsele-n frigul așteptării strânse,
iar eu te cred al meu,
dar cred că știi: azi o minte înaintată
nu-i mai mult căutată
decât tupeul mârlănesc.
Astfel eu te caut din adolescență
să te prea departe însoțesc
și-n jar casa morților,
(pe care ți-o zidesc ei crud)
va fi de tine mistuită
fiind tu cu mine-n casa vieții!”
4. Ce nu-i
Gladiatorule funcționar de azi,
rămâi fără scut, prostit, gângav
când muribundul adversar –
mecanismul neoprit globalizant –
îți înfige ghiarele de-oțel cârlig
în obrazul drept, stâng, în mărul lui Adam,
apoi în… tâmplă până-n lobul parental
c-o forță de vampir, cu viteza de ghepard…
Tu, luptător de mortal combat,
să ripostezi neîntorcântu-ți ceafa
în fața unui înger funerar
ce te ia bine în tăiș : ”Ce nu-i, ce nu-i,
și ce mai este, ce va fi păcat să faci?!
Da ! Nu-i păcat să-ți văd, stârv vampiresc –
răspunzi căzând –
sângele putrezit din cuțitul meu cum e fătat
scos din pieptul tău cu-al meu îngemănat,
dezumflându-te ca un așternut întins pe pat
încremenit de Moartea ce te ia cu sudori reci
de-ți curge și din plete, și din gura lumii, și pe nas
peste pieptul meu cel înghețat
ce nu-i! ce nu-i! ce nu-i!”
Gladiatori, ați fost demult,
dar vă încarnează acum…
bunii-actori ai crudelor nevoi
de ură, ticăloșie-n noi.
Fără sânge-n inimă,
fiți luptători
și după platoșa versului alb…
5. Mortual rest
Rapid rapid
sicriu câștig
dacă-mi public
versuri duhnind
Răni din scris
mi le-am deschis
nu-i nimeni trist
mestecăm spini
Cititorii-mi stric
de jupoi prelung
mușchii rescriși
de-ai iubitei dinți
Lumea-i de ieri
azi nu-i nimic
luna-i la circ
văd soare-n dric
Ochi sângerez
c-un râs tembel
Nasuri întorc
Când fac horc-horc
Urechi mănânc
pipăi flămând
Tub amprentat
scurg ser letal
Vărs funingini
furunc întind
peste perfizi
ce mă tot mint
Prăpădesc gaz
storc purici mari
Cât dormitezi
moarte de ieri
un pansament
nu-mi regăsesc
022567
0