Poezie
DULGHERUL
DULGHERUL
1 min lectură·
Mediu
DULGHERUL
Ca la un semn, dulgherul cortina o desparte,
Cioburi de noapte schimbând în imn de slavă,
Fulgi de pace, flori de măr și de cireș împarte,
Clocot grav de clopot îndeamnă într-o salvă.
Scânteia veșniciei scapără-n lumină,
Altar și mucenici o-mpart în fluvii vii,
În cugete zidesc biserica creștină,
Iar suflete-oropsite revin din colivii.
Începe zi de pace în cer și pe pământ,
Când clopotele cheamă la hrană și lumină,
Când Domnul îl trimite pe Fiul Lui Cel Sfânt,
Drept jertfă, trup și sânge să pună azi la cină.
Înnegurat și singur, aiurea printre astre,
Smeritul meșter trist, înlăcrimat se-nchină,
Cu greu și-a găsit locul în sufletele caste,
Ori sfântă zugrăvire pe lemnul de icoană.
Din tâmpla lui, tâmplarul n-a izvodit minuni,
N-a ridicat sculpturi, mărețe altare aurite,
Doar mese rânduite să-mpartă zilnic pâini,
Scaune și lavițe - odihnă trupurilor obosite.
De cerul cântărește credință, nu și bani,
Cum de-a urcat dulgherul alăturea de sfinți,
Abia după un chin de două mii de ani,
De drumuri nesfârșite și grele suferinți?
03853
0
Cine dracu' e "Dulgherul"?