Ce pace ieri...

mă gândeam că-ți lipsește deja untold.
mi-a plăcut felul ăsta de dragoste de pace!

’’Pacea’’ ființială aduce în om ’’liniștea’’, calmul și chietudinea, pe când ’’furtuna’’ existențială răvășește, debusolează, induce haosul, discordia, anxietatea și angoasele și are ca sursă ’’anomaliile’’ și absurditățile.

Iubito,-n gândul meu e iar furtună;
Ba chiar tonade-aș zice, ori stihii,
Că viața-i plină de anomalii
Și curge-ntruna, fie rea sau bună.

Ții minte? Se sfârșiră zile mii
De când oricine poate azi să pună
Că-ți așterneam în nopți de jad cu lună
Săruturi lungi pe ochii-ți sinilii...

Simțeam în inimi frământări senine
Și o trăire care a zburat
Pe alte lumi, de unde nu revine.

Apoi, mă-ntorc la gândul blestemat:
Știu că, fierbinte, te lipeai de mine,
Și... mai era ceva, dar... am uitat!

doar de la cununie sunt furtună.
concubinaju-i hăț pentru stihii...
naivule, ce sunt nu sunt anomalii,
al meu ești, zi mersi că-s încă bună.

e legea firii, mii și mii
de tăntălăi întreabă-i și-o să-ți spună
c-au fost betegi la bibilic sub lună
cu mâna bâjbâind chiloți... prostii...

credeai cumva în clipele senine
în liniște și tihnă? ți-a zburat
din creier neuronul și nu-și mai revine...

nici pe departe-i dorul blestemat
ce dă năvală peste tine...
te țin în sah, hei,hei, ce crezi că am uitat?...

doar de... dragoste, fără pretenție de... sonet, Ioan.

Mi-aduc aminte de Lorin Fortuna,
Cum prezicea că vor veni stihii,
Că se vor întâmpla anomalii
Și-or să să dispară soarele și luna

Nu mai târziu de anul două mii.
El ocupa destul de des tribuna
Și-i mai cădea în plasă câte una
Cu creier mic și iriși sinilii...

Îl ascultam cu zâmbete senine…
Dar liniștea deodată mi-a zburat
Și vorba lui în minte îmi revine.

Avea dreptate, fie blestemat,
Căci unde-i Universul pentru mine,
Când tu, goriliano, m-ai uitat?

Stimați trecători nemuritori, dacă pot spune așa, vă mulțumesc pentru popasul făcut lângă efemera mea creațiune.