Din umilințele unui șomer

Din umilințele unui șomer

*
Am încercat, pierzându-mi slujba
De inginer (că mi-au luat-o),
Să cer un job la cei cu drujba,
Dar când să-i rog, mi-au retezat-o.

*
La cei din gară am sunat
Și, când le-am povestit necazul,
Părea că s-au înduioșat...
Pe urmă au schimbat macazul.

*
Ca mulți dintre acei săraci
Ce n-au avut în viață scuturi,
M-am dus la mină, la ortaci,
Dar ăia m-au luat în șuturi.

*
Cu doi dulgheri, vecini de-ai mei,
Am stat o vreme la taclale,
Dar când le-am spus c-aș vrea la ei
Și-au cam ieșit din balamale.

*
M-am dus să-ncerc să caut aur
În mina de profil din țară;
Patronul ei, un „dinozaur”,
Mi-a zis să-l caut pe afară.

*
În disperare, m-am decis
Să merg să curăț din haznale,
Dar vidanjorul șef mi-a zis:
„Să-ți vezi de treburile tale!”.


Notă: Catrenele sunt în continuarea unuia postat pe agonia aici: http://agonia.ro/index.php/poetry/13931008/%C3%8En_c%C4%83utarea_unei_slujbe

Într-un grupaj trimis pe undeva la temă liberă și neluat în seamă, am mai adăugat la sfârșit:

De-acum, am să rămân șomer,
Că nu suport atâtea drame,
Îmi mai rămâne doar să sper
C-o să câștig din epigrame.