Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Nu crede

1 min lectură·
Mediu
Să nu crezi toate basmele mele, vorbesc uneori a poveste, sunt născută în zodia peștilor, dar nu sunt Peștișorul de aur, nici măcar ăla de tinichea... nici mie nu-mi pot îndeplini toate dorințele... locuiesc în povestea vieții mele, tangențială cu toate poveștile... mai plâng, mai mă plâng, mă amuz, mai mă scuz... și uite așa înot printre bune și rele... uneori ca pește înaripat mă aflu cu capul în nori... și doamne, ce mă zguduie cădera în realitate... așa că, nu crede toate basmele mele... chiar dacă par a fi serioase, triste... nu rămân în nici o apă învolburată sau murdară... devin chiar și latimeria chalumne, peștele ăla fosilă cu picioare și o iau prin noroaie până dau de apă vie, apă cu proprietăți să mă țină în viață, adică. Și gata, mai plec, adică o iau în susul râului, spre izvor...dar nu crede chiar tot ce băsmesc... îți spun toate astea fiindcă ești prietenul cel mai bun al zodiei mele... ești pământean din cap până în picioare... am nevoie de luciditatea ta terestră... ca să-mi pot făuri mai lesne basmele, pe care te rog, nu le crede în totalitate...
012.283
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
190
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Gabriela Marieta Secu. “Nu crede.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriela-marieta-secu/jurnal/1746977/nu-crede

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

BGbogza gheorghe
frumoasa declaratie de dragoste fara fatalul te iubesc.
totusi te rog sa scrii cu grija si rabdare, altfel ca si aici vei avea cuvinte scrise gresit = sunt convins ca din prea multa spontaneitate.
0