Apele astea, Doamne

Apele astea, Doamne, înflorite și ofilite în poarta bisericii tale loc unde prea des lacătul nu mă lasă să-ți spun că acasă sub talpă înseamnă iar poftă de drum... Apele astea, Doamne, solide, gazoase, lichide ca o permanență de veșnică pomenire sub pomii ăștia verzi de lumină... Apele astea, Doamne, ploaia dragă inimii mele și marea cu corabiile ei pe care nu urc niciodată... Ai să mă ierți înot în lacrimi aici pe singurul țărm unde mă iubesc toate apele tale, Doamne...