Nu sunt dumnezee

Oamenii acestia murdari de fapte, mai mult rele decât bune, cum de iti sunt încă dragi ? (mă întreba zilele trecute o copilă) Mă iartă, nu pot judeca păcatele nimănui, nici măcar faptele bune... când mi se întâmplă să mi se facă inima pasăre de iubire, iubesc... oarbă de dragoste nu caut calitați sau defecte... n-am vreme de amănunte banale... lăcrimez lângă lacrimă, și mă bucur sincer lângă bucurie... trăiesc o empatie simpatică, telesimpatia din dragoste e de altfel, singurul sentiment ce mă mistuie... Iubesc oamenii acestia, și nu-ți pot da motivul acestei iubiri, poate tu ai dreptate, poate sunt plini de păcate și de calități native sau dobandite... ar trebui sa existe o logică in toate... nu stiu... Știu doar că atunci când mi se face inima pasăre de iubire oamenii pe care-i iubesc, sunt mai oameni... nici mai buni sau mai răi - doar oameni. Nu am fost, nu sunt și nici nu-mi doresc să devin dumnezee, pur și simplu, atunci - iar mă repet, când mi se întâmplă se mi se facă inima - pasăre de iubire - iubesc fiindcă altfel - știu că aș muri de nefericire...