Marea la inceput de octombrie

Nu m-am uitat încă la știri, prea a plouat azi noapte mult.. e senin acum, zi de vară aproape... Mă iau de mână și plec să văd marea, e ultima mea zi de concediu si merit ziua asta... Si-i liniste pe străzi, prin parc... o fătucă simpatică foc dansează în parc, amica ei ceva mai sobră o ceartă: stai cuminte te vede lumea...lumea eram eu... și chiar îmi plăcea veselia acelei copile... am zâmbit... de+as fi fost în locul ei as fi spus: Și ce dacă mă vede lumea si eu o văd pe ea, pe lume, desigur... Caut amintiri, amintiri personale, amintiri pe care să nu le fi împărțit niciodată cu nimeni... Ce de mai sunt, ce de mai zâmbesc a dans cu picioarele goale... Si marea, care parcă îmi spune: Nu mai estiaceiași, te-ai schimbat, zâmbesti pe ascuns, si nu mai râzi din toată inima când imi vii cu singurătatea aia a ta ținută strâns lângă tine, să nu ți-o fure careva... Nici marea nu mai este aceiasi, suntem mereu altele, desi părem aceleasi... Burtosii de pe banca din fața restaurantului închis fac ultimele bilanțuri... or fi fost cândva bărbați tineri, puah.. câtă osânză în privirile astea băloase de melci pe care le simt atat de scârboase... geaba masini luxoase... miros a hoit... si ce+mi pasă, plaja e pustie, soarele arde nebun o femeie așezată pe un prosop colorat...singura pată de culoare... si-i liniste, si magazinele toate cu manechinele astea dezbrăcate ... păcat că sunt închise, manechinele, desigur, altfel ar alerga zălude să înoate în marea asta plină ochi de valuri înspumate... Si plec, mi-ajunge doza de vară...