Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

A ierta nu înseamnă a uita

1 min lectură·
Mediu
Aș fi înțeles ignoranța nepăsarea asta față de politica prezentului în lipsa cărților de istorie și milostenia față de cel pe care nu-l lași să moară în vârtoșenia lui de-a nu te lăsa să trăiești sub plopul asteptării acelor pere mălăiețe... Zadarnică rugă către Dumnezeul pe care dacă l-ai întâlni în cetate l-ai nimici iar pentru pâinea cea de toate zilele dată sub preț la săraci... Deschide naibii cartea de istorie și nu mai citi printre rânduri a ierta nu inseamnă a uita câtă neviață te-a adus până aici... Altfel, revolta ta față de toți urmașii imbecilului Bicilis e doar apă de ploaie peste dărâmăturile în care dreptul la proprietate nu-ți e încălcat.
043.007
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
113
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Gabriela Marieta Secu. “A ierta nu înseamnă a uita.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriela-marieta-secu/jurnal/143853/a-ierta-nu-inseamna-a-uita

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Nu stiu, Geea... e incrancenare in poemul tau, dar mi-ai amintit cumva de Steinhardt, doar ca el spunea ca nu exista iertare fara uitare.
Si, pe undeva, ii dau dreptate. De cate ori am iertat cu adevarat daca nu am incercat sa uitam ce a durut? Daca nu am reusit sa uitam ce a durut?
Dar ce stiu eu, omul oarecare.
0
de ce pui problema omului oarecare? de crezi ca ai fi oarecine? Esti Tu, ai dreptul la opinie, si din cele cateva randuri scrise acolo unde altii au tacut vartos, nu esti omul oarecare... si nici de ignoranta nu poti fi acuzata! Esti omul care stie, care are o opinie si o propune dezbaterii si asta e ceva, mult... Astii, a te informa e adevarata bogatie...cred ca esti o fiinta bogata...
0
moment de sinceritate (toamna, ea e de vina, musai toamna):
eu atata stiu, geea, stiu ca am trecut prin furcile caudine ale lui \"pot sa iert/ nu pot sa iert\", \"vreau sa uit/ nu pot sa uit\", stiu ca mereu am cautat raspunsuri (chiar si-n carti:)...) si nu intotdeauna le-am gasit (aici e si mai greu, daca nu imposibil pentru mine: sa te resemnezi ca vor exista intotdeauna intrebari la care nu vei fi in stare sa le afli nici macar o tentativa de raspuns, sa te resemnezi ca o sa rasara el cumva soarele si maine), stiu ca sunt un zbucium permanent pe dinauntru, stiu ca revolta poate fi fara sens dar s-o constati abia dupa ce se numara mortii de pe trotuare, stiu ca...
eh, stiu ca sunt doar un om. atat stiu, geea, atat.
un exemplar al speciei. unul oarecare in masa de indivizi.
raportat la factorul timp, sunt o clipa oarecare.
culmea e ca sunt convinsa ca mai exista destui ca mine.
care stiu.
si tu o stii, nu-i asa?:)

0
eista o asemanare, un ce anume care ne face de multe ori sa fim in masa celor multi socotiti ca \"oarecare\", important este sa pui intrebari, chiar daca nu exista raspunsuri, ce te faci cand ai raspunsurile si nu ai intrebari? Eu sunt eu, tu esti tu, putem semna, putem la un moment dat sa gandim asemanator, nu suntem identici si nici neimportanti...in primul rand pentru noi insine suntem importanti, cu incredere in tine insuti (insati) daca scormonesti si vrei cu tot dinadinsul sa stii acolo unde nu sunt inca raspunsuri, mergi pe o cale, afli ceva, nu totul, uneori adevarul e fals... dar... ia uite filozofam pe ,arginea unui poem intr-adevar oarecare. promit sa te citesc si eu sa vad daca esti asa cum intuiesc cineva... asa simt voi vedea...
0