hazul de necaz ghemotoc in geamantanul pribegiei

Ce voce frumoasă are Ina Simona Carlan... m-a sunat ieri, si m-a uimit căldura din vocea ei... altfel de cald, nu ca ăla despre care Ina spunea că-i face pe toti ai ei să stea lipiți de pereți prin blocul acela unde locuieste... Ina a venit ca să plece iar, cu lumina ei, cu frumusetea sufletului ei, cu copii ei - in Italia aia de departe... Of, Doamne, săraci rămanem de oameni-oameni... si deja mi s-a făcut dor de ea, de hazul ei de necaz, infranat acum, strans ghemotoc in geamantanul pribegiei... Cum e acolo? Mai bine ca la noi... A spus la noi, incă mai spune la noi... peste catăva vreme la noi va fi acolo... E drept exista si acolo internet, Ina va mai respira romaneste, va mai simti romaneste, dar aici, acolo unde ea ar fi putut vindeca zambete scrasnite, locul ei va rămane gol... gol de prezenta ei... va invata să vorbeasca desigur, cu oamenii de acolo, cu povestile lor, cu apele si padurile de acolo... In vreme ce toate ale noastre: apele, pădurile, oamenii o vor căuta zadarnic, \"la noi\" va ajunge un altceva, un altceva mai bun, mai usor, mai oricum... Să nu ne uiți Ina. si să ne mai scrii povesti, să mai râdem si noi, mototolind lacrimile astea ce ne potopesc si pe dinăuntru si pe dinafară, să nu ne uiți fată frumoasă si talentată... si mai ales să nu uiți cât de bine știi tu a scrie românește, s-ar supăra Limba Română și n-ar mai lăsa pe nimeni să mânuiască hazul de necaz asa cum numai tu știi a face atunci cînd lumea strâmbă trebuie îndreptată, nu cu nuiaua ci cu vorba...