Nu mă opreste, nu mă cheamă

Nu mă opreste, nu mă cheamă nici o vamă, nici un dor...Clipele arse imi sunt toate neplecate da\' intoarse... Nu mi-e de-a fi fiul rătăcitor... N-am frati, surori, părinti, prieteni pe care să-i las sprijin crucii ce o am de dus... Si-s bogată de toată viata asta ce nu m-a cocolosit de loc, ba, m-a luat in brațe (ce dulce minciună) si m-a ridicat pană in al noulea cer ca să mă invețe adanc busitura, căderea fără amortizor... Ce oase zdrobite, ce julituri, ce cicatrici mustind de durere... Si iar, brațe de viață iar zbor mințit... văzduh si țărană... si neanduplecarea plecării, renunțării definitive... Pe-un picior de plai (ca barza jumulită de zbor) / Pe-o gură de rai (stirbă si lovită cu pietre) iată-mă strigoaie/ plansă doar de ploaie/ cum smulg din țărană/trupul meu de humă/ cum ii spun razandu-l/ ca-n zadar pamantul/pare a fi rotundul/ de pătrat in trepte/ suflet plin de pietre... Haz de necaz si viață busită de adanciurile tuturor inalturilor, aceleasi si aici, si mai ales - oriunde...