Gabriela Ilisie

M-am născut În miez de noapte, Floare de nuc Ca să luminez Întunericul, Să închid Zidul Și să iubesc Ura. Am murit În lumina nopții, Floare de nuc Pentru Tine. Așa, Niciodată Nu

Am nevoie să privesc pe fereastră. Dincolo, Este ceea ce ne lipsește nouă, Sau ce am uitat că avem: Este albul imaculat al zăpezii Precum jocurile noastre de copii, Este verdele crud al

Aseară, buzele tale atingându-mi fruntea m-au făcut să văd picăturile de ploaie aprinse-n copacul desfrunzit... Astă seară, când buzele-ți deschid alți ochi, ochii-mi goi nu

Mă iubești Sunt o pată de cerneală Ce se transformă într-o literă. Mă iubești Sunt o literă Care se transformă în cuvânt. Mă iubești Sunt un cuvânt Transformat într-o

Pârâul abia izvorât de sub un colțișor încăpățânat de stâncă… Inundă Muntele: Lacrimile picăturilor de ploaie au topit Cerul și s-au strâns, strâns, la rădăcina izvorului de sub

S-au deschis cerurile!!! Pentru toți, Și pentru mine. Atunci, de ce mă simt Ca pe o cruce fixă Care mă oprește să mă mișc?! Sunt firul de păr Care s-a rupt De dragul mângâierilor, Și-a

Picăturile de ploaie Sărată Cu sarea iodată a nucului Mi-au topit Optimismul. Plânge cerul în noapte Și umbra lacrimilor Ce se scurg pe parbriz Îmi sapă-n obraz, Îmi sfâșie pieptul Și-mi

Când am renunțat Să merg spre Lumină M-am trezit Urmându-mi umbra Care pornise-n căutarea Ta Și am înțeles: Atunci când o vei întâlni Așa Cu vântul mângâindu-i părul Și unduindu-i lunga

Ochiul s-a închis Și-atunci luna S-a prefăcut în stea Și steaua-n vis Nici măcar într-o amintire Și lacrimile, Lacrimile ne-au umplut Și astfel S-a deschis ochiul Puțin Mult Ca să

Am așteptat Prea mult Noaptea cu lună plină, Și am început Să urăsc Timpul. Astăzi, ploaia Care-a adus soarele Înainte de întuneric Mi-a șoptit: O noapte și-o zi Va fi lună

Mi-e sete de dorul tău Și dor de lacrimile tale scurse din preaplinul iubirii. Am nevoie… Am nevoie de tine eu, pământul în care-ai sădit speranța. Am nevoie de

În miez de iarnă Sunt ultima frunză agățată cu încăpățânare de copacul din care s-a născut Crivățul, răsuflare a Morții, o încremenește Nenumăratele chipuri ale fulgilor de zăpadă o

Cine sunt eu? Sunt cea pe care ai ajutat-o Să se nască Și ai botezat-o Ca să învețe să fie Și să urce coborând. Cine sunt eu? Sunt cea pe care ai făcut-o Femeie Ca să vadă a nucului

Omul e pământul Jos e apa Sus e cerul Omul e apa Jos e cerul Sus e pământul Omul e cerul Jos e pământul Sus e apa Și omul nu e numai atât! Când focul cerului Luptă pe pământ

Locul meu nu e nicăieri… Sunt doar o lumânare albă Care se topește Fără să fi cunoscut focul. Locul meu nu e nicăieri… Sunt un brad Care nu e brad. Sunt bradul de

E o noapte Ca un răsărit de lume, Cu vărsare de sânge Și cutremure. Când se va închide rana, Nu ne vom aduce aminte Decât Că a fost. Și ce bine c-a fost Ca să putem fi! E o

Sunt într-o colivie Cu ușa larg deschisă. La ce mi-ar mai sluji Un zbor Din zid în zid? Ce fel de libertate E-aceea Când hrana și culcușul Tot îngrădite sunt? Am stat la o fereastră

Fiecare fulg de nea Care-a-ndoit pădurea Este un diamant Format în jurul unui vis. Fiecare vis Care ne-a dat aripi Este strigăt de bucurie Când se naște o stea. Fiecare stea Care

Nu mă închide în suficiență, cu certitudine mă reduci la un punct, care de fapt e punctul de sprijin, adică nu eu Simt cum mă-nghite gândul că nu mai am dreptul să primesc; deja am

Scoica Uscată De arșița Golului lăsat de Perla furată? Albia Secată A râului Care face să cânte Alte pietre? Copacul Trăznit De fulgerul Fermecat de

Era aproape miezul nopții... Plaja era zgâriată de muzicile ce se auzeau de la înghesuitele discoteci ad-hoc. Numai lângă apă era liniște. Valurile mari spumegau de dorul împreunării cu

Nu înțelegi... Luna răsare dincolo de orizont pentru tine Soarele apune dincoace de orizont pentru mine Gândul aleargă împotriva valurilor, ademenit de-ntunericul Hăului stârnit de vântul

După ce-ai închis, am căzut, m-am lipit de Pământ și m-a primit. Eram iar una cu el. Și atunci, din mine a țâșnit izvor, a crescut pârâu și a adunat în cale-și tot răul presărat în jur când

S-a-ntrupat gândul sacrificat Dintr-o iubire într-alta… Albă ca Zăpada! E fecioara născută pentru-a coborî Dincolo, dincolo de-ntunericul neștiinței Acolo unde-i sâmburele