Uite am vrut sa îți scriu un vers ciung
Si mi-a sângerat cuvântul din aripă
Nu mai aveam brațe să te strâng,
Si mi-am smuls toate penele de frică…
Căutam doua mâini să mă sugrume lent
In
în mine cresc neliniști, parcă-s copaci păgâni
bat frunzele de teama ce-o strâng de săptămâni
împart secunda oarbă cu tine-ndeajuns
mă scutură privirea ce nu mi-a mai ajuns
respir din nou
Cuvântul când cade pe zidul tăcerii,
Guri mari se deschid prin cealaltă parte,
Și inima cântă muțește, și-mparte
Tămâia speranței și crucea durerii.
Veghez lângă maluri cu bărci părăsite
La
Acolo te mângâie soarele blând;
În mine doar vântul și dorul mai urlă
S-ajungă la tine al nopții cuvânt,
Și-un clopot bătut mai devreme in turlă.
Acolo măslinul foșnește ușor
Deasupră-ți,
Când sfinxul calm deschise cu larghețe
Doi ochi ca cerul ce-l păzea, tăcut,
Am învelit cuvântul să nu-nghețe
Strivind pe buza stâncii un sărut.
Tu cel prezent cu-ntregile
Gata, de azi s-a pornit avalanșa,
Și vine sufletul meu înspre tine,
Și uite-l cum lasă munții-n ruine,
Și trupu-mi golit cum iși cere revanșa.
Hotarele vechi se năruie-n tranșe
Sub valul
Canon, ascut cuvântul între dinți
Și, Doamne, cum mă arde în timpan!
Cum mă apucă iar dorul de sfinți!
Iar, Biblia mă scoate la liman…
Cum trec prin mine clipele șuvoi…
Emoții trec potop
Să-mi fie netăcerea blestemul care arde
Pretinsa dimineață când tu nu ești aici
Când raza unui soare păgân ne mai desparte
Tot răscolind prin umbra în van a unei frici…
Să-mi fie buza ruptă de
GH