Azi mă rup iar de realitate
Si plimb cuvintele mai departe
Fără grabă
Ca pe o rimă beteagă
Să mi se-nghesuie emoțiile-n vene
De-or învăța să te cheme.
Azi… mă cunosc poate mai bine
Prin
E a treia ploaie de anul acesta!
O știu după câte vise mi-au murit.
Aiurea, alergând pe câmpii înecate
În van eu tot caut vreun vis încolțit.
E a treia ploaie din primavara asta!
Și număr
Știu,
Că nu ești Dumnezeu și nu poți ierta…
Că lacrimile mele au stins demult flacăra candelei…
Știu
Că doare totul in tine… sau e durerea mea?
Dar simt că mor încet… fir alb cu fir alb…
Să decomprim
Un gând infim,
Să-l las să zburde...
Din senin
Să-i rup un colț,
Colț de canin
Lipit de dintele vecin,
Să-l zgândăr blând,
Să-l zgudui lin,
Să zburde
Gândul meu sublim,
Să mi
În noaptea aceasta ales-am să nu pot dormi.
În noaptea aceasta mă las bântuită de tine.
În noaptea aceasta la pândă-s spre zorul de zi.
În noaptea aceasta îmi curge și gândul prin vine,
În
Imi imaginez ca sunt oameni incapabili sa exprime ce simt. Mai mult decat imi imaginez. Traiesc acum incapacitatea de exprimare. Acum te traiesc pe tine. Sa stiu, sa simt, cum e sa nu poti arunca din
nicicând n-a mai plouat așa, știi?
cu răsturnări de situații
cu voci nerostind apusuri târzii
printre alte, multe vibrații
nu am mai fost eu cea care a plâns
când cerul turna aluzii anhidre
nu
Ne-am inundat stigmatul cu-esențe de iertare,
Ne-am pocăit la clipa ce n-a putut rosti,
Ne-am absolvit speranța de vana așteptare,
Ne-am condamnat la viață cu-aproape înc-o zi.
Și-n cupa
astăzi ne-am despărțit
cum buzele se despart în rostiri de cuvinte
eu n-am mai plecat,
tu n-ai mai venit
se auzea doar timpul, cuminte
și ce frumos ne-am iubit!
ce frumos curgea noaptea
Astăzi mai scriem scrisori
Si încă privim de departe
Vara se numără în rânduri de nori
Repetate și renegate
E aceeași tărăgănare mută
Aceleași apusuri sunt, în însingurare
Soarele doar uneori
Zâmbesc
La zbuciumata apă limpede:
Tu când culegi cu privirea roadele gândului meu.
Inrourata-mi frunte, cu urmele lacrimei tale nedăruite
Se clatină usor, mai bogată acum.
Fuioare vii, se duce
Haiku de 8 Martie
Femeile – păduri
se întâlnesc
în muguri
Haiku de moment
Opresc clipa.
Cladesc
din nisipul clepsidrei
Haiku lebedei
Aerul cântă
Uneori
Uit să mai
Uite gura cum e mută, palmele se fac căuș
Se-mpreună și se-ndeamnă ca la cina cea de taină
Pe obraz imi trece-n grabă lacrima ca un arcuș
Atingând o strună vie, și se pierde-apoi pe
e frumoasă?
dimineața?
sau cafeaua e prea neagră... prea fierbinte...
prea amară?
ti-a rămas un gust de-aseară?
e prea tristă? ne-nțeleasă?..
ce poveste...
scriu acum, că-i miez de
Când m-ai găsit…(la săpături)
Zăceam în lutul de sub drum
Aveam pământ îin crăpături,
Dar eram antică, oricum!
Cândva, se poate să fi-ajuns
Pe masa unui rege trist
Ce sorbea iute, pe
Tu te-ai trezit cu mine pe cap
Venisem să te vindec de migrenă
Dar… ca să-ți fac și ție pe plac,
Ma îmbrăcasem iute in sirenă.
Stăteam pe stânca mea memorând
Clipele din solzii albaștri în
Mă rezemasem de un gând;
Așa ce-mi obosise clipa!
Dădusem liber la cuvânt
Și-mi oblojeam c-un vis aripa.
Mai picura din cer ceva,
Se decanta-n văzduh ca ceara.
Rămasă-i ruga prin perdea;
Așa
Când taci se aud intonații funebre
- eu vrut-am să țip...
mă chinuie toamna ascunsă-n tenebre
(ce jalnic tertip!)
Când tac, mi se-aprinde in piept altă gură
rostind sacadat
și ritmic și viu,
Drumuri lăsate de lacrimi. Pustie.
Soartă lăsată, izbită de vânt.
Poarta tăcerii, ce iarași mă știe….
Doare căușul altui cuvânt.
Unde te afli de nu ești cu mine,
Unde te poartă albastrul cel
Hmmmmmm… azi sunt mult mai serioasă
ca ieri
și, poate, puțin mai frumoasă…
nu știu , cum se vede de la tine?
hai că vin mai aproape, e bine,
Iubire?…vin mai aproape
să-mi vezi până și ridurile
primisem vreo patru zări colorate
in roșu și verde și-albastru măiastru
și -n galben ca raza ce-ar vrea să se-arate
când norul se-ascunde iar tandru sub astru
albisem iar cerul cu o
GH