gabriela florina david

dac-aș vrea să mă iubești te-aș minți că altfel ești dac-aș vrea să te sărut te-aș minți că altfel sunt sunt o biată gospodină cabotină androgină în paragină care nu vrea să se-arate ca o carte de

Ca o femeie interesantă, căreia i s-a descheiat cămașa pe stradă, în fața a câteva zeci de bărbați, mă întorc acasă târziu în noapte după un surogat de viață mondenă, după un bacșiș prea mic lăsat

când ți-ai făcut bagajele n-ai uitat aproape nimic nici periuța de dinți nici bocancii de bărbat cu drum lung către patul altei femei toate ușile s-au închis deodată iar ferestrele au devenit

când mi-am pierdut iubirea n-am știut să plâng nu mai aveam glas să țip și nici nu am putut să implor m-am întors resemnată în cămașa de forță a zilelor ce aveau să mai vină

Joi, 12 ianuarie, de la ora 18.00 Club A vă invită la “Eminescu interzis minorilor” deschiderea seriei de întâlniri “poeticile cotidianului” pe anul 2006 Eminescu așa cum nu a fost citit în

noapte simt marea cu valuri cu spumă cu orizont respir

îmi comandasem rochia albă la o celebră casă de modă din paris cu trena lungă să acopere golul dintre tălpi și pământ păream mai înaltă de când începusem să mă desprind ușor de

Mă transform în taică-miu – mi-am zis într-o dimineață, privindu-mă în oglindă. Nu era vorba de prima urmă de rid răsărită pe frunte, nici de cearcănele violet, care puteau fi puse pe seama

bărbatul m-a închis în tâmpla sa și a plecat fără chei îl aștept rog să îmi spună când răsare soarele ca să mă trezesc uneori zăvorâtă ană nu găsesc temelia ca să cresc uneori încep să

când ne plimbăm pe țărm în rotocoale de fum parcă plutim așa ne alunecă pașii nepământești îndreptați spre pământ când noi valsăm în nori țigara ta aprinsă e farul meu în noapte umărul pe

mi-e frică de toamna asta care vine că o să mă facă mai bătrână decât știu că sunt că o să-mi tremure glasul și-o să-mi ruginească inima că o să-mi încuibească sufletul cu pietre că o

Am învățat să nu te mai chem Ca un bagaj uitat pe peron Iubesc fără să-mi caut stăpân Sau iubire asemenea Soarele mi-e la fel de zâmbitor ca în zilele cu tine Pasul mi-e la fel de sigur ca pe

în curând va trebui să plec către zarea neluminată a asfințitului din mine cu pași pierduți de sirenă fără solzi mă voi târî spasmodic spre țărmul naufragiului în lacrimi fără gust și

toate inimile mi-s betege învelită în celofan mi-e plantația de carne pe oase vreau sa plec lasați-mă gene strivite pe asfalt de copitele demiurgilor se nășteau piramide

fantoma prelungă a iubirii mele pentru tine s-a întins de-a curmezișul străzii piedica de batistă nu mă mai lasă să traversez circul văd ochi închisă în fortăreața fără lumină visez

cu ura din mine încerc să desenez copaci pe cer să-ți zăresc silueta prelungă trecând deasupra mea cu ura din mine ascund toate fețele de oameni pe care le cunosc să-mi rămână pe

prin ceața cenușie nu vreau să mă târăsc cu voi printre mine încolțind în umbre cu respirații prea zgomotoase rostogolite pe asfaltul înnoroit zăbrele de cruci aș vrea să-mi zidesc să

ea are palma transparentă când o întinde înspre lună ea face din pământ placentă când urma pașilor-ți adună ea când te strigă se destramă în unde sidefii de șoapte plătind a lacrimilor

când a venit toamna nu m-ai luat în brațe să-mi ascunzi ochii de ploi m-ai lăsat să alunec pe lacul negru al asfaltului nedezmierdat cu pașii nesiguri de femeie fără umbrelă și fără brațul

mă eliberez de tine iubitul meu așa cum dunga se eliberează de creion sau duna de nisip mă eliberez zi de zi spre o nouă încruntare un picior în fața altui picior și tot așa învăț

mă apasă această lumină artificială în încăperea de noapte cum mă apeși tu cu tăcerea ta cu viața ta fără mine mintea mea nu poate să unească întunericul de afară cu lampadarul bolnav al

să mă spânzur de tine sau de cetina cu altoi de tine să plâng pe umărul tău să te iubesc cerșindu-te să te vreau să te am îmi vine să vii să vin să fim poate chiar te-aș iubi de m-ar lăsa piramida