Poezie
artificial
1 min lectură·
Mediu
mă apasă această lumină artificială
în încăperea de noapte
cum mă apeși tu
cu tăcerea ta
cu viața ta fără mine
mintea mea nu poate să unească
întunericul de afară
cu lampadarul bolnav al camerei
care te așteaptă mereu
mintea mea nu reușește să despartă
ființa ta care pleacă
de ființa mea care rămâne
nu se poate altfel
țipă noaptea
și sărutul nedat
lampadarul e stigmat de întuneric
noi doi nu avem voie
să ne îmbrățișăm
la despărțire
005.429
0