Răstoarnă găleata. Se îndepărtează de tomberoane, gândindu-se la găleată. „Cât de murdară e… Cum de n-am observat până acum? Cum ajung sus o spăl cu cârpa aia…” Pașii îi devin șovăielnici pentru că
motto: „totul este per-fect!” timpuri noi
bocet și plânset de toamnă târzie
coapsa-mi se scutură de flori de tei
geana îmi cerne melancolie
ai de la mine chiar totul de vrei
simt că un
umbra mea
vrea să plece
din calea ta
pasul ei e hotărât
și chiar dacă trupul meu
îți rămâne alături
nu știu dacă am să pot
să o rețin
prea multă vreme
e grăbită
umbra mea
face doar ce-i
cioclii au venit
să ne îngroape iubirea
eu tăceam
înspăimântată
de prea multă vină
tu mimai
resemnat
un surâs
bocitoare
n-au fost angajate
la sindrofia
din urmă
un ort
dau
pe ce a
râdeai ca un copil fericit
și ochii mari
ți se limpeziseră
de cenușiul neîncrederii
și al zilelor în care trăim
râdeam ca să îți fac pe plac
și să îți păstrez
bucuria posesiunii
obosită
ziua de azi a început prin a fi verde doar vagi urme de galben palid și bleu cenușiu
mă încruntasem chiar înainte de a mă trezi toată noaptea alergasem printre deșerturi și lacuri roșii umbrele
m-a mușcat musca țețe
de mâna cu altoi de piramidă
de-atunci am spasme în bărbie
între măsele mi-au apărut cearcăne
sau viermi
nu-mi dau prea bine seama
ochii mi se scurg
în sfâșâieri de
cocoșul s-a urcat pe gard
dar nu mai știe
să declame cucurigu
găinilor tot nu le pasă
dar nu mai pot să ouă
eu versuri tot
mai scriu acum
dar nu mai am
de spus nimic
tu tot mai crezi
că te
ca să mă eliberez
de fantasma
fără hotar
a așteptărilor de tine
mă încrunt
preocupată
tricotez gânduri îndrăznețe
de seducere
autoseducere
mutilare
pentru toamnă
umplu borcane
cu vise
nu mă lăsați singură
deși pare ciudat
încă n-am învățat
jocurile voastre
de societate
deși pare ciudat
la vârsta asta
n-am crescut destul de mare
ca să pot juca singură
la
să mă spânzur de tine sau de cetina cu altoi de tine să plâng pe umărul tău să te iubesc cerșindu-te să te vreau să te am îmi vine să vii să vin să fim poate chiar te-aș iubi de m-ar lăsa piramida
mă apasă această lumină artificială
în încăperea de noapte
cum mă apeși tu
cu tăcerea ta
cu viața ta fără mine
mintea mea nu poate să unească
întunericul de afară
cu lampadarul bolnav al
bărbatul m-a închis
în tâmpla sa
și a plecat
fără chei
îl aștept rog
să îmi spună
când răsare soarele
ca să mă trezesc
uneori
zăvorâtă ană
nu găsesc temelia
ca să cresc
uneori
încep să
mințiți-mă
vă cer
cu lacrimi în obraji
sunt cerșetoare
cu genunchii tăiați
din tâmple
mă înjosesc
cu fiecare geamăt
vândut la spectacolul de binefacere
al cabotinilor
o
pasăre de noapte
am fost
colindând printre piane și jazz
printre riduri și ochi
printre șoapte și rânjete
printre faruri și taxiuri
dar acum am obosit
de atâta lumină
albastră
proiectată în
Nu îmi place în mod deosebit să ies la sfârșit de săptămână în centru (cum se vede de aici, de la perferie), dar duminică m-am încumetat și am făcut-o. Mi-am luat jumătatea și am pornit spre
te-am visat așa
cum nu erai
și-acum
trebuie să plătesc
prețul ce doare
al nesiguranței
că exiști
prețul aroganței
de-a încerca să fiu
tu însuți
prețul iubirii
de una singură
alerg
din
nu-ți mai întâlnesc ochii
decât în gând
de atâta primăvară
mi s-au îmbolnăvit
venele
gândul s-a buimăcit
între spații de ceară
un singur mesaj
de la tine
nu mai veni nu-s
cu buricele degetelor
mă îndrept spre lună
oare-s eu sau trăiesc
în lume nebună
albastrul dinspre cer
încearcă obrazul
domnul psihiatru
îmi închide cazul
mint în continuare
și privesc
mă întorc
drogată
în realitate
după ce
o noapte întreagă
te-am visat
după ce
te-am întâlnit
la marginea umbrei
după ce
mi-ai înflorit
visul
mă întorc
drogată
de tine
în
la scandalul meu cu mine
nu te-am invitat
deși ai venit pe neanunțate
nu te-am iertat
invitându-te măcar în gând
e o mare sindrofie
cu fulgi de perne pe pereți
și pe case
e o ceartă pe mai
bărbatul de pe plaja portocalie
îmi îmbrățișează sânul
cu ochiul albastru
în căderea către
cearșaful roșu
simt șarpele verde
mușcându-mi înlăuntrul
curbat spre exterior
bărbatul cu brațele
GD