Mi-am astupat rănile,
cu ceară
...și din candele
îmi fac așternut sfânt.
În mine cresc păduri,
dar...le îngrop,
inconștinetă, cu amintiri.
Îmi ling rănile,
îmi plâng sângele
din răni
și le
Vino sub albastrul sânului meu
să-ți adăpi nebunia
și nesațul dimineților pierdute,
în răcoarea ochiului meu
ucide-ți plictisul și dorul
de apele mele,
vino...aici unde
noaptea și-a uitat
Fără început - linia trupului meu
contorsionată împrejurul gleznelor tale,
râzând si plângând,
rătăcită in apa ochilui tău,
răvășită, nebună și împrăștiată-
fără început si fără sfârșit,
doar
Mi-ai spus :\"Pleacă!\"
...Și atunci, ochiul meu
și-a închis pentru totdeauna,
cerul.
Gândul a sângerat,
Iar lacrima,
Coborând pe trepte de sticlă,
A căzut și cioburi de stele
mi-au pătruns
Nu știu ce să scriu...
Totuși mâna mi se mișcă,
modelează forme ciudate.
Virgule și cuvinte,
degetele scuipă pe hârtie
de parca ar fi nebune.
Asudate și pline de încăpățânare
...nu vor să se
Sătulă și plină de sânge,
ca un animal hătuit,
cu ochii umbriți
de întunericul minții,
sfâșiată de propriile-mi
urlete,
cu gleznele arse
de vârstele toamnei
-care fug, care se folosesc
de
În unghiuri de cristal,
începutul și sfârșitul trupului meu,
oglindindu-și epiderma
-din creștet până-n tălpi-
liniar și fantastic,
desprinzându-se de sferă
și urcând în cub,
...se oprește
Cazi și te ridici...
Te acoperi de cuvinte
-care dor, care ucid-,
te îngropi în uitare
...și taci.
Cazi șsi te ridici,
Chiar dacă ochiii te dor,
Chiar dacă genunchii
Îți sângerează de prea
Îmi forțez geometria,
oasele le răsucesc,
le aduc la forma
cuidată a copacului.
Le împletesc cu durere
șsi pământ,
apoi le zdrobesc
de rădăcină
șsi apoi,
fluidă și caldă,
revin la propria
Mi-ai scos veșmintele
și mi-ai lăsat nuditatea
să-ți umple ochiul...
Palmele tale, călătorind
pe pielea trupului meu gol
-atât de gol,
într-o lume atât de acoperită-
au plâns de
Azi a murit o pasăre galbenă.
A murit.
Un bătrân mi-a spus
că cerul a alungat-o.
Avea prea multă
lacrimă pe aripi
și...putea răni norul
pe care stătea.
A murit...
Azi a murit...o pasăre
M-au pocnit peste gură,
peste picioare
și m-au trimis in vacanță...
Nu avea nici un sens
să-mi bat gura de pomană
-nici măcar o blestemată
virgulă-mi nu-mi ieșea articulată-.
Eh...frații
Nimic nu mă face să zâmbesc...
Nici măcar tu...
...tu cu verdele pădure din ochiul tău,
cu râul proaspăt din șoaptele tale...
Mă întreb, dacă a mai rămas ceva
culoare de albastru în mine...
or
Mă sufoc în diminețile zilei de mâine,
mânjite de plictiseală și emoție spudorată,
fără ca măcar să mă cobor de pe raft
-obiect fără urmă de frumusețe sau măsură,
-oamenii comentează când mă
Ca un copil lăsat la colț
de stradă...plâng.
De zidul rece mă lipesc
și ochii mi-i închid
de frică.
\"De ce îmi stai aici, copile?\"
-o pasăre, cu ochii buni
mă-ntreabă.
Dar eu nu spun
...Am uitat să mă joc...
Era un timp când dansam în jurul teiului din fața casei. Îl cuprindeam cu brațele, îmi apropiam obrazul de scoarța lui aspră și rece...Era pritenul și iubitul meu. Mă
Merg...Pășesc peste bucăți
de aer lovite,
Peste aripi de noapte,
sfâșiate.
...Străzi, alei, trotuare.
Pași chinuind cu trecerea lor,
pietrele, timpul,
care coboară
în beciuri de
Vine un timp, in care îți doresti să alergi cu picioarele desculțe în iarba umedă...să râzi...să uiți...să te bucuri de...tine...
De cuvintele care te-au rănit, de iubirile lăsate in paragină, de
Golul care îmi răspunde,
neantul peste care mâinile mele
alunecă învăluindu-se de tăcere.
Bucăți de suflet lăsate în ruină,
cioburi de sticlă,
sunete de vioară,
chipul tău zâmbindu-mi din
Plictisul de a te naște fără urmă
de nemurire,
fără urmă de nebunie...
Doamne, îți multumesc
că m-ai făcut...NEBUN.
Că m-ai făcut mai frumos
decât restul lumii,
mai albastru decât
Nu... Nu e întuneric... Doar pietrele care sângerează spărgându-mi timpanele...și sângele...Sângele prelingându-se, curgând și acoperind -Oh, Doamne, câtă greșeală!- geamătul pietrelor...
- De ce
M-am trezit fără cuvinte.
Gura îmi arde și soarele...
soarele în lehamite
îmi încălzește șederea.
Nu că m-aș plânge,
dar sătulă de dimineți înfrânte,
de nonsens, de câmpuri pline de
Mi-am văzut oasele
dezmățându-se pe strada goală,
sărind in sus și-n jos
pe pavajul mânjit
de lacrimi.
Tu, care mă citești acum,
deja mă critici în mintea ta,
dar nu contează...
Eu
