degetele lui Edward S.

e una din zilele
când anxietatea te îmbrățișează ca un câine care știe cum e să iubești până la capăt
care știe că acolo unde stăpânul lipsește pământul e plat
iar linia orizontului taie în carne vie

și parcă auzi o voce pe care nu o mai recunoști
care-ți strânge inima precum niște încălțări care ți-au rămas mici dar încă îți plac
toate cărțile și caietele în bancă
scoateți o foaie de hârtie

o mie de întrebări mărșăluiesc ca furnicile prin degete
ca sângele prin aorte

dacă omul ăsta nu încape în acest cuvânt
în acest poem
dacă albul foii nu-l va îmbrăca

atunci o parte din el va rămâne înăuntru ca un verde aprins
pentru că și o firimitură îngropată adânc în carne
va crește
până când omul
va fi din nou întreg
și te vei întreba
de ce
la nesfârșit