Poezie
Angel-A
Anastasia-my everlasting what if
2 min lectură·
Mediu
eram un om
ca un oraș nocturn ale cărui lumini se stingeau una câte una
une chanson d'amour meurt urechile mele două ventuze lipite de liniștea
ce îmi îmbrăca trupul în uniformă de matelot
blestemat să rătăcească
prin rănile pământului
oamenii nu mai cred în miracole
soarele s-a stins primul
nu mai văzusem niciodată un cer atât de aglomerat
îmi imaginam că și stelele îndrăgostite privesc către pământ neputând să perceapă distanțe
poate că și ele își aleg un om norocos pe care să-l urmărească pentru tot restul vieții
mi-a fost teamă să nu dezamăgesc
așa că treptat nu am mai privit în sus și am învățat să adorm pe burtă
dar patul era din ce în mai rece ca un asfalt crăpat pe care somnul nu mai reușea să circule
iar nopțile deveneau pelicule alb-negru de lung metraj în care simțeam pe propria mea piele cel mai dur sentiment din lume
a-ți fi dor fără țintă
viața părea să aibă toți buștenii umezi nefolositori la foc când
forța aia necunoscută de care toți oamenii vorbesc a aprins totul cu un atac Blitzkrieg de o precizie chirurgicală
acum știu că o clepsidră goală are nevoie de un nisip fîn în care inima să eclozeze
iar singura măsură a imensului necunoscut să fie îngerul ale cărui aripi au căzut
și i-au devenit încălțăminte pentru a merge alături de tine
mie mi-a spus că o cheamă Anastasia
și că m-a ascuns în singurul loc de pe Pământ unde nu mă poate găsi nimeni
în inima ei
apoi s-a pierdut printre oameni
045.929
0
las aici un semn de trecere, mai ales pentru anastasia, cea pierdută printre oameni, câtă vreme înțeleg că ea trăiește într-o altă realitate: a spațiului liric, unde numai inima eclozează.