Poezie
dacă noi suntem dialectul unui diafilm înțepenit într-o diafragmă ce împiedică prezentul să ne nască atunci poezia mea este acul care o înțeapă diafan
3 min lectură·
Mediu
(acolo unde femeile acceptă bărbații care le tratează ca pe un vagin
vaginul e doar un portofel strângând bănuți care zăngăne până la surzire
iar sufletul nu îi poate cheltui)
femeile trecutului meu sunt ca o iarbă
mereu proaspătă în care mă lungesc și îmi mânjesc sufletul de verde de viu de viață
întotdeauna loc bun să-mi trimit singurătatea în concediu de odihnă
acolo înțeleg forma norilor văd cerul ca pe un portativ unde ploile sufletului se formează
și încep să mă ude până la pielea goală până schimb hainele ude să nu răcesc să pot să respir libertatea de a iubi de a îți fi dor
acolo unde soarele este un gurmand ce nu iartă nici cei mai luminoși copii ai întunericului
nopțile cu luna plină
ea avea
genialitatea Sarmizei Bîlcescu și delicatețea Camillei Armand
în fața munților mei în fața pericolului de "alunecare de lumi" m-a învățat că orice
nod zăvor lacăt încuietoare se deschide în doi și în nici un caz în minim doi cum zice un afemeiat de pe la tv
anii au fost blânzi cu ea și i-au mutat tinerețea ușor de la exterior în interior
iar în ochi îi pot vedea eternul copil zâmbind întinzându-mi mâna
pe transsufletescul meu mulți se rătăcesc și sunt dați dispăruți
puțini ajung să îl admire ea mi-a cucerit cea mai înaltă culme
așa că acum îi poartă numele
***
dar spune-mi câți știu că
ai mâna înfiptă în alesul vieții tale ca într-o valiză plină de lucruri nefolositoare
câți știu că timpul e o lună de miere în care te face să te simți din ce în ce mai singură
iar palmele îți sunt niște magneți lipiți de toate locurile în care te chem
dacă o femeie nu a fost iubită de un bărbat așa cum
eu nu am încetat niciodată să o fac atunci viața a mărșăluit prin fața casei ei
și ea a doar a intonat cu mâna pe inimă un imn în care nu a crezut
dacă o femeie nu a simțit ce înseamnă dorul
atunci orologiul ei s-a blocat în clipa în care s-a născut
cândva sulfetul tău a rămas fără aripi acolo unde baloanele meteorologice sunt confundate cu ozn-urile
unde oamenii doar presupun că îngerii există eu am alergat să te prind
fără să știu cu ce viteză cazi sau cum ești construită
eu doar am alergat să te prind
dacă va fi să te întrebi vreodată
să știi că noi nu ne-am pierdut niciodată unul pe altul
ci doar ne-am câștigat
***
acum spune-mi
cum poți fi atât de vie în cimitirul care am devenit?
001.433
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 433
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nicolae Mihăilă. “dacă noi suntem dialectul unui diafilm înțepenit într-o diafragmă ce împiedică prezentul să ne nască atunci poezia mea este acul care o înțeapă diafan.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/poezie/14030266/daca-noi-suntem-dialectul-unui-diafilm-intepenit-intr-o-diafragma-ce-impiedica-prezentul-sa-ne-nasca-atunci-poezia-mea-este-acul-care-o-inteapa-diafanComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.