Poezie
despre morții și despre viii mei
1 min lectură·
Mediu
(în exces întunericul dinlăuntru va curge pe alături ori va sparge recipientul)
azi îmi îngrop morții în piept ca într-o groapă comună
sângele meu este acid
sângele meu descompune rapid
sângele meu conduce morții pe ultimul drum
ultimul lor drum e în inima mea
acolo s-au născut și acolo vor muri
din morți pământul îmi va renaște mai fertil și mai crud
din ce în ce mai puțini oameni vor reuși să se înalțe deasupra munților mei
trebuie să simți pe pielea ta că lumina pleacă dintr-un punct dens de întuneric
(pielea mea întotdeauna albă e ca o mască de întinerire a întunericului dinlăuntru)
din noi pleacă drumul către stele iar iubirea nu e doar un soare ce își continuă existența mocnit
ci renaște zilnic încălzind altfel
din când în când
un mort se face nevăzut și umblă viu înlăuntru
îl îngrop într-un text pe care îl voi vizita
ori de câte ori îmi va fi dor
întotdeauna să îți iubești morții
pentru că și ei te vor iubi înapoi
043.492
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 170
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nicolae Mihăilă. “despre morții și despre viii mei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/poezie/14027612/despre-mortii-si-despre-viii-meiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GMAșa este, modific acum puțin , același sentiment îmi lasă și mie, hai să vedem ce iese, mulțumesc de sfat. Nu e vorba de iubită acolo, nu e vorba de nici o faptură de gen femenin și de asemenea nici de cititor. Este vorba de o bucățica din mine, desigur poate fi intepretat în n modalități. Oricum, chestia cu percutatul mi-a trecut prin gând, parcă am început câteva idei care aveau potențial și am fugit, în special la imaginiea cu munții. Mulțam, zi frumoasă.
0
Raș miza mai mult pe senzația (stranie, pentru mine) din ultimele două versuri. aici mi se pare foarte explicativ:
"ultimul lor drum e în inima mea
acolo s-au născut și acolo vor muri"
am înțeles oricum, din cauza sângelui care conduce..
"îl îngrop într-un text pe care îl voi vizita
ori de câte ori îmi va fi dor" - aici mi se pare iar o ruptură în discurs, nu știu cât e de voită. tipul ăsta de distanțare, de autorefernțialitate, e de bun augur dar parcă aici nu merge. Mai ales când vii și spui "trebuie să simți pe pielea ta că lumina pleacă dintr-un punct dens de întuneric". în rest, cred că e de bine. mai merită periat, oricum
"ultimul lor drum e în inima mea
acolo s-au născut și acolo vor muri"
am înțeles oricum, din cauza sângelui care conduce..
"îl îngrop într-un text pe care îl voi vizita
ori de câte ori îmi va fi dor" - aici mi se pare iar o ruptură în discurs, nu știu cât e de voită. tipul ăsta de distanțare, de autorefernțialitate, e de bun augur dar parcă aici nu merge. Mai ales când vii și spui "trebuie să simți pe pielea ta că lumina pleacă dintr-un punct dens de întuneric". în rest, cred că e de bine. mai merită periat, oricum
0
GMÎți mulțumesc de vizită Raul. Imaginea "ultimul lor drum e în inima mea/acolo s-au născut și acolo vor muri" pe care de altfel o consider apropiată de a fi un clișeu, simt nevoia, oarecum, să o păstrez pentru a concluziona și cele necuprinse în acest text. La a doua apreciere cred că s-a întamplat același lucru dar acolo voi modifica/elimina, mă gândesc cum.
0
''inima mea e o mică centrală nucleară'' - mi se pare ca am mai intalnit imaginea, oricum, e de evitat avand in vedere poemul din fata. cel mult de refolosit intr-un poem viitor.
insertia
inima mea e ecuatorul frigului din tine
ce instigă la fericire - este in plus. vad mai bine poemul fara aluzia la iubita (banuiesc ca tine este adresarea la iubita, daca este la cititor, cu atat mai rau)