300 lumeni întuneric

acum s-a dat ceasul cu o oră înapoi se înnoptează mai devreme, vei spune că putem petrece mai mult timp împreună am putea consuma mai multă iubire, așa cum zicea Leonard Ancuța "cea mai grea materie din univers" am aduna toți ochii lumii și i-am așeza să ne privească de jos în sus, două siluete, o siluetă care se stinge cu venirea dimineții aș putea să te iau pe umăr să trec cu tine prin loc nepermis, aș putea să te iubesc simplu ca într-o schiță în creion aș putea să fac o inimă de trandafiri să bată, aș putea să fac dintr-o cană spartă un monument istoric aș putea să fac din carnea mea huilă și să ard înlăuntrul tău așa cum doar lipsa mea are puterea să o facă ziua asta ți s-ar potrivi ca un dop la gâtul inimii ca un măr otrăvit, să o sacrifici, pe nouă noiembrie ea va muri pentru totdeauna nu se va numi suflețel, dar se va numi copil, va învăța din ochii mamei lui ce înseamnă nefericirea și o va iubi așa cum o iubește și ea scorpionii sângelui meu trăiesc în venele tale toți banii pe care îi iubești așa mult vor cumpăra celule stem din care se vor naște doar challengeri neputincioși lumea pe care o iubești așa mult îi va aplauda crezându-i învingători dar tu vei ști tu și eu cât despre mine? ce să spun? sunt un om/putere și-mi sap drumul prin piatră