cu Anastasia de mână la "porni Luceafărul..."

sperii literele precum porumbeii din piața Vaticanului ele se întorc credincioase așteptând să le hrănești să le dai forma aripilor să le înveți zborul către țintele tale faci oamenii să iasă din ascunzători să te salute să le pâlpâie inima ca un bec care se încăpățânează a nu se stinge ca o stea căzătoare care luminează viețile după nopțile polare iar prin gaura de ozon mai trec doar zâmbetele doar oamenii lupii răsună lung la lumina orașului pe care îl construiesc suflet cu suflet prezență cu prezență întunecimea pădurii încă licărește păstrez o șansă pentru fiecare ca un bilet la 6/49 și din când în când o femeie îl câștigă și mă cheltuie până la utima suflare viața e un test Rorschash în care femeile apar goale pe dinăuntru iar bărbații toarnă spini pe gâturile înfofolite în tot felul de substanțe mortale pregătindu-le suflul cu care vor propulsa tot felul de gloanțe de argint usturoi și altele în care cred o femeie întâlnită la momentul oportun e ca un soare e ca o planetă unde omul încă nu a existat și totul respiră liber *** Anastasia eu sunt cititorul tău eu sunt semnul că în numele dragostei se inventează mașini de franjurat limite îmi aduc aminte eram în aceeași cadă în același suc înfierbântat de trupurile noastre în același balsam care face sufletul fin așezam sărutări pe trupul tău ca pe un caiet de caligrafie apoi așteptam zecele lui florin chilian sângele începea să curgă invers temerilor tale mă vedeai zâmbeai și mă ciupeai întotdeauna de parcă ar fi utima dată de parcă fiecare atingere ar fi putut provoca sfârșitul lumii așa cum o știi de parcă ar fi fost ultima dată când un bărbat a știut să te iubească Anastasia era clipirea fiecărei zile iar eu gustam secundele de întuneric ca un timp care se expanda în scris ca un univers în care noi trasam scurtăturile noi trasam liniile constelațiilor după care astrologii fac horoscopul dragostei când te revăd timpul împietrește munții dintre noi suferă de munteogeneză imperfectă se sfărâmă iar inimile se deschid ca niște lotuși gigant de amazon *** de ce îmi tremura azi vocea când recitam "poem pentru Anastasia" nu pentru că erau 100 de ochi ațintiți spre mine nu din cauza prezenței gărzii de fier a literaturii ci pentru că erai acolo nu am vărsat nici o lacrimă nici un zâmbet nu am schițat nimic eu te strângeam în brațe cu inima la gât ca o sabie