Frincu Bogdan Georgian

Mergeam pe trotuar pur și simplu. Nu mă certasem cu nimeni. Era o zi ca oricare alta. Doar soarele parcă eram puțin mai blând decât de obicei. Nu mă gândeam că voi da de tine. Eram un simplu

Sărutului meu i-au crescut niște unghii mari și dure ca de fier Și-atât de strâns mă țin lipit de gura ta încât ai putea chiar să respiri din mine însumi Și să mă gâdili pe dinăuntru cu un

Inima îmi umblă nud pe-o stradă plină de străine Și nu-mi mai amintesc decât o umbră din sărutul tău. Poate nici nu știu sau poate mi-e mai bine fără tine Sau doar încerc să uit că-mi este mult

Ai văzut cum își fac unii oameni buzunare pe dinăuntrul hainei de teama hoților? Eh, uite-așa mi-am făcut eu un buzunar în formă de suflet în sinea mea Ca nu cumva să mi te fure careva și să te

Da! Îți răspund deși nu m-ai întrebat nimic, Deși acum stau singur în camera mea obscură și…. Vorbesc cu tine. Da, vorbesc cu tine, Deși mai mult ca sigur la această oră, tu… Îți aduni

Câteodată visez îngerii dansând nebunește , Amintindu-mi că încă mă zbat între cifre și cer , Trimițându-mi glasul la școală ca pe un elev eminent , În locul scrisului depus în semn de amintire

Întinde-ți brațul peste mine și încearcă să ascunzi veșnicia măcar o secundă măcar un veac măcar acum când se împlinesc două minute de când nu ți-am zărit chipul

Te-aș ruga, dacă nu te doare prea tare, Să nu mă mai izbești cu glasul de tâcere când te-ndepărtezi, Să nu mă bați peste ochi cu vreo lacrimă ascunsă pe lângă obraz. …și eu credeam că există

E atât de târziu pentru astfel de lucruri Încât și glasul meu a încetat să mai scrie Despre tine, despre noi, despre cât de dor îmi este să te aștept chiar dacă afară e la fel de frig , E atât de

Iubirea asta pentru tine” doare ! Mă….doare ! Mi-a lăsat o urmă în formă de vânătaie în dreptul inimii, În semn că nu mai are loc acolo. A crescut atât de mare încât aș avea nevoie de încă un

Să îți amintești de mine ca de acea întâlnire cu o fotografie dragă , Să mă uiți măcar pentru o clipă în ochiul tău , Fără să mă compătimești, fără să-ți pară rău Și nu-mi da drumul decât dacă am

Undeva, într-un loc anume de pe cine-știe ce continent, ești tu, Liniștea mea cu nume de copil, Cea pe care ar trebui să o sărut înainte să adorm, Cea, care ar putea să devină rațiunea mea de a

Cheamă liftul și urcă la etajul doi al gândurilor mele. Deși s-ar putea să te sperii când ai să vezi atâtea „tu” acolo. „Tu”, secretara mea personală, „tu” femeia de serviciu Care dă cu mopul

Știi că eu nu o să mă satur niciodată de tine, O să te consum în cantități industriale Și o să mi se aplece, Dar o să mă tragi tu pe mâinile astea cu care te strâng din când în când la piept,

Mă trezesc târziu și mi te amintesc din timp. Îți alint privirea și mă-nchid în sine. Nu mai este timp pentru răspunsuri, Rămân o întrebare sau un enunț ilar, Nu te mai întreb de ce, nu îți mai

Deja am uitat cum să te uit, e aproape târziu, E aproape la fel de devreme ca acum Când încă nu știu de unde te știu, Dacă nu cumva te-am născut chiar eu dintr-o pată de fum. E aproape la fel

Mi-a intrat sufletul la apă și… Te-aș ruga, dacă nu te deranjează prea tare, Să îmi croiești altul după chipul și asemănarea ta. Poate că așa nu o să mă mai ia lumea la zor când mă aude

În fața ta eu tac și par o statuie veche și cu ochii ciopliți prea adânc , Copila mea sublimă uitată-ntre femei ! Justifică-mi ultima ta țigară fumată Și acea iubire cu trecut de faptă

Nu mai e mult până când…numele meu va fi scris cu zăpadă, Inventat din nou prin niște cuvinte bizare scrise aiurea târziu. Când va fi să nu mă mai cheme cum mă strigă lumea, O să vreau să mă chemi

Te învăț viața reinventându-te din gesturi și intenții Ca pe ultima reamintire din acest an A zilei tale de naștere a cuvântului înainte , A firii tale de copil bolnav de iarnă , Bolnav de

Ne-am cunoscut într-un târziu, mai târzii, Ca două culori împietrite bizar în ochii Unor adolescenți bolnavi de lumină , Ca durerea unui trup uitată devreme. M-am născut într-un târziu, mai

La un sărut distanță te uit Amintindu-te ca pe drogul meu luat în supradoze. Urăște-mă dacă vrei, eu am să continui să mi te înțep în vene, Rămân cu urme de tine pe brațe și cu pete de sărut pe

Mâine, îți voi rescrie zâmbetul pe o pată de cer, Imitându-ți tăcerea în formă de vers Cuvântându-ți chipul ca atunci când nici măcar nu mă știai. Hai că nu mai scriu cuvinte absurde! E ultima

Îmi amintesc că ai trecut pe aici mai demult, cu siguranță Și în urmă ai lăsat doar o cicatrice…cu care mai vorbesc din când în când Și o mângâi pe crestături când doarme liniștită pe pielea