Tot așteptând ca zidul să respire
Printr-o culoare mai nelămurită
Așez în gânduri o nepotrivire
Între ce simt și tulburea ursită.
Turnuri de veghe stau întunecate
Lovite trist cu păsări din
Ramonei Ghețu
Altistă fiind, în strană am cântat
Imnuri curate bolților deschise
Și celora înaripați de vise
Care apoi m-au binecuvântat.
Știu ce simțeam când îngerul
Floarea cea dulce, strălucitoare,
Duce miresmele nopții în soare,
Suie în nori, liniștită și pură,
Visul promis de o tainică gură.
Albul atins cu o rază subțire
Lasă un ochi îngeresc să
Fierul meu de plug să taie poate
Brazdă largă într-un câmp știut,
Însă, când se-nfige în trecut,
Scapără scântei și umbre scoate.
Vreau să semăn, vreau să încolțească,
Să ridic un pod
În cuib de vulturi, pus fără suflare,
Zborul se-apleacă și lovește-n țintă
Revolta rece, care mă mai doare
De câte ori încearcă să mă mintă.
Poarta se-nchide aripilor pline
De forța
Când dimineața e o apă blândă
În care somnoroasă mă clătesc,
Iluzia mă-nchipuie la pândă
Alunecând aproape nefiresc.
Pentru că altfel nu-mi revin în fire
Să simt că dulce ard
Îmi mângâi viața regăsind cuvântul
Ascuns în pasta unei revelații,
Articulând culoarea cu senzații
Ce ți le dă iubirea și pământul.
Mă-nchei în versul proaspăt părăsit
Și rădăcină pun în
Mă-mpingi cu gândul în necunoscut,
Sau vântul umflă bluzele mai fine?
Că mă topesc în frunzele puține
Cu gulerul spre părul desfăcut.
Îmi pare că sunt plină de mirare
Și de privirea care
Mai simt în talpă stânca luminată
Și-n palme ascuțitele nervuri,
Mușchiul mai fin și câte le înduri
Când urci cărarea cea adevărată.
Suișul nesfârșit ce vămuiește,
Îmi dă scânteia foarte
E abur dimineața, ceață fină
Se-așează peste tot cu nepăsare,
Să simt că rostul sinelui tresare
Când ruginește frunza în grădină.
Brazdele goale, parcă desenate,
Își plâng căldura dusă-n
Cenușa nopții încă mai tresare
Prin coada unei stele căzătoare,
Argintului din păr să netezească
Șuvițe reci de pace îngerească.
Încă mă-mpinge valul fără țintă
Pe plaja unde zeii se
Fluturi de lumină au întins
Raze peste mine dinadins,
Să mă simt ascunsă și ferită
De secunda cea nepotrivită.
Să mă simt petală adunată
În mireasma prea nevinovată,
Fulg aprins de viul
Departe, demult, acolo unde timpul părea că nu trecuse pe cărări, era o țară minunată. Se întindea între dealuri, la poalele unor munți, și poieni cu flori țineau un drum pe care prea puțini
Aleg cărarea muntelui, abruptă,
Să mă strecor în aerul cel pur
Unde ard zeii fără de contur
Când își aruncă sulița în luptă.
Îmi caut firul care să mă lase
Să pot deschide versul
Fire subțiri, atât de transparente
Că nu se văd nici dacă știi că sunt,
Îmi ard obrazul fiindcă mă încrunt
Și pun pe pagini tainice accente.
Voiesc să nu uit clipa de-ncercare,
Amestec
Simțeam răcoarea toamnei înflorită
În crengile prea grele de la ploaie,
Așa că le-am lăsat să se desfoaie
Într-o culoare foarte potrivită.
Punând cu grijă soarele pe tâmple
În duhul
Dormind pe crengi ușoare de răchită
Visez în muguri să tresar deodată,
Cu miezul verde, poate resemnată
Că ies din vis adeseori uimită.
Lumina mă străbate și se frânge
De parcă trece
Prin goarna serii liniștea răsfrânge
Stele de aur dincolo de fire,
Cum bate frunza fără să se mire
Că roua nopții încă o mai plânge.
Într-o lumină stau plină de miere
Să guste clipa
Suntem jucați în fiecare clipă
La o ruletă – bilă colorată –
Într-un sertar al roții, aruncată,
Când bate soarta, palid, din aripă.
Și când să cadă numărul ce ține
Norocul nostru, noi
Simt în suflet duhul unei vâsle
Care bate apele rămase
Undeva în clipele frumoase,
Auzind explozia prin pâsle.
Parcă mă îndrept către iertare
Când o rază vie mă străpunge,
Mă rănește
Mi-am căutat ieri sufletul prin ploaie,
Întoarsă-n mine să mă regăsesc
Atât cât sunt în timpul pământesc,
Mai ne-nțeleasă, poate mai vioaie.
Doream treptat să mă topesc în iarbă,
Fiindcă
Împinsă fiind de viață ard etape,
Fac salturi repezi fără să opresc
Valul din sânge, când mă nimeresc
Schijele arse, ca să mă îngroape.
Muntele-mi cântă bucuros să vadă
Unde-am ajuns și
A dat în pârg istoria deodată
Și de vicleană nici nu vrea să știe
Că se păstrează limpede și vie
Doar cât se vede, doar cât se arată.
Privind tăcerea, liniștea gălbuie
Îmi pare soarta
Mă cunoaște gândul viu
Liberă și nechemată,
În culoare rezemată,
Când visez, plutesc și scriu.
Mă cunoaște seva dulce
Dintr-o dragoste pierdută,
Pleoapele făcând o cută
De încearcă să
FL