Florina Daniela Florea

frumoasa e fotografia ta, Cosmina.Floarea ta.
Ale mele-s doar niste cuvinte, care s-au straduit sa prinda o clipa.

multumesc pentru trecere.

mda si
nu, nu mai fac nimic din cele ce spuneam candva ca voi face.
buzunarul gaurit si-a pierdut ortul pentru ca, pana la urma urmei nu era altceva decat o simpla haina veche, atarnata in cuiul acela ruginit.
din tampla.

ce-ai strecurat in textul acesta, tizule, de paraie din toate incheieturile mele praful in cadere libera?

nu, nu raspunde. pur si simplu nu mai fa nimic.

uf, Elena, eu nu am inteles ca textul tau se refera la acea limita a patologicului.l-am tratat ca pe un text ce urmeaza sa fie prezentat unui public mediu, nu ca pe o limita.

mea culpa.
cu patologicul de felul acesta ai dreptate.
cat despre oameni, noi sa fim sanatosi, tot oameni ramanem, oricat ne-ar tenta ideea de sfinti.

text deosebit, cu atat mai mult cat lirismul nu este ostentativ ci subtil deviat in amarul umbrei si al unui andante al nenorocului sau al iubirii sau poate doar al ducerii de vara prin cele amintiri
nu e un bilant, nu, e un moment contemplativ, aparent detasat, unrespiro intre doua batai de inima.
pentru bilanturi e \"inca devreme\".
felicitarile mele sincere, Virgil.

nu, Elena, nu mi-ai amintit de experienta proprie, desi suntem definiti de suma experientelor pana la momentul X al reactiei.

pur si simplu te-am citit cu atentie si am pus pe albul monitorului nedumeriri-intrebari, ceea ce nu cred ca e un lucru rau pentru tine, ca autor, daca ma refer la faptul ca un text care naste intrebari inseamna ca a reusit sa transmita ceva.
cat despre sursele supararilor, acestea nu se marturisesc in scrieri niciodata, ele ar trebui sa ramana acel marunt ingredient-catalizator al scrierilor:).

no, ca am uitat sa spun ce era mai important, ca sunt de acord ca sa nu distrugi ceea ce iubesti, ca nu merita distrus nici macar ceea ce ai iubit candva.

dar oameni suntem...nu-i asa?deci putem gresi.si-atunci intreb iar, cand e greseala fara voie, cum facem?

cititorul numarul unu...
frumoasa poezie, adiemusmagic.
nu vreau sa dau citate, desi mi s-a lipit de pleoapa prima jumatate a primei strofe.
probabil ca tot de la numarul 1 mi se trage.
si sa nu uit de final, neaparat.
pentru ca totul ar fi putut fi \"fi minune
iubire torcând in răpciune\"

e un text lucrat curat si cu o muzicalitate aparte.

\"pentru banii de statuie
bătrânelul cu monoclu
se ofera să se suie
și să stea chiar el pe soclu\"
(dumitru cioaca-genuneanu)

batranelul tau nu stie
ca, de mult, in Romania
soclurile n-au statuie
ci un cont pe Agonia?

adevarat a grait Silvia, e o veste frumoasa.
mult succes gradinarilor acestei flori care a imbobocit dincolo de granita.

uite, recunosc acum cu sinceritate dezarmanta ca nu stiu, Elena, cum sa iti interpretez textul. de ce? pentru ca imi par doua texte cu mesaje diferite postate sub acelasi titlu.
tu m-ai tot citit si stii ca nu sunt rau-intentionata si nu caut dedesubturi sterile, asa ca ma vei intelege.
hai sa stam de vorba despre ce si cum am priceput si poate sa ne lamurim:)

ian te uita aici:
\"Dragostea este asemenea luminii Soarelui.Nu poti pune stăpanire pe ea.Ea scaldă toate lucrurile si le face vizibile, te poate patrunde, dar n-o poti inchide undeva, doar pentru tine.\"
Apoi urmeaza un paragraf in urma caruia eu as face, pe scurt, doar remarca super-uzitata ca si poetii sunt tot oameni, dincolo de versurile lor, deci pot gresi.
(citat si comentariu la prima parte a textului)

iar din a doua parte deduc asa: ca sunt oameni care din orgoliu fac una sau alta, lucruri rele.

intrebare: acesti oameni (cei din a doua parte) nu pot sa se incadreze la randul lor in categoria celor ce iubesc si care nu au atins acel moment \"cerebral\", as risca sa spun, in care elibereaza (idee pomenita in prima parte a textului)? ba mai mult, se exclude posibilitate ca acesti oameni pot face parte si din randul acelor poeti (mentionati tot in prima parte)?
oare care si unde este limita? poate fi trasata atat de usor?

nu sunt avocatul nimanui, cu atat mai putin al meu - om care greseste si inca mult- dar nu cred ca adevarul poate fi desfacut atat de simplu: in alb sau negru.
intre cele doua limite exista o infinitate de nuante de gri si din pacate, pentru mine recunosc asta: ca nu e usor sa clasifici. sau sa dau verdicte: aici esti bun si iubesti, aici nu mai iubesti si gresesti din orgoliu.

ma opresc deocamdata aici, cu speranta ca nu te vei incrunta la cele scrise de mine si ca am fost suficient de limpede in exprimare,
cu drag,
dana

daca un vers a reusit sa lase un sentiment in urma lecturii, inseamna ca nu a fost scris degeaba.
multumesc,

nu stiu, Liviu, ce vor spune specialistii culorilor, insa stiu ca mata esti vulpe batrana in ale scrisului si te-ai prins: am slefuit cuvintele pana am alunecat pe ele.
...cu privirea (de aceea nu am vanatai vizibile:) )

ce ciudat, Monica, sa ma repliez acum si sa-mi adun frisonul fiecarui coltisor de piele pentru ca, dupa ceasul toamnei lui Anton, sa viu si sa intru in poezia ta ca intr-un templu vechi si uitat in mijlocul padurii.
mi-e frig.
pentru umbrele aruncate pe peretii albi ai casei tale glasuiesc inca miscarea de odinioara precum \"imaginar croite visele sunt prea mari trupului acestor zile firave\"
in vreme ce eu daunazi dantuiam in pustie asemeni unui Robinson ne-inteleptit de-atatea naufragii...
vezi tu, cuvintele lovesc unul după altul într-un gong
de bagă în sperieți sufletul firav subțire străveziu
al meu e și lung la mâneci
când îl îmbrac mă simt străina de el

de aceea mi-e frig, Monica.
am deschis pagina asta a ta ca fiind usa acelei taceri si ma aplec, muritoare, intr-o rugaciune fara speranta.

cu toamna pe sub coasta, bantuind cuvinte,
d.

iar eu cred ca de-atata ...atura grava si moale tast-ul a ramas precum
e ceasul intepenit la fix de echinoctiu astept cumva si eu sa-mi creasca albastrul de septembrie cand descreste spleenul
sau mood-ul sau mai stiu eu ce alt-ctrl-del
ziceam si eu asa cu indrazneala
chipurile de moldoveanca dar mata nu te
lasi indus in eroare si
stiu nene Anton ca-i greu cu un pentium mic mic mic si cu un suflet atat de mare de rostit in vers pe \"atura\" aceea cu \"taste\" de toamna dar
la naiba ziceam tot io curajoasa de pana mai ieri tehnologia nu bate poezia
decat ii pune piedici asa
cat sa franga un entuziasm sau doar cate o
strofa

cu drag de sapte ori intoarsa,
a biiig fan

uite ca intre timp \"aparura\" si autorii:)))
si eu care mi-am dat de lucru neuronilor sa ghicesc fiecare ce a scris.
no, acuma pot sa ma felicit si pe mine, intuisem exact:)

d.

p.s. inca o data, multam pentru zambetul acestei dupa-amiezi.de-amu\' pot pleca acasa:).

desi de regula citesc greu de pe monitor un text de o asemenea lungime, e musai sa las un semn aici, atat de fain l-ati scris:).
se vede ca e scris de mai multe maini, poate de aici culoarea si vivacitatea cuvantului, dar cea mai probabila explicatie e ca intr-adevar ati avut o vacanta frumoasa.
felicitari pentru jurnal, pentru zambet, pentru poze si mai ales pentru ca ne-ati facut partasi la asa o intalnire.
sa dau citate? e absurd:), merita citit in intregime si merita povestit si altora.
eu, una, va multumesc pentru aceasta lectura.
e \"dichisita\", e curata e ca pietrele Raraului scaldate de lumina si limpede ca apa Bistritei din acea zona.
Cat despre peripetii...daca n-as cunoaste drumul acela bun pentru soferii iadului, as fi zis ca latura scriitoriceasca din fiecare v-a determinat sa rotunjiti povestea cu niscaiva fictiuni, dar nu! e curata realitate:)
Hai sa ma opresc si sa las textul sa vorbeasca de la sine.
caci, slava Domnului, vorbeste bine.

Pamantul

\"calul acesta verde
cu burta ronțăită de greieri\" m-a dus cu gandul la vara, la campie si la cosasi, un fel de lacuste care, atingandu-si picioarele, scot zgomotul acela sfarait care-ti umple linistea cand stai tolanit si mirosi verdele, ca mai apoi sa vina prin \"venele pamantului\" strofa urmatoare spre confirmare sau doar spre trezie: mama-terra si tatal-magma de sange, clocotind in \"adancimile crupei\".


Din nori, azvarlirea de poveste din seaua unei intelepciuni venite \"de pe urma\", direct pe muntele iertarii, un salt dureros ca o extractie de masea de minte.

Apa

Pestele ca fruct al apelor, culegerea de rod, nasterea trosnind a geamat si a desprindere. Re-nasterea prin remodelare a contururilor: din apa ivita, cu iarba si piatra crescuta, inima creaturii nu se schimba (\"nimic nu scapa de acolo, tata\")

Axa de rotatie - ancorarea teluricului in metafizica
(sau pur si simplu eu, omul oarecare)

...ce greu e, Oriana, sa comentez o asemenea strofa, stii? e greu pentru ca imi recunosc propriile limite (\"monoton si marginit\") de fiinta invartindu-se in jurul acelorasi intrebari, ca-n jurul cozii, dintotdeauna, intre doua aripi ca intre doi poli: aripa inimii(a visului? a cuvantului?) zbatandu-se sa scape iar cu cea a ratiunii sudata, fixata, imobila.
asa ca...ecce homo:
-o planeta rotindu-se, incapabila de evadari universale:
\"uns cu clorofilă înlemnind incomplet digerată
pe o coajă de planetă
autoconținută\"

Scrisul
(ca trecere)

ce ramane pe urmele omului, dupa fuga calare pe spinarea acestui cal cu nume de secunda, de ora, de timp care trece trece trece...?

versul, nu-i asa?
\"nori formați teoretic din aerul expirat
cumulonimbus de impresii
gânduri degenerând la coada pentru eternitate
turnul meu babel din versuri\"

totul
totul in goana timpului care nu se mai opreste, calul acesta

\"suparata fata drada
c-a-ncalecat o martoaga
zice: pe-altul nu mai sar
decat daca-i armasar\"
(dumitru cioaca-genuneanu)

nene Genu, nici macar
de sofat nu am habar.
si-atunci cum sa calaresc?
neee, mai bine te privesc:)

ca sa nu existe echivoc si sa nu mai supere culorile:

parerea mea legata strict de textul acesta este urmatoarea:
metafore copilaresti, rima facila, iar ideea lui unu cu unu fac totusi doi probabil ca s-a vrut a fi sugerata astfel: autorul si-un cal negru sunt o pereche.

cat despre comentariul tau (evident off-topic si rautacios), nu adaug decat atat: cea care a jignit editorii nu sunt eu, ci tu pentru ca recomanzi mie, unui cititor oarecare, sa citesc tot ce apare pe site. nu este treaba mea asta.
si inca ceva: macar eu am curajul sa admit si sa recunosc singura atunci cand scriu un comenatriu off-topic, nu ma ascund sub fusta nimanui.
dar daca va fi sau nu ascuns comentariul, asta deja nu mai e treaba mea.

dar cum cred ca ti-am facut destul trafic pe text, de-acum o sa tac.

no, ca m-ai intors din drum exact cand imi strangeam jucariile de pe aici si nu ma pot abtine, fir-ar, sa nu catrenesc o tzaruca.
(zambesc, se vede, nu?:) )
deci, sa reluam:

\"pe Agonia apar
epigramisti buni destuli
ce și peste cal mai sar
pe motiv că-s prea fuduli\"
(dumitru cioaca-genuneanu)

clar, pricep: nu sunt fudula,
dar te-ntreb acum, credula:
asta-i cal?? nu-i jucarie?
bietul...n-are fudulie.

erata: linistii, nu linistei
initial am vrut sa formulez altfel fraza, folosind cuvantul \"liniste\". si i-a ramas e-ul agatat:)