Florina Daniela Florea

Chiar am zambit. Coincidenta sau nu, acum 15 minute reciteam textul asta al meu. Pen\' ca atunci cand l-am insirat, mi-am spus \"iaca si un text optimist la mine\", ca prea mi s-o reprosat ca-s neagra in toate cele, de la cer la gura si invers.
La cai nu ma pricep, la Morgane sa zicem ca mai vazui ici-colo, de strans intre pulpe poezie nu-ti spun si pace ca e treaba mea de castig sau de pierd cursele astea cu galopuri.
ideea e ca as fi vrut sa existe femininul de la hidalga, da\' crede-ma pe cuvant, nu l-am gasit.
asa ca l-am inventat, pur si simplu.

Sigur nu e Dezdemona?:)
Othelo era si el negru, asa se zice, ca armasar nu avem de unde sti daca era.

erata: rocker
eh, ora tarzie si emotia unui comentariu neelaborat.

daca mi-a dat de gandit prima steluta, daca la a doua am filat versurile precum cartile la poker (eu-jucator nepriceput, dar aparentele sa traiasca), pe-a treia era s-o pierd din pricina urmatoarelor trei versuri (m-or cam furat de faine ce-or fost).

norocul meu ca tu, ioana, esti un jucator serios, profesionist si venisi cu manecile albe si cotierele cuminti pe deasupra (hehehe, ai vrut au ba sa ascunzi cicatrici din coate, ai vrut au ba sa nu se vada niste vanatai ici-colo, cine mai stie, eu pe platon nu l-am citit, iar raspunsuri nu mai caut decat pe furis, de ochii lumii) si pusesi stelutele la locul lor (intrare a la carte, 3 1 2 trrrrrrrrrm, doamnelor si domnilor, potul cel mare e...)
da\' mi-o placut mult la miros/vaz/auz/pipait
(la gust spun asa:limba mea plescaie subtire de dragul cuvintelor intre doua inghitiri in sec de dragul nu mai stiu nici eu cui, da\' plescai in continuare de cand m-am apucat de citit poemul pana termin de scris comentariul. pen\' ca mi-o fo\' pofta de-un poem care sa ma faca sa-mi pun intrebari. adicatelea sa gandesc)

ecce homo, draga mea ioana.
asta mi-o venit sa scriu de prima data.
dar nu stiu cum de m-am pierdut nitel cand am vazut ca intre cartile astea din palma mea e si ceva ce-aduce a royala.
chit ca-i spune iluzie.
pardon, idee.

p.s. citii si poemul lui bazil.
tandru si bun si-acela.
da\' aici ai fost ca primadona de langa roker.
see ya.

Aha, acesta e motivul care-va-sa-zica: vizichiul in prima strofa, flacara resemnata si molcuta a Murfatlarului stinsa in coma celei de-a doua, iar alunele, neutre, vin cu un final care incheie rontaind, o tristete mahmura si calma. Toate trec, nene, insa. Cu putina zama acra de varza. Si, evident, cu stil. Zambind,

Memento mori, mylord...memento mori. Asa e dupa un chef cu zaibar, ai capu\' mare, mult mai mare. Si mai si doare. Iti spusei eu, da\' mata ai zis ca ma dau stilista...

am venit dupa titlu...mia de ani a fiecaruia: a ta foc, a mea gheata. Ciudat e ca ambele se rostogolesc pe ape...

pe fiecare litera ar creste fluturi cu buzele aripi
sarutul pornind incet incet un zbor timid
si zapacit
obrazul cu numele tau de primavara

desi
pana la urma ar muri dupa o zi
cum se intampla sa moara toate saruturile
de fluturi

pentru ca obsesia jumatatilor ma bantuie de-atata vreme
jumatatile mele sunt de testoasa si de sarpe si de femeie si de piatra
pentru ca iau poema aceasta si o infing in piept martisorul tuturor lunilor de martie sau de alb
o camelie infipta in gamalie de fapt spui tu
corpurile nu conteaza iti amintesc masa luminii e doar de miscare spunea einstein
poate si el un soi de modigliani, nu-i asa
martea e o miercuri si joia e a mea cu fluturii care mor
spuneam si asta candva, nu te speria ca-mi amintesc versuri citind versurile tale, e atat de firesc din poezie sa te intorci in poezie si tot asa
oglinzile sunt paralele ideea se pierde marunt cu cat masa de miscare dadada ti-am pomenit mai devreme

stai
stau
respir alb
si continui

capatul lumii nu exista iar cuvintele sunt doar furtuni in pahare cu apa
culmea e ca desi se varsa nu fac pete ci doar rani minuscule
anticorpii ametesc de-atatea idei si cumva fiecare molecula
imi devine morisca sau doar cocos ruginit pe-un acoperis
de pe care pisicile au fugit
cu desavarsire

ce mi-a placut lumeasca observatie si crede-ma asta e alb-rosu zilei
\"dacă aș fi femeie nu aș iubi
un bărbat care nu scrie
Poezie\"

ei bine, sunt femeie
asa ca iubesc fiecare desen pe nisip
desi valul desi valul
ce conteaza cine esti cine suntem cine
fiecare isi scrie poezia si-apoi vine doar valul
uneori o mai zarim si altii
alteori doar tu
important e ca undeva pe marginea lumii pe marginea apelor
cineva scrie o poezie

asa cum ai scris-o si tu aici

Bacovia, un betivan pe care abia il aduna nevasta de pe strada, asa cum spun gurile rele de prin Bacau, insa, mama lui de snapan, ce bine stia sa scrie poezie...da da.

insomnie, alcool, umbre, plumb, da, Vasile
si cartea ce ramane dincolo de toate lumile.

chiar daca mananci din ea, nu stiu cum face de nu se termina versul.

si-o mai fi cate ceva, dar azi e greu cerul ca un sicriu de plumb si prea multe tigari fumez ca sa mai am putere sa expir si sa-l ridic de peste mine.

citit cu voce tare in birou. stop.
s-a ras organizat. stop.
inca zambesc. stop. lacrimi maruntele la coada ochilor.stop. de la tanti de la patinoar, evident. stop.
\"saia pipenu\" vietii de fapt, copiii. stop.
si uite, inca un zambet, bunicului Dan. stop.

egoista
sunt egoista, da

pana la poezia ta, bucataria era doar a mea
pana la poezia ta, wonderland-ul era doar al meu
pana la poezia ta albastrul-de-remember era doar al meu
pana la poezia ta.

atatea \"luari\" m-au lasat stupefiata
era mult prea dimineata si mult prea luni si mult prea stare de trecere intre vis si realitate
de aceea.

nu, nu cred in coincidente.
nu mai cred de mult timp in coincidente
si lucrurilor le voi spune in continuare pe nume, acele nume crescute in vocabularele si dictionarele mele, nu ale lumii.
clarina seamana mult cu mine, florina.
de aceea dimineata aproape nu am putut sa spun nimic.
aveam senzatia ca ma privesc intr-o oglinda.

intre timp m-am repliat.
tu o definesti \"vibratie pe aceeasi lungime de unda\"
eu ii spun \"revenirea la realitate\"
oglinda nu e decat in imaginatia mea
iar cuvintele sunt doar refractia luminii pe aceasta oglinda.
miss clarina isi va aminti intotdeauna

eu voi uita mereu sa intorc ceasurile wonderland-ului.
atat.

trebuia sa citesc poezia aceasta, asa e?

asta mi-e senzatia sau ma insel, cine stie.
deocamdata nu pot comenta mai mult, e impactul initial si zapacitor si e mult prea luni si mult prea dimineata.
poate voi reveni.

mhhh...habar nu am bridge, dar poate ar fi bine sa ma apuc sa invat la cata dezaxare posed as mai avea o sansa:)

mi-ai amintit de mine de odinioara, ela
si stii, m-am privit ca o straina, sa fi fost eu aceea?
tu sa nu mi te superi, te citesc pe dinautru rareori caut aparentele
dupa poezia asta a ta stau marunta chircita si ma pipai cu antenele mele de melc si-mi spun mda aici m-a durut mda aici am crezut mai sa fie, io sunt dar n-am fost eu
e doar (si numai doar) dintr-o alta viata

ce vad azi, n-as fi crezut
niciodata c-o s-ajung:
catrenistii cum se-mpung
cu-n carnat contrafacut.

:) haina cea veche haina cea veche
e intr-o ureche mama ei de haina
coincidenta stranie ca tomcai astazi m-am privit dincolo
si tot asa ma certam ce chestie de haina veche veche veche
stai naibii in cui acolo ti-e locul nu sa vii sa ma gadili prin vanitate sau doar prin ego sau pe sub piele cu viermii tai cu tot
intorc oglinda cu fata la perete sau mai bine nu
mai bine-i pun o panza alba
pentru plecarile din spate

Am scris de trei ori raspuns la comentariul tau, Ioane, si tot de trei ori l-am sters.
nu e usor sa scrii despre tine sau pentru mine, cel putin, nu e usor, desi le rup din mine.
cuvintele.
as vrea sa-ti multumesc pentru semn, as vrea sa-ti multumesc pentru constanta, as vrea sa-ti multumesc pentru prezenta.
pot oare multumi suficient pentru asta?
nu cred.

intotdeauna am citit asa o poezie.
intotdeauna
atenta daca in mine sunt ochi deschisi si daca vibreaza
daca exista ecou
pentru mine asta inseamna poezie
a simti din cuvinte lumea din mine si inafara mea
nu ma pricep sa scriu comentarii din acelea sofisticate si sa stii, nici nu vreau. pentru ca mi-as depasi conditia de cititor de poezie.
ori nu vreau asta.
spuneam unei prietene azi ca poezia e singura mea bucata de alb. singura mea ninsoare alba.

nu stiu cine esti si nici nu cred ca vreau sa stiu
doar am citit ici si colo cuvinte si mi-au placut

atat sunt eu.

acum sunt prea trista ca sa recunosc nasterea altor poeti
pot recunoaste doar moartea mea, fara a fi fost vreodata

\"De cativa ani buni dorm agitat si visez un batran care innebuneste de singuratate. Doar visul ma mai reflecta realist. Ma trezesc plangand de singuratate, chiar si cand ziua ma simt bineprintre prietenii care imi mai traiesc. Nu-mi mai pot suporta viata, iar faptul ca azi sau maine voi intra in moartea fara sfarsit ma facesa incerc sa gandesc. De asta, pentru ca trebuie sa gandesc, asa cum cel aruncat in labirint trebuie sa caute o iesire printre peretii manjiti cu baliga, chiar si prin gaura sobolanului, numai din acest motiv mai scriu randurile acestea. Nu propriu-zis ca sa (imi) demonstrez ca exista Dumnezeu. Din pacate nu am fost niciodata, cu toate eforturile mele, credincios, nu am avut crize de indoiala sau tagada. Poate ca ar fi fost mai bine sa fiu, pentru ca scrisul cere drama si drama se naste din lupta chinuitoare intre speranta si deznadejde, unde credinta are un rol, imi inchipui, esential. […] Si iata-ma acum in ungherul meu, un ghem de zdrente si zgarciuri, pe a carui minte sau inima sau credinta nu ar paria nimeni, pentru ca mie nu are ce sa mi se mai ia.\"
Mircea Cartarescu-Nostalgia

p.s.
iarta-ma, monica
sunt prea sucita pe dupa secundarul asta intepenit.
nici tic inainte
nici tac inapoi