florin Vasilescu

Clocotul dramatic, Obsesiv, Limpezește suferințele Feroce, Tristețea adâncă, Cu sau fără motiv, Are-o răgușeală-n voce. Tremurul desfigurează Insul, Topind ireversibil Viața Și dacă

În spații fizice Rigide, Vibrații intime Decad În rezistențele putride Slăbind mirosul crud De brad. Bucurii nedestrămate Picură beții Sonore Peste suflete candrii Sugrumate-,n

Mi-am făcut din gând O limbă Numai bună de vorbit Și când obosesc Mă plimbă Unde nici nu am gândit. Un fum grav, Poate, Mi-aș da, Rătăcind prin lumea Toată Ca un vorbăreț

Lumea toată E în chin Când o-apucă Ura Că o viață Și-un destin Îi astupă Gura. Ori e proastă Ori naivă Să-nțeleagă ce-o capta, Navigând Tot în derivă Pentru a se adapta. Soarta,

Saturn, Zeul, Se zice că A avut mai mulți Copii Și dintr-o dată Se-apucă Să îi mănânce În plină zi. Din toți, Doar patru au scăpat În lumea pe care-au făcut-o, Jupiter, Cel mai

V-am spus Că-mi place Pe săturate Să întâlnesc În sărbători Inteligențe Consacrate. Și liberat De stresul zilnic Să judec limpede, Neatârnat Să înțeleg De ce atât de silnic Caut

Un copil, Călare pe-o rață Galben-albastră Și plină de praf, Se juca În parcul din față În timp ce bunica Îi trăgea un perdaf. Cine-l iubește, Îl lasă în pace Să zburde Prin parc La

Am crezut întotdeauna În Isus, Cel născut dintr-o femeie, Așteptând să-mi dăruiască Ceea ce El vrea să-mi deie Mai presus. Și mi-am propus, Pierzându-mă-n ,,surcele”, Să văd obstacole

Te-arunci pe pat Să dormi Și-atât. Nu simți că ieși Din vreme Și timpul ăsta, așa urât, Îți pune viața-n cleme. Să schimbi ceva Dintr-un trecut Sărac Nu poți, Dar poți să

Noi știm că ,,dincolo” Ceva există Și are legătură cu devenirea, Cu toate astea îndurăm Ideea tristă Că doar pământul Ne este moștenirea. Fugim bezmetic, Dar cu speranță, Până la

O pretenție Mai acătării Nu-i altceva Decât iluzie, Chițibușeală-n verbele Uitării, Lacrimi, teamă Și confuzie. Dacă te-agăți de un baston, Prea găunos Și-n putregai, Ești ca un popă

Să străbat o viață-ntreagă Și s-ajung bătrân La mal, Iat-o țintă ce mă leagă De apusul Triumfal! Și dacă m-am cantonat În acest lăcaș, Eu pe mine m-am uitat Într-o luntre De ocnaș. Am

Rămasu-mi-a speranța Întreagă, Că n-am gustat Viitorul, Cel ce e-n stare Să-mi dreagă Tristețea, îndoiala, Neștiutorul. Sunt o simplă Pauză Printre atomii din pustie Și, Fiindcă

Un salcâm, Ca toți salcâmii, Ședea singur într-o seră Ca un sfânt Preocupat În chilia-i austeră. Întregind doar un decor Pe o margine de-alee Părea tare ocupat De o tainică idee. ,,Ce-ar

E ,,vitrion”, Năică! Strigă un suflet Trădat, Ce arde când pică Pe ochi mincinoși De bărbat. Cu voce spășită, Opinentul Îi spune că are Simțiri Ce-i întăresc sentimentul Plin de-adânci

Nu-mi amintesc Deloc De stări de bine Trăite Care Să-mi fie Plăcute ispite, Dar dac-am trăit O durere, Departe în limb, O simt atât de vie Încât aș da orice S-o schimb.

Dorința Profund arzătoare, Ce zace Adânc cuibărită, Împlinire totală Nu are În veac sau clipită. Dorința se umflă Și crește, Ne umple întreaga Ființă Și dacă nu se-mplinește Crapă

Tu poți să minți Pe orișicine Așa încât să creadă În bazaconii, Dar nu-i posibil Să te minți pe tine, Chiar dacă-ți pierzi Toți neuronii. Poți spune unuia Că e frumos Și scrie

Gândirea, Doamne, Este cuvântul Ce-a răscolit O lume-ntreagă, Punând pe jar Chiar și pe sfântul Ce vrea să afle De ce în viața lui Se bagă. El vrea să-i afle Mecanismul, De are înțeles

De câte ori nu-mi spun: ,,Nu mai vorbi prostește! De ce bați câmpii, De nebun, Gândind la ce se irosește? ” Să caut adevărul, Oricât de mic, Trudit-am mult Dar n-am găsit Nimic. Să

Disprețul aruncat Chiar în obrazul meu De cineva Preocupat Să-mi fie greu A fost un foc de paie. De ce? Pentru că nu mă doare Decât disprețul meu Față de mine. Respect, Un stil,

Nu-s ateu Și nu-mi impun Să alung Un Dumnezeu Care poate fi și bun, Și îndrumător de ,,Eu”. Nu vreau Să ridic În mine Catedrale În gri tern Și apoi, Cu gura mare, Să devin Un

Suntem bântuiți De vise Și frumoase, Și rebele, Nu credem Că sunt proscrise Nici în cântec, Nici în stele. Ce păcat Că nu putem Să ni le postăm În minte, Vise dragi, Vise

Stăteam Pe un stabilopod Și ascultam Cum cântă asfințitul, Pe note Ascunse într-un cod Ce toarnă-n mine Infinitul. Trei undițe de lângă Mal Băteau cu bățul Apa Ce desena un cerc