florin Vasilescu

Atâția știutori Își dau mereu Cu presupusul, Mimând că înțeleg orice Și, uneori, se supără Că nu le ești supusul. De ce? Să știu, e anevoie. Atoateștiutorilor, Nu puneți botniță

Câștigul, deseori, seduce Și-ți dă iluzia Unei victorii Care la pierdere te duce, De nu ții seama De istorii. Acesta poate fi un viciu În care te ascunzi Inconștient, Ca sclav Al muncii

În infern să fii trimis De Amor, Un zeu viclean Ce-ți promite-un paradis, Șanse… ai! Vor jubila toți muritorii Văzând un prost Mai acătării Căzu din rai. Chiar dacă Ogoru-ți spune Că

Perfecțiunnea Înseamnă sărăcire, În orice mare Întreprindere. La fel, O să găsești Și în iubire, De ești condus ,,De-aprindere”. Un viciu, Cât de mic, Îți dă o stare De firesc, De

Sunt vesel și aș vrea Să pup Tot ce se poate azi Pupa, Căci am o foame Ca de lup Când vede mielul În preajma sa. Aș vrea femeia S-o iubesc Mai mult, Că e femeie, Să-i dăruiesc

Să scriu ceva, Să scriu atent, În care să cuprind O viață, E in zadar! Omul recent Nu are timp, Truda-l înhață Ca pe un Star. Așa că, În câteva cuvinte, Le voi ura copiilor

Plăcut e să împingi Ce poți să faci Acum Spre mâine, Și-așa, ușor, Să stingi Necazul tău Cu rum. Cu asta ce câștigi? O mare plictiseală Și-ncepi nebun Să strigi: ,,Asta-i

Suport să fiu necunoscut, Că înțelept… E dificil, Când popa este priceput La rugăciuni Cu stil Nu! Asta n-am să fac! Să fiu iertat prin delegare, Lăsându-mi sufletul Unui cirac Să mă

Ușor mă risipesc Ca multele obsesii Ce o frământă pe fecioară Căzută în oniricul miresii. Distrat, S-ar putea spune Că sunt Și mă sufoc Când proștii-s plini De spume, Ca boii-n

Privește-mă atent! Sunt om normal În sensul Cel mai larg, Citesc, alerg, muncesc Să ies la mal, Fără să umblu Cu mila pe catarg. Când vreau, Arunc privirea-ntrebător, Nu intru-n starea

Atât de mult mă bucur Că nu mai sunt bățos Și-am reușit să scutur Din mine Ce este de prisos. La bani mărunți Nu iau Pe nimeni Fără rost, Sunt eu de vină, Zău, Că avem zile De

Apa mării ce-o să crească Primește la sânul său, Fără să se murdărească, Alte ape dinspre hău. Un surâs diamantin Înflorește-n colțul gurii Ca un strop roșu de vin, Potolind grimasa

Pe când eram copil Acasă, Într-un sătuc de munte, Mi-a spus o babă Grasă Că o să am prea multe! Speranța mea, Fiu din popor, Purtat cu vorba De deștepți, Va fi-nplinită În viitor, Ca

Să râdem de orice, De boală, De idei, De un confrate, Un idol referință De care ne-agățăm Îndrăgostiți, Lulea, Ca baba de credință. E drept Că unii încearcă, Ușor, Să

De-aș fi constant În a spera, N-ar fi deloc nevoie Minciuna să o-mbrac Cu vorbe, ca o Zoe. Că lumea mă iubește, Fără perdea Sau nu, E lesne de-nțeles… Și nu explic acu. Oriunde-am mers,

Privește-mă atent! Sunt om normal În sensul Cel mai larg, Citesc, alerg, muncesc Să ies la mal, Fără să umblu Cu mila pe catarg. Când vreau, Arunc privirea-ntrebător, Nu intru-n starea

Omul, Dănțuind Pe marginea lumii, Zornăie lanțul Limitelor sale Însrise în el Cu dragostea, Celui de Sus Când l-a pus pe o cale. Când uită Scriptura, Îmbătat de Bachus, Cade în

Dac-aș fi un Diogene Cu o lumânare Aprinsă, Pe-o potecă Cu răzor Aș slăvi mâna Întinsă După ajutor. Întrebat fiind de ce El slăvește pomul A răspuns că are-un țel: Vrea să afle Unde-i

Roșul vertical Din jartiera Cu dantele, Spânzurată de gâtul Piciorului Unor ,,crudele”, E cauza Stendului ce va să vină, Ca o necunoscută, Pentru bărbatul Insistent Într-o

Firescul nu-i latura mea Remarcabilă Când stropul de mister, Pierdut în damful De tămâie, Îmi face viața Insuportabilă. Distrat… mai sunt, Deși nu-i bună Întenția să pari Momâie, Mai

Aud cum crește În tăcere Părul ei blond Triunghiular Ce e în stare să-mi ofere O fantezie Cât un dar. Dar dacă asta Se întâmplă Pot, oare, Eu să neg Că, Uneori, Pornește de la

Mi-e dor să te sărut, Iubito, Cum o făceam Când eram tineri Și n-aveam păs De gura lumii Ce ne blama Fără rețineri. Mi-e dor Să mă săruți, Iubito, Să îmi aduc aminte De un fior

Un copac dormea-n pădure Într-un luminiș Pustiu Și visa că o secure Nu mai vine Așa târziu. Îl privesc cum se foiește În dumbrava Minunată. Ispitit, l-aș întreba Dacă