florin Vasilescu

Aș putea să recunosc, Fără să arunc cu pietre Ca un cârcotaș de rând Flecăreț și cusurgiu, Că sunt fan și-admirator Al vestitului Cioran De la care aștepta Filozoful Þuțea Petre Că-ntr-o

Dacă știu Ce pasiune ai, Pot să îți fac pe plac, Dar fanteziile Tale, Lovindu-mă în cap cu-n mai, Îmi vin de hac. Dacă taci Până la exasperare Sau mă minți Că sunt nipon, Nu înseamnă Că

Dacă te iubești Pe tine, Doar pe tine Și atât, Pare că nu vezi Prea bine Pe cei care-ți stau În gât. Că ești mic Și ca atare Îți iei nasul La purtare, Te înțeleg! De

Adevărul mă înșeală când m-arată că iubesc, Simțurile, vorbă goală, în zadar mă ispitesc. Pasiunile pătate falsează cât pot de mult Să-mi aducă în ureche șoapte ce nu le ascult. În noi crește

Trecutul n-are de ce Să ne atârne în spate, Doar prezentu-i Mallarmé Modelându-ne cât poate. Jugu-apasă pe grumaz Pentru toți, ca pedepsiți Printre lacrimi fără haz, Să fim slabi și

Omule, De ești cuminte Și nu te dai Prea mare, Te voi lăsa pierdut Între corp și minte. Prin urmare, Trecut-au anii Pe pământ, Prea mulți De când călcat-ai, cu ușurință, Un jurământ. De

Vrei să fii ironic Cu cel de aproape Fiindcă e bătrân Și, uneori, calic? Fii mai blând Cu cei cu sentimente Umane! Zâmbește Și nu afișa ambiții Vane. Fără un prinț, Papă sau episcop, Poți

Cu privirea Cuprinzând Un lucru cât de mic, Suntem în stare, Perorând, Să credem că-i lucru de nimic Să îl cunoaștem Ca atare. Cât despre lucrurile mari Ce ne exced privirea, E de la sine

Aveai o frumusețe medicală Pe pieptul tău scrobit de asistentă, Forțând bătrânul doctor, față goală, Să pară o ființă mai potentă. Chiar o frumusețe matematică Admit că poate-ți fii

Potecă îți croiești până la lume Să vorbești cu ea, să uiți că ești tăcut, Robia inimii plină de glume S-o-nduri ca veneticii fără ținut. Rădăcinile tale nu-s cu tine, În ochi străin nu vezi

Porți vecinătatea veșniciei Suferind și pentru ce nu ești Că așa e scris în codul gliei Să fii arat și să pătimești. Respiri orizonturi nesecate Vânturând coduri de gândire, Tu, inteligentul

Iată, îmi pun întrebarea: Oare, ce e devenirea? E ceva ce schimbă starea Unui fapt precum iubirea? La-nceput iubirea este Și-armonia e deplină, Dar se schimbă fără veste, Ura stă îndat să

Nădejdia rugii se îndoaie Precum crenguțele de brad Sub un omăt bătut de ploaie Cu picurile-i mari ce cad. Și Cel de Sus are o treabă, Face vizite celor slăbiți, Nu are timp și nu

Subtile umbre autohtone Mai populează azi o țară Supravegheată și de drone Ce prind o știre foarte rară. Comunități cu iz de omogen Abia-ntâlnești în vise crețe, Bogate-n tâlhării și

O iubire gâfâită E lipsită de candoare Ca beția aburită De spaime obositoare Ce conduc la un delir Mai bogat, mai în declin, Ca un moleșit zefir Ce adie prea puțin. Las-o să se

Dorești să lupți acum? De ce? Îți răsună-n cap ecoul Sacadat și plin de spaime care macină eroul? Nu-i mai bine să lași vremea să îți umple orice goluri Și să nu te zbați ca prostul pentru clipele

Biblia ne spune fin Că în ceruri, dintr-odat, Un război, ca din senin, Între îngeri s-a iscat. Unii însă, mai prudenți, Cu o față lungă, suptă, De pe margine atenți, Îi privea pe cei în

Þi-ai bătut vorbele-n cuie Ca să se-nvețe minte Să mai umble pe la UE Cu o simplă rugăminte. Pentru vrun proiect măreț, Numai tu ai fi în stare Să-ți asumi și un dispreț Cât de mic sau, poate,

O găină, alergată Prin grădină De-un cocoș, Își făcea mii de procese, Printre care Și-un reproș. ,,Oare-acest împintenat Face joggingul Și... Gata? S-au m-aleargă, Supărat, C-a

Patimi, strecurate Printre idei Cenușii, Năvălesc în ființă Ca flămânzii Pe străzile Pustii. Înscrumata flacără A suspinului Greu S-a stins în fiorul Înecat În clișeu. Iadul

Dacă măru-a fost Ispita, Spuneți voi dacă mă-nșel, Poate se jucau Pitita Prin grădină, Fără țel. De învinuim pe Eva, Grație dumnezeiască, De unde ne tragem seva Cei din stirpea

Geloase năluci valsează Ușor Pe note scârbite de-atâta dansat, Șubrezind fioruri în muguri De dor Amorțiți în simțuri Decadente-n umblat. Greșeli otrăvite pândesc La tot pasul, Când ești

Omenirea-i pe ,,Facebook”, Înroșește monitorul Ostenind pentru un „look” Care-ar cuceri Bosforul. Caută prietenie În speranța că alungă Nebunatica stihie Ce-i pe-aproape, de nu, lângă. Vise,

Ești ros de o durere Rece Care să-ți umple orgoliul tău De om, Rănind o nație De zece Precum rănești Un pom? Stai după colț, Gata de fugă, Inger al răului Exagerat! Și dacă șansa Nu