florin Vasilescu

Ești ignorant? Nu știi? Dar dacă ești… Te doare! Și-ar trebui, Dacă ești viu, Să afli vinovatul Ca atare. Credincios Dacă ai trece E treaba ta Gândești, Că adevărul crud și rece Pe

De multe ori Sunt luat în pleaznă Că nu gândesc modern, Pragmatic, Deși, Pentru mine, Lenea e o caznă, Iar dacă nu citesc E chiar dramatic! Am înțeles De mult Că oamenii se zbat Să

Caut și aștept În rugăciune Să văd ce se întâmplă Și, Iată, Un aprins tăciune Arde viu Sub tâmplă. Am încercat să aflu Adevărul Și să-nțeleg Ce este de-nțeles, Dar mai aproape Mi-a

Atâtea molecule Zac În lenea lor suspectă Că nu ghicesc Deloc Ce fac Când se combină-n sectă. Fluturii roz Ies din mare Sărutând, departe-n larg, Cu buze verzi De sare, Gândurile

Mă arde soarele În spate, Fiorii-au înghețat În oase, Șueră vântul Prin palate Sau prin bordeie-case. Mă arde soarele În cap Și-mi răscolește Rațiunea, În lume aș pleca Să-mi sap Un

Fără-ndoială Te-ai hotărât S-alegi calea Cea dreaptă Și, Pentru asta Ai coborât A întrebării treaptă, Convins Că lumea iartă Orice. De i-ai greșit Ceva, Te vei feri De ceartă, Că

Când slujești turma Și credințelor sale Nu vezi urma Adevărului. Ești gata Să ridici osanale Gloatei, Cârmuitorilor golani, Înarmați cu pumnale Și bani. Noroc am Că trăiesc O fericire de

Știința ne apropie Divinul Dar să-l explice Nu e cu putință Oricât ar apuca-o Chinul Să pară O altă credință. Stiința, Deși atât de mult Insistă, N-a reușit Să dovedească

Ce pot să știu? L-am întrebat Pe Kant În timp ce beam Argintul viu Din tomul lui Savant. Ce trebuie Să fac? N-am înțeles Deplin, Deși N-am cumpărat În vrac Vremelnicul Lângă

Dacă nu mi-aș Aminti De ce-am fost Și de ce sunt, Nu cred că Mi-ar conveni Să fac umbră Pe pământ. Mulți vorbesc De libertate, Despre viață, Despre flori Și de au Sau nu

Poetul, Când îi permite Viața, Se pierde în Plăcere Și în destinul Spânzurat De ața Ce-i produce O durere. El vede Bine Cum se poartă Ființa Cu omul prezent, Dăruindu-i O

Ce rău îți șade Când te-apucă O lene La umbra unui zeu Puternic Și, Ocrotit de muzele Perene, Să ai o șansă În cucernic. Și e păcat Să-l neglijezi Pe zeul Cel puternic Care ți-a

Ironia ce imi șade Uneori La îndemână Din trăire Dânsa roade Instalându-se Stăpână. Să urăsc Mă lasă lumea, Numai să fiu credincios, Nu că teama M-ar durea Să iubesc și pe din

Vremurile vechi Trecură, Parcă nu au fost Vreodată, Când bunicii noștri-avură Parte Să curteze-o fată. De ajuns Era să vadă Și în ei Fierbea natura, Nu le trebuia Dovadă Ce și cum

Nu știu de ce îți pare Þie Că ai o muncă Interesantă Și nu ai da-o Pe o mie De alte Variante. Dar Până să te dumirești Că dânsa e Fata morgana, Þi-ai irosit O parte din ce

Îți spui cumva Că ești deștept Și ai un fler potent? Poți să te-nșeli Ca orice înțelept Care nu are Acest patent. Iubești fără să ceri Să fii iubit? Nu-ți trebuie dovezi? Ar fi

Nu fac deloc Confuzie Între aducerea Aminte Și pierderea-n iluzie, Cum face hoțul De cuvinte. Ce-i ușor Și accesibil Mă lasă rece Și nu-i duc lipsa, Dacă-i vorba De penibil. Abia

Sunt un romantic Incurabil, Dușman la tot ce e grotesc, Aștept cuminte Și amabil Femeia-n care Mă topesc. Pot fi ușor Admonestat De-aceea căreia-i place De fusta ei Să fiu

Văzându-l Pe Adam Cât este de frumos Stând falnic Sub un ram Al ,,pomului” faimos, La ce se gândi Domnuי, Lăsând deoparte greva În care Îi căzu somnul: ,,În raiul

Te întrebi Cu osebire Despre tine, Despre cer, Despre tot Ce e iubire Sau de ce Atâtea pier. Dacă pier Nu știi prea bine, N-ai căderea Să-nțelegi Și atunci Te-ntorci la

Plictisul ne omoară De-avem sau nu Nevoi, De-i vreme bună Sau Se face Pentru oricine, Deci Și pentru noi. Plictisul e voios, Vezi bine, Are un scop, Tortura, Puțin Esop Și-apoi ne

Copile, Tu îi datorezi Părintelui tău Viața Și nu așa cum crezi Când îi întorci C-o strâmbătură Fața. Dacă-ți faci Societate Doar c-un câine Și o plasmă, Ai o lipsă Măi, copile! Nu

Trecând pe lângă mine Un jeep luxos Și mare Ușor în minte-mi vine Că sunt pe el Călare. Și cine poate, Oare, Să-mi ia un vis frumos, Să mă arunce-n zare Ca pe un ins ,,De jos”? Realul

Cuprins fiind De-o amețeală Simți baierile inimii Slăbite Scoțând îndată La iveală Trăirile adânc Gândite. Și dacă vin Dintr-un înalt Porunci ce depășesc Știutul, Iubirea corectează