florin Vasilescu

Þi-ai propus Vreodată Să fii un spectator Al vieții cu proptele Ori Te-ai rugat, Ca și-altădată, Altare să ridici În suflete rebele? De-ai reușit Ce ți-ai propus, E un prilej De

Când se întâmplă S-aparțină Celor din gașca La putere, Îi laudă-n surdină, Bașca, Îi și prostește, Vere! A opoziției Gălăgioase De este, O lasă S-o privească Și-n nopțile Cu clar de

Leșinul Poate fi și onorabil, Când îl tratezi Cu zeamă de lămâie Sub clar de lună Adorabil Ce ar mișca Și o momâie. Dacă-ți oferi Plăcerea S-aduci o notă De umor Printre femei Ce

,,Să preacurvești” E la-ndemâna Oricui Când potrivnicul Lucrează Și n-amână Să te câștige Dumnealui. El te îndeamnă Și-ți dă ghes, Momindu-te Cu cerul, Îți dă plăceri și, Mai

Să te scuturi De tine E o întreprindere Complicată Când ai o deprindere Cu rele Placată. Ai face orice Ca să te știi De tine Curățat Și să o iei De-a capo Ca să te simți De răul

Ne batem joc De sacru Ca dracii în infern, Facem din dulce Acru Uitând de ce-i etern. La ușa Domnului Plantăm Tarabe Cu CD-uri Și nu e greu Să observăm Brățări Cu zodii între

Trecutul Dac-a fost, A fost Pentru bătrâni Doar o romanță Cu lacrimi grele Fără rost Și fără strop De aroganță. Trecutul Îl uiți cu ușurință, Că nu-ți mai este de folos Și dacă vrei

Ai împărțit Bucăți de timp Cu tine, Cel ce încă mai pretinzi C-ai fost pe muntele Olimp Să afli taina Din oglinzi. Bucata ta de timp Pierdut Fumegă des Și apăsat, Sterilizând

Dacă Cel de Sus Te știe Și-are un gând Cu tine, Þine-te În poezie C-o să-ți fie bine. Când necazurile-ți Calcă Bruma ta de fire Nu mai sta cu pumnu-n Falcă Așteptând o

Cât ești de frumoasă, fată! S-ar îndrăgosti De tine Toți băieții dintr-o dată Dacă n-ai fi Ocupată Cu un vis Lipsit de sine. Frumusețea ta Divină Trece cât ai zice Au! Chiar de nu

Te complaci În stări de greață, Deși nu ești oarecine Care vrea Să intre-n viață Doar atunci Când îi convine. Știi să cauți Elevat Și pe brânci, Și în picioare Tot ce este neaflat

Pornit-ai cu pasul Voios Să cauți Ceva în cetate, Ceva ce-ar fi de folos Omului atins De singurătate. Două minți luminate Se pot întâlni Prin consens În stări private Pline de har

De multe ori Spui lucruri Ce par povești Oricui, Te legi de-orice Cu trucuri Ca ale lui Pepelea Cu năzdrăvanul cui. Că ai un zeu În care te aduni Și-mpreunați Sunteți doar una, Că

Crezut-ai Fără îndoială Că faptele îți aparțin Și nu depinzi De-o poală Ce-ar fi cu har Divin. Că Dumnezeu E-n tine… Nu-ncape nici o îndoială, De ce? Se caută pe sine Făcând pe tine

De ce s-ar teme Un părinte C-odrasla lui Nu l-ar iubi? Natura n-are aste ținte În nici un caz Și orice-ar fi. Să fie oare Încurcat De simțurile sale Ori mintea L-a încercat Să vad-o

Aud pe-atâția Pretinzând Că pot crea Cu ușurință Valori ce ies Din rând Și Care pot sta Referință. Orgolioși Și cu pretenții, Trecuți prin multe Academii, Pretind Să li

Cenzură pus-ai Pe cuvinte Voind s-auzi, De-ar fi nevoie, Tăcerea Ce-ți aduce-aminte De-apucături deprinse Fără voie. Þi-ai arunca Gândirea-n pod Printre atâtea lucruri

Ai putea fi și ferice Dac-ai fi stăpânul Tău Tot așa cum a fost Nietsche Chiar în ,,supraomul” său. Devorat fiind De Cronos, Vrei să știi Cum poți fi liber Sub mulțimea de-ntrebări Ce

Să nu crezi Că tot ce este A venit de nicăieri, Înnodat într-o poveste Bună pentru Pișicheri. La început A fost un spațiu, Mai apoi veni Un timp Care-a zămislit Tăcut Existența unui

Ești orgolios Din fire? Îți dorești O altă lume Cu care Să ai de-a face Pe din dos? Dacă Nu te-ai întrebat Pe ce cale să apuci Să ai Șansa Să trăiești Nu doar sub

Când ești lovit Și-abandonat Te rogi Cu multă nerăbdare Să înțelegi Ce ai greșit De ai ajuns în astă stare. Pentru răspunsul Potrivit, Ca șansă bună De salvare, Vei scotoci Până și-n

N-ai o minte sugativă Împregnându-se Cu zei, Mai degrabă e activă Sugerând Mii de idei. Să ridici în slăvi Nimicul N-ai făcut-o Înadins Chiar și cochetând Cu ticul Relaxării de

Șade nucul Singuratic În grădina cu pruni mici Distilând iodul Tomnatic Necesar pentru bunici. Frunza lui îngălbenită De-ale vremii vechi Capricii Poartă-n ea neodihnită Ale

Să trăiești imposibilul Te roade În orice clipă Pe tine Preasensibilul La fumul tras din pipă. Unii Se cred inventatori De nu-și încap în piele, Deși Sunt doar imitatori Ai născătorului