florin Vasilescu

Te-ai pierde-n dans De flăcări Dac-ai știi Că nu devii cenușă Aruncată Pe pustii De vântul Cu suflarea jucăușă. Naiv să fii Þi-ar fi ușor, Nu t-ai văita De viețuire, Că ești

Nicăieri nu te simți Bine, Deși vrei să scapi De asta, Nici cu ei Și Nici cu tine, Când ușor guști Și năpasta. Că ești om, N-ai ales tu. Înapoi, La ce ai fost, Să te-ntorci Nu

Te-ai dus Tocmai în vârf De deal, Ființă! Sau Ai pozat Pe-o stâncă Lui Dedal Să-ți dea o formă Cu cerință? Ești condamnată Să trăiești În frică Ziua întreagă Alergând sub

Un spirit se agită În salon Printre doamnele Cu pălărie Și strică atmosfera De bon ton Ca orice pișicher De prăvălie. Își caută febril Printre idei Ceea ce, Sigur, Îi este propriu

Mila, Pedeapsă pentru mine, E o cruzime Între cruzimi Ce nu-mi aduce Nici un bine, Că-s iubitor De limpezimi. Doar vârsta Mă împinge În margini De cuvânt Ce mă calmează, Mă

Încerc, Deși nu e ușor, Defectele-mi Să le abat Din drumul Lor. Le-aș corija Îndată, Din rațiuni morale, Dar cine N-are-o pată Mergând Pe-această cale? Așa că, Mă dau

Când presimt că-mi vine Starea De neagră Supărare Aleg, desigur, Marea Să gust Din relaxare. Tot ca ea Fac valuri mari Cu vorbele-mi tăioase, Precum acizii tari Când vor să roadă

Încerci să ai destul Curaj Să speri Că ești Un cineva? Și-n mintea ta, Fără tapaj, Pe tine Să te poți Salva? O faci În fiecare clipă Cu fapte neluate-n Seamă Sau înțelese-n

Prietenul Nu-i sincer Niciodată! Să-l cred Mi-e tare greu! Ascunde ținta lui Brodată Cu interesul pus În ,,eu”. Mieros, dar rece, Se stăduiește Să-ți intre-n voie Și când

Iar faci planuri Îndrăznețe Căutând Izvor de apă Și găsești numai Tristețe Ce adânc În suflet sapă. Ești trecut De mult uitat De cei buni În socoteli Despre ce Au de aflat De

Fiind cercetător Și-având Un crez, Propusu-mi-am Ușor Să mă reinventez. Vremea m-a copleșit Cu alaiul ei Precar Și nu am reușit Decât să fiu Flecar. Și sincer Dac-aș fi, Pe cât se

Nu vreau Să mă cuprindă Un tremur Progresiv Care să îmi aprindă Un gând Intempestiv. Să mă ridic pe mine Îmi este la îndemână, Să fac Ce se cuvine, Cu ușurință Se amână. Doar așa pot

Mi-am permis Așa, -ntr-o doară, Să mai părăsesc Neantul Care umple azi O lume Cum umplea cândva Levantul. Nu am fost brutal, Ascuns Ori Sucit de vreo palavră, Dar M-am săturat Să

Un vis rău, Disgrațios , Peste tine se abate Producându-ți ondulații De legi fizice Dictate. Și-asta Se întâmplă Des, Fără grația Cerută De umilul Interes. Cineva, Cândva, A spus

Printre florile grădinii Cu mirosul De havană Deranjându-și Toți vecinii Răsări o buruiană. Era verde, Deci cu viață, Și-și făcea planuri Mărețe, Acceptând câte-o povață De la

Soarele să îl legați! Și, Apoi cu șmecherie, Într-o cușcă Să-l băgați Într-un beci La pușcărie. Astfel, Să nu mai răsară Peste dimineți Plouate, Să vedeți Cum e o vară Fără el, Dacă

Este cineva în lume, În cocioabă Sau Cetate, Care vrea Să te îndrume Să scapi De singurătate? De ea, Sigur, N-o să scapi, Sărmană creatură! Făcută pentru-ndurat Și ca să

Te plângi De singurătate? Dar ea e siguranța ta În care te ascunzi, Ca-ntr-o cetate Pustie, Sigur, Ce poate maltrata. Și când ți-e frică Mai mult Teama se cuibărește În

Dumnezeu este Divin, O simt cu orice Plâns Generator De chin. Și, Dac-adorm În zumzet De țânțari, Care-au intuit O cină, Lor mă las! Deși nu-s Niște lăutari Cu inflexiuni În

Pe colina de sub Munte, Printre maci și buruieni, Singur Și cu flori pe frunte Este-un zid Printre bușteni. Putea fi În altă parte, Fără flori, Fără culoare, Biciuit de vânturi

Crezi că dacă privesc Cerul O să-l văd pe Dumnezeu, Cel pe care Întreg clerul Îl slăvește mai mereu? Nu-s prea sigur, De credeți, Dar De voi privi în mine, Nu la ce văd Pe

Duminica, ploia Petrece-n fervoare, La umbră de pom Spălat pe picioare. Umbrele deschise În mâini încleștate Apără cerul De voci speriate. Ilie, în carul Cu roțile curbe, Scrie

Reflectat în sine Gândul Se întreabă dacă este Sau se-nșală, Văzând bine Că realul E o veșnică poveste. Pentru sine și-ar crea O independență Care Să-i dea șansa De-a vedea Ce

Zici că omul Uneori Cade repede-n Sensibil, Cotropit de reci Fiori Și-nclinări Spre imposibil? Agitându-se, -ntr-un fel, Să nu cadă În banal, Se dezice chiar de el Și de ce