florin otrocol
Verificat@florin-otrocol
„Un prost care nu spune nici un cuvânt nu se deosebește de un savant care tace.(Moliere)”
- m-a asimilat universul la 20 aprilie 1971 - mă odihnesc momentan la Cluj-Napoca - licențiat în știința calculatoarelor - masterat în informatică medicală și biostatistică - jurnalist radio în perioada 1993-2006 - din iunie 2006 îmi pierd timpul cu investigații jurnalistice - actualmente lucrez în televiziune (nu mă întrebați…
Atolul meu deține ceva din fiecare, sau fiecare dintre noi are un atol mic sau în curs de formare. Condescendența acestuia este dată de intensitatea cu care trăim evenimentele, de forța pasiunilor din noi.
Dincolo de atol numai despre femeie este vorba.
Îți las două întrebări.
De ce numai femeie? Când malignul devine benign?
Dacă atolul va fi inundat vorbim de același final.
Mulțam de trecere.
Cu amiciție,
Floirn O.
Pe textul:
„Asperități!" de florin otrocol
Lipsa de timp și precipitarea sunt vinovate, fac parte din mine acum. Îmi asum eratele.
Mulțumesc.
Pe textul:
„Depresia la români: sport național!" de florin otrocol
Deși trebuie să părăsesc în regim de urgență localitatea mă voi ține parțial de cuvânt și voi da răspunsuri foarte scurte. Voi reveni cu răspunsuri ample în acest final de săptămână.
Domnișoară Anca,
1. realizez că în viziunea dumnavoastră depresia este mai indicată decât indiferența pentru că ne salvează. Doresc un răspuns la o întrebare. Preferați să fiți în depresie mai mult decât indiferentă? aștept un răspuns în măsura posibilităților, cu deosebit interes.
2. noi romînii suntem capabili să ne facem interesanți peste tot, chiar și în Europa. Cuvântul trend îl folosesc pentru că am tangență și cu publicitatea, deci îl folosesc uzual în afacerea pe care o conduc.
3. Suntem superiori, iar \"fala\" îmi este o trapire străină mie. Din păcate aveți niscavai dreptate atunci când remarcați faptul că valoarile contemporane nu se ridică la nivelul celor apuse, mai ales provenite din perioada interbelică. depreia poate fi numai în spatele lucidității dacă vorbim de semeni inteligenți.
Domnule Florin,
pentru dumneavoastră am un răspuns mai complex, deci rogu-vă să mă păsuiți până la revenirea în Cluj. Remarc momentan foar faptul că trăiți cu certitudini. Grele trăiri domnul meu, le am și eu. Le pot suporta, dumneavoastră puteți? Mai multe când revin. Mulțumesc!
Domnișoară Angela,
Și pentru dumneavoastră am o replică mai concludentă și puțin acidă. aceeași rugăminte ca și în cazul lui Florin S. după umila-mi părere v-ați hazardat puțin , dar este foarte util răspunsul dumneavoastră pentru mine. Mulțumesc !
Dommnișoară Aurelia, Maria,
mulțumesc pentru aprecieri și pentru replică.
Nu sunt indiferent. mai degrabă depresiv, spun eu citân două interesante remarci de aici.
Reverență și amiciție,
Florin O.
Pe textul:
„Depresia la români: sport național!" de florin otrocol
Am ajuns foarte târziu azi și timpul nu a fost deloc prietenos cu mine.
Cu permisiunea voastră fac o promisiune legată de faptul că azi va sosi și timpul răspunsurilor.
Mulțumesc pentru răbdare.
Reverență și amiciție tuturor,
Florin O.
Pe textul:
„Depresia la români: sport național!" de florin otrocol
Cred că aprecierea dumneavoastră este puțin exagerată. Este opinia dumneavoastră și de aceea o accept și respect. Dar, nu pot trece cu vederea că sunt gratulat. Aroganța și infatuarea de care mă suspectează unele persoane sunt direct proporționale cu modestia. De scris voi scrie în continuare chiar dacă nu tot ce scriu ajunge aici și rămâne numai pentru afectul și rațiunile existențiale ale subsemnatului.
Reverență,
Florin O.
Pe textul:
„Depresia la români: sport național!" de florin otrocol
Am remarcat abilitatea combinației depresiv+optimist și am gustat-o deplin.
Revenind la comentariul dumneavoastră, distins camarad de cuvinte sunt rețiunt când este vorba de televiziuni, presă în general și modul în care se reflectă acțiunile românilor în general. Din păcate presa de la noi (și eu afirm cu părere de rău uneori că fac parte integrantă din ea) se mulează pe comercial, iar acest mercantilism al presei este ajustat după audiență. Întrebare: cine are timp să se uita la televizor? Cel care muncește? Mă îndoiesc. Dacă nivelul de cultură al privitorului este unul de factură modestă atunci merităm să savurăm ce primim.
Cât despre sinucidere ... Nu suntem prea curajoși noi românii. Inconștienți!? Da suntem, dar inconștiența nu este suficientă pentru un asemenea gest. Disperați!? Mai degrabă, dar disperarea se tratează de psihologi și psihiatrii. Ca o mică glumă, filosofii se tratează aici ...
Cu amicală apreciere,
Florin O.
Pe textul:
„Depresia la români: sport național!" de florin otrocol
Trei aspecte aș dori să ating din comentariul dumneavoastră:
1. \"Poate că depresia la români derivă din faptul că poporul nostru încă își mai pune întrebări importante…\". După părerea mea, noi ca popor am încetat demult să ne mai punem întrebări. Sistemele de valori au suferit mutații teribile, acestea provenind din secarea valorilor societății civile, singura \"configurație\" umană care mai poate face ceva.
2. \"Anormală este dorința aceasta acerbă a românilor de a ne autodistruge, de a ne demitiza, de a ne “spălăci” identitatea și a ne lăsa “cotropiți” moral de standardele vestice\". Vă voi combate cu argumentele care le deduc din comentariul dumneavoastră. Deducția mea după ce v-am citit foarte atent comentariul este că dumneavoastră aveți speranța că existăm totuși ca entitate individuală (ca popor) la nivel cel puțin european. Dacă există această speranță atunci nu cred că suntem capabili să ne anulăm definitiv și să ne lăsăm \"cotropiți\" de standardele vestice. Faptul că copiem este una și este parțial adevărat, dar copiem la nivelul de masă, la nivel mediu suntem încă originali și inventivi. În cel mai rău caz, clasa medie dictează trendul iar aici trebuie subliniat că încă mai avem rezerve, deci nu suntem chir ocauză pierdută. Sunt multe aspecte de comentat, dar aș prefera pe mail sau pe messenger.
3. \"Ne comparăm mereu cu cei de dincolo. De ce ?
Nu vom fi nicioadată ca ei\". Din nou vă voi combate. A compara face parte din instinctele noastre, este un reflex format. Diferendul apare că orice comparație cu ce se întâmplă în Occident este doar la nivel imaginar. COmparația se pretează doar la nivel cultural și cred că din acest punct de vedere suntem superiori tuturor. Va urma o afirmație care îmi va ridica în cap câțiva \"agonici\", dar mi-o asum. Numai noi românii și fenicienii avem șase (6) influențe culturale, de aici și inventivitatea și pasivitatea noastră.
Mulțumesc de trecere și de companie în gânduri.
Reverență,
FLorin O.
Pe textul:
„Depresia la români: sport național!" de florin otrocol
După cum am semnalat și în titlu, \"aveți dreptate!\".
Să vă ofer argumentele:
1. acest text face parte din \"Jurnalul mediocrității\", deci îmi permit să scriu platitudini.
2. mă inspir din biografia unor excepționali autori ca dumneavoastră (în caz că ați omis biografia din pagina dumneavoastră vă rog să o recitiți), deci scriu cu aceeași măsură (nimic important).
3. filosofia are mai multe ramuri. cea pe care o prefer eu este fenomenologia ceea ce îmi permite să mă raportez la trăirile individuale.
4. mi-ar place să pot asculta manele și să cred că ați fost sincer când ați afirmat că scriu ca un adolescent. nu știu cât aș fi de încântat să rămân același naiv și idealist ca la 18 ani, dar cred ca și atunci (dacă mă mai ajută memoria) nu prea mă încadram eu în canoanele adolescenței. cred că aș avea mai mult de trăit dacă aș rămâne adolescent, măcar la nivelul afectului.
5. am toate motivele să cred (după ce v-am citit aleatoriu câteva texte) că după ce eu nu voi mai fi, stilul meu nu se va pierde.
Lăsând deoparte argumentația oferită,
vă mulțumesc sincer pentru trecere și pentru replică.
Amical,
Florin O.
Pe textul:
„Depresia la români: sport național!" de florin otrocol
Nu mă refeream la locuitorii din zona Alaskăi, care din câte cunosc și eu (destul de puțin, trebuie să recunosc) se mulțumesc cu puțin. Mă refeream la americanii naturalizați, proveniți din Europa placți în căutarea visului american.
Nu am dorit deloc să fiu malițios.
Dacă ție și familiei tale vă este bine acolo asta este important.
La noi cum le știi. Schimbări în bine mai puțin, dar ele totuși există.
Oricât mi-aș dori să fiu de negativist trebuie să-mi păstrez rațiunea trează.
Pledoaria mea pentru valorile românești, chiar dacă sună ciudat, vine din empiricul cotidian care m-a adus la saturație. Crede-mă că din postura mea adun mai multe decât tine și mai puține totodată.
Vă doresc tot binele și liniște interioară.
Reverență,
Florin O.
Pe textul:
„Depresia la români: sport național!" de florin otrocol
domnișoară Katy.
Textul și cursivitatea lui, dar cu precădere mesajul acestuia rămâne la aprecierea fiecăruia.
Diacriticile le verific; cât despre corectura dumneavoastră, doresc să vă spun că este scris exact cum trebuie. Nu sunt adeptul respectării adlitteram a limbii și literaturii române, mai ales cea îmbunătățită după \'90. Încerc să scriu cât mai curat și liber pentru a ajunge mai simplu la semeni.
Apreciez semnul de trecere.
Reverență,
Florin O.
Pe textul:
„Simplu" de florin otrocol
domnișoara Katy.
Rar mi se întâmplă să mă opresc asupra unui tex, mai ales dacă vorbim de poezie.
Dar trebuie să remarc că ați crescut frumos.
Vă felicit pentru acuratețea textului și pentru mesaj.
Am inistat cu gândul și am dat liber imaginației la versificarea
\"apa e de o culoare mai închisă decît cerul
iar cerul e mai întunecat decît teritoriile împînzite cu romaniță
adică cele albe
o dragoste vreau așa cum este cerul în vară
sau oarecum altfel\".
o libertate pe care îmi permit și-o poate lua fiecare dintre noi.
Reverență,
Florin O.
Pe textul:
„De dragoste" de Ecaterina Ștefan
Pentru curajul de a crede și pentru iubirea din interiroul dumneavoastră am ales să vă raspund. Iubirea este apanajul celor care au ceva de oferit sau a celor care trec dincolo de sentimente și împărtășesc pateticul perceptelor creștine. Nu-l pot invidia pe cel care știe și acceptă să întoarcă obrazul atunci când este lovit, dar pot să-i respect decizia. pot respecta aproape orice, dar nu pot ignora lejeritatea cu care se vorbește de iubire, indiferent de natura ei. Pentru mine orice se remarcă prin efecte are și cauze. Ori, atunci când cauzele sfidează logica determinând (de)fecte nu pot să mai răspund cauzelor, chiar nobile să fie ele. De aceea prefer rugul și vă las vouă iubirile, dezamăgirile și împlinirile.
Reverență,
Florin O.
Pe textul:
„Rugăciune pentru un muribund" de florin otrocol
Deși sunt un personaj mai reținut în aprecieri, această verisifcație m-a determinat sa mă implic temporar în ”revoluția” literară a dumneavoastră.
Fără nici cea mai mică umbră de ironie, îmi permit să vă adresez o întrebare.
Credeți că moartea vă este atât de aproape încât să fraternizați cu ea și să vă duceți trările la extremă? Dacă ar fi așa m-aș opri aici și aș oferi o reverență.
Am apreciat constant transa pe care o atingeți și stările în care vă transpuneți atunci când scrieți, pentru că este o calitate pe care foarte puțini semeni o au.
Nimeni, nici Edgar alen Poe, nici Sylvia Plath, nici măcar Emil Cioran, al nostru, nu au reușit să treacă dincolo pentru a trăi și a respira moartea. Suferința dinaintea sfârșitului poate fi o soluție pentru defulare, pentru că probabil moartea poate fi varianta ”relaxării” definitive. Este ”ușor” să scri despre ceea ce nu cunoaștem și remarc că semenii sunt ușor de impresionat.
Închei sublinind că vă apreciez activitatea literară, dar pentru mine este insuficient pentru a atinge profunzimea renunțării totale.
Pentru ceea ce puteți atinge și deveni ofer o reverență, pentru prezent doar un salut și un zâmbet.
Florin O.
P.S.: Acest comentariu nu se dorește a fi o critică ci doar o remarcă.
Pe textul:
„forever young" de Ligia Pârvulescu
totul este simplu. Fiecare dintre noi, luat individual, este un întreg. Luat universal, vorbim de infimitate. Eu mă raportez la individual, deoarece universal eu nu exist pentru ceilalți, iar ceilalți nu există pentru mine. De aici și ideea de fericire, care provine din ignoranță. Aici este problema mea, pot ignora la nivelul rațiunii, dar nu pot ignora la nivelul afectului, iar comuniunea dintre cele două îmi aduce ignoranță la ambele niveluri.
Reverență,
Florin O.
Pe textul:
„Rațiunea, un parazit al sufletului" de florin otrocol
Ajută-mă să înțeleg răspunsul tău. Unde începe și unde se termină ironia?
Este foarte adevărat că aceste idei sunt banale. Să le spunem nimicuri, chiar. Îmi permit să-ți reamintesc un banal postulat: \"Marile dezastre au la bază nimicuri\". Nimicurile noastre, ale mele, ale tale, ale fiecăruia, sunt percepute ca un \"capăt al lumii\" pentru cei care și le asumă. Eu îmi asum aceste banalități, tu \"apreciezi\" forma lor atractivă. Un răspuns mai brutal ar suna astfel: \"Unii cu privitul, restul cu trăitul\".
Sincer,
mulțumesc de trecere,
Florin O.
Pe textul:
„Rațiunea, un parazit al sufletului" de florin otrocol
Așa o fi oare!? Fericește!?
Pe cine?
Cui folosește?
Reverență și un zâmbet,
Florin O.
Pe textul:
„Rațiunea, un parazit al sufletului" de florin otrocol
Draga Dan,
am reușit să înțeleg abordarea apelând la latura mea poetică, pentru că tu știi foarte bine ca în accepțiunea mea \"a fi poet\" presupune mai multă imaginație și libertate în exprimare decât a te mișca în proză. Interesantă mi-a părut percepția ta și abordarea \"tema principiului rațiunii versus principiul plăcerii\". Sincer acest mic eseu nu a fost conceput de simțirile mele în acest sens, dar mi-ai deschis o nouă abordare și cred că nu numai mie ci nouă tuturor. Aspectul principal ne acuză de rațiunea sentimentelor, rațiune care vine din evoluție, din relațiile interumane. Atunci când nu mai iubești pur, sau nu mai iubești simplu și ai îndoieli ai pierdut aproape tot ce ai putea avea. Restul este rațiune.
Partea a doua a comentariului atinge tema.
Finalul tău \"Între trebuie și îmi doresc, omul scrâșnește mereu din instanțele care își văd de treabă...\" descrie excepțional abordarea mea. O concluzie pentru care ofer o reverență.
Reverență,
Florin O.
Pe textul:
„Rațiunea, un parazit al sufletului" de florin otrocol
domnișoară Mădălina.
Stranie poruncă ați lăsat aici. Porunca este aceea de a vă elucida. Frumoasă este provocarea dumneavoastră și îmi permit să vă citez \"foarte personal, în ciuda spunerii \"în categorii\", tentând generalul\".
Voi alege a fi foarte puțin util, pentru că pentru mine lucrurile și stările sunt clar definite.
Împăcat cu mine însumi, cu ceea ce am fost, cu ceea ce sunt, dar incapabil să rezolv ecuația existenței (din perspectiva a ceea ce voi deveni), aleg să mă \"strecor\" printre semeni, cu cele bune și rele care ne aparțin.
Restul este o interpretare subiectivă aflată la îndemâna oricui trece pe aici.
Reverență,
Florin O.
Pe textul:
„Rațiunea, un parazit al sufletului" de florin otrocol
mă bucur să vă regăsesc, sper o idee mai optimistă decât la ultima întâlnire de pe \"Agonia\". Principiile prin care fiecare își canonizează existența sunt doar o formă de exprimare a mediocrității care ne stăpânește. Cei rutinați, obosiți de concepte și de ridicol evită rațiunile radicale care sunt interfața principiilor existențiale. Trebuie să mă recunosc uneori învins de latura mea posesiv-radicală, latura conservatoare și dorința de a obține mereu certitudini. Dacă renunț totuși la acestea, nu cred că mai pot afirma că exist. Din fericire, pentru mine bineînțeles, pot să-mi asum fără nici o apăsare ceea ce sunt. Acesta este unul din motivele pentru care sunt din punct de vedere existențial un paradox, respectiv posed atât de mult timp, dar totuși nu-mi permit să-l pierd inutil în conversații cu personaje versatile.
Un gând bun,
plăcută reverență,
Florin O.
Pe textul:
„Niciodată nu este prea târziu pentru nimic" de florin otrocol
este extrem de simplu ceea ce am \"aruncat\" eu aici spre percepție. Vorbim de un paradox la îndemâna fiecăruia dintre noi, un paradox pe care îl folosim uzual fără să realizăm. Am \"uitat\" aici acest paraodx deoarece știu că fiecare are dreptul la o scuză. Scuza dumneavoastră, vis-a-vis de timpul afectat lecturări acestui text și postări unui mic comentariu, care ar fi?
Reverență,
Florin O.
Pe textul:
„Niciodată nu este prea târziu pentru nimic" de florin otrocol
