Dezintegrare

plictiseala cronică a fiecărei zile și gustul acru al resemnării te fac să strângi puternic pumnii într-un gest de revoltă oarbă dar la fel de inutilă ca o încercare de a evada din tine însuți când numai atât mai deții un suflet cioplit din iluzii și poezia mereu ascuțită tăioasă până la măduvă niciodată de ajuns ca să termini visele rumegate în noapte îmblânzitorul de suflete a clacat sub talpa învățată cu jarul cărbunii s-au stins de mult doar un sunet, un sfîrâit prelung mai persistă în timpane întorc spatele ferestrei și umbra mi se desprinde tăcută dar fermă de corp alunecând ca un șarpe