Poem cataleptic

frig și întuneric altădată obișnuit cu stările extreme creierul a încetat să mai delireze ghemuit sub streașina unui templu scriu un poem plin de spaime un plânset de copil înfometat un blestem strecurat printre dinții încleștați de alcool, de frig și de nepăsare rânduri bîntuite de năluci coborâte sub luna amară de toamnă din terifiante basme născute sub cupole de catedrale unde orci și demoni de tot felul îmi mănâncă inima cangrenată de tristeți și melancolii insipide aștept o mîntuire, fie ea și violentă un tiresias de rezervă dispus să mă treacă dincolo fără obol trupul cândva îmblânzit se zbate între delir și extaz cu fiecare rând scrijelit pe pereții templului moartea e și mai departe ca într-un coșmar cohorte de demoni îmi străbat sufletul pelerinaj lugubru spre ruinele unui templu imaginar