Crochiuri nostalgice

* luminile dizolvate în noapte doar câteva pîlpâiri în câte un bloc mai îndepărtat siluete rotunde zvâcnind în spatele câte unei perdele cortina noastră cea de toate nopțile acoperind firav o scenă spre care fluturi și țânțari roiesc alandala * sunetele nopții sunt păsări de pradă pentru timpane spumă a zilelor umplînd fiecare minut de beznă părăsită o femeie plânge ușor lacrimile îi cad peste o mușcată din fereastră și umbra mea ca un câine se alungește spre pervazul ei vrea să culeagă luna într-un gest de compasiune spontană * țin în mâini o fotografie am găsit-o pe jos în gara slab luminată bricheta de alamă căzută pe ea a lăsat urme vagi de unsoare și chipul pare acum venit de undeva din trecut un punct luminos pe fruntea unei fete frumoase un zâmbet șters și ușor nostalgic îmi strivește amărăciunea din ochii ei ca o mediterană culorile ning peste călătorii trenurilor de noapte * mângâie cu privirea cutele șterse de vremi ale clădirilor sparge un balon de săpun și un râset de copil va exploda moale și va trezi dimineața din amorțeală toate orele dezolante sunt o spumă groasă în care ne curățăm gândurile chiar dacă pentru câteva minute ne urâm mai intens ca în miezul unui orgasm * existența e gelatina din care ne adăpăm visele la capătul ei totul se remodelează firesc ca o trecere simplă dintr-o stare de agregare în alta numai corpurile se sfiesc să continue ca și cum cineva le-ar dezgoli printr-un gest ferm și numai sufletul hăituit între coaste ar pluti ca un nor prin aerul dintr-odată mai aspru * și la urmă dezamăgirea cu gustul ei aproape proaspăt inundându-ți gingiile într-o senzație lipicioasă atât cât să te trezești dimineața cu aceeași grijă să te speli să mănânci să te îmbraci și o dată ieșit pe ușă aerul tare să te lovească din plin ca o torpilă rătăcită pe câmpul plin de răniți în timp ce tu cauți cu înfrigurare urmele camarazilor dispăruți în luptă