Peisaj amorf

o lumină moale prelingându-se pe pragul bătătorit de atâtea umbre în inima lui bătăile pașilor a mii de soldați mărșăluind spre nevăzute bătălii aici vântul își trage sufletul nori clipind îi contemplă somnul bântuit de nealinate animale verzui ca gândurile unui prieten trădat oameni purtându-și demnitatea în lese aurite hrănind păsări venite din continente cu nume fără vocale fără însemnătate precisă trec ca reptilele în lumina cenușie a fiecărui amurg prea strâmt acest loc pentru confesiuni copiii strălucesc în soarele amiezii ca un chihlimbar rătăcit la subsuoara unui arbore trist sunt umbre pe care le cunoști din oglinzi lumea ezită să le numească de teamă că va trebui să-și hrănească iluziile obișnuite să pozeze în paradisuri zilele se divid în celule atemporale în acest colț amintind de Itaca unde prinți cu nume de nimeni știute caută în zadar Penelope țesând