Florin Hălălău

Podeaua din lemn strivită de șoaptele pașilor, mulată pe gîndul privit în jocul actorilor, strigăt de disperare aruncat ca un hohot de rîs peste lume.

Crescută tandru ca o îmbrățișare, iedera nu-și oferă oricui dragostea sa verde. Alese cu grijă dintre atîtea sute de clădiri ce desenează orașul, casele cu iederă primesc acest semn de noblețe doar

Un nou album semnat de Alexandru Andrieș a devenit o obișnuință a fiecărei toamne. Anul acesta nu face excepție de la regulă. A apărut “Blues Expert” din colaborarea firmei de producție “Black Crow

A doua zi Ieși încet, cît să n-o audă nimeni. Mai ales Pamfil. I-ar face scandal, dacă ar ști ce are de gînd. Așa, furișîndu-se la ora asta matinală, evita orice discuție în contradictoriu. Și

femeii îi cursese rimelul dîre negre închipuiau pe rochia ei pînze uriașe de păianjen ochi de pisică și încolăcire de șarpe bărbatul alături tăcea.

toți îi spun domnu’ titi ca și cum s-ar întîlni cu frizerul cartierului el trece pe deasupra acestor lucruri în zbor lin și zîmbește tuturor să trăiți domnu’ titi îi spun vecinii care joacă

mi-e tine cînd te văd rîzînd cu burta plină de cuvinte la soare curgîndu-ți cărțile din degete cu tot cu coperți pe nerăsuflate

Sub stiva inertă de fraze fetide ce zac în derivă, les oeuvres choisies mutilate de ochiurile din ce în ce mai dese ale anilor.

începutul: cînd ai în față întreg mormanul de iluzii așa cum Dumnezeu în fața celor șapte zile striga cuvîntul printre ceruri și pămînturi nenăscute

criminalul în serie mă mai are doar pe mine pe listă îl văd în blocul de vizavi cum își curăță seară de seară arma stă în fața oglinzii își rimelează îndelung genele își acoperă cu

Desenată doar, Ca o schiță Lăsată pe balustrada Unui pod peste Sena, Linia feței tale Naște cuvinte, Pete de sînge Pe cearșaful alb Al unei nopți de dragoste.

Rîsul tău, ridicîndu-se în aer cum urcă baloanele despicînd cerul (ori norii cumulus învățați odinioară prin vise), rîsul tău abia simțită stare ascensională.

stupid ca o mare de cuvinte inutile substituindu-se gestului unic al facerii acest poem născut mort se prelinge

A murit Mariana Marin! Deschizînd astăzi pagina de internet a „Observatorului cultural”, am aflat această veste care m-a cutremurat. Am pierdut unul din cei mai de seamă scriitori români

creionul pe care îl țin în mînă cînd scriu îmi seamănă ca și cum mi-ar fi al șaselea deget măruntaiele îmi intră în carnea-i de grafit îl umplu cu toate simțurile date la maxim mă împuținez

totul striga în urmă harta din colț urma lăsată pe zid conturul cenușa poemelor risipită

Mîinile tale cîntă De parcă toată muzica lumii S-ar fi adunat în ele. Degetele tale Înalte și subțiri Nici nu au nevoie De clapele unui pian, Strune de vioară Vibrînd Mîinile tale cîntă.