Moartea unui mare poet

A murit Mariana Marin! Deschizînd astăzi pagina de internet a „Observatorului cultural”, am aflat această veste care m-a cutremurat. Am pierdut unul din cei mai de seamă scriitori români contemporani. Am avut privilegiul de a o cunoaște pe Mariana Marin. Am locuit pînă de curînd în același bloc “dintr-un celebru cartier proletar”. Nu am avut curajul să-i bat la ușă înainte de 1989 și să îi arăt susținerea pentru disidența ei față de regimul comunist. Este unul din lucrurile pe care mi le reproșez și astăzi. Monica Lovinescu îi amintea numele de multe ori în emisiunile sale de la „Europa Liberă”. O admira ca poet și ca om căruia îi pasă ce se întîmplă în jurul lui. Și mai ales care ia atitudine. Au fost atît de puțini în vremurile acelea că îi poți număra pe degete. Mariana Marin a fost unul dintre ei. După revoluție i-am cumpărat cărțile: Atelierele (1980-1984), Cartea Românească 1990, Mutilarea artistului la tinerețe, Editura Muzeul Literaturii Române 1999, Un război de o sută de ani, Editura Axa Botoșani 2001 (reeditarea volumului de debut apărut în 1981). Am fost la Mariana Marin acasă să-i arăt textele mele. M-a încurajat în ceea ce făceam și mi-a dat spre lectură cîteva cărți de poezie. Printre ele o antologie din poeții americani. Pe pagina de gardă a „Atelierelor” mi-a scris “în semn de prietenie și curaj, 17 iunie 1996”. Zilele trecute, trecînd pe la chioșcul de cărți și reviste literare din fața Muzeului Literaturii Române, am văzut o carte nouă a Marianei Marin. Am intrat și am răsfoit-o. Era o ediție de autor, o strîngere între coperțile unui singur volum a tuturor cărților sale. Nu credeam atunci să aflu atît de repede despre stingerea sa. Atunci cînd se duce cineva apropiat, simți cum moartea ți-a zburat pe la ureche. Dumnezeu s-o odihnească și să ierte o societate care nu știe decît prea tîrziu sau poate niciodată să-și cinstească adevăratele valori.