florin caragiu

uln: Cuvintele tale ating inima lucrurilor.
Este o vorbă: \"nu M-ai căuta de nu M-ai fi găsit\". Cred că mărturisirea lui Eugen Ionescu e în acest sens un semn al chemării și arderii lăuntrice cu care a trecut hotarul lumii. Restul rămâne o taină...

Multumesc de trecere, ma bucur ca poezia v-a grait.

uln: mulțumesc de intrarea în ambianța acestui poem și surprinderea legăturii între taina înălțării și cea a împărtășirii, a nuntirii.
valeriu: definiția ta e demnă de admirație și... aplicare practica :)

mulțumesc, pentru apreciere, aș mai adăuga aici că la baza compoziției stă chiar un fapt real, întâmplat în comuna Pietroasele de Buzău unde s-a descoperit tezaurul \"cloșca cu puii de aur\". Comuna ajunsese pe linia frontului în urmă cu mai bine de 60 de ani, iar faptul mi-a fost relatat chiar de către doamna care fusese fetița in cauză. O găsise într-un târziu mama ei cățărată într-un copac, în vreme ce gloanțele șuierau prin preajmă, și de-abia a convins-o să se dea jos, ca să nu o nimerească vreunul.

un articol ce descrie o încercare de pervertire a chipului lui Dumnezeu din om și a icoanei Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca om. Dacă și unii pretins creștini simt o atracție spre acest gen de lucruri, aceasta se întâmplă în contextul în care pierzându-și credința și relația vie cu Dumnezeu, cred că Îl pot aduce mai aproape zugrăvindu-L după chipul și asemănarea omului căzut, într-un mod care să le permită să își conserve și hrănească deprinderile vieții spre moarte și nimicnicie, ale căutării plăcerii și fugii de durere în afara tainei iubirii. Teologia nu este demonstrație logic constrângătoare a existenței și puterii lui Dumnezeu, ci mărturisire sau zugrăvire iconică a plinătății dumnezeiești la care suntem chemați, de care s-au făcut părtași sfinții iubitori de Dumnezeu. Mărturisirea Adevărului în Persoană. Adevărul s-a făcut trup, se împărtășește ca taină, nu este un concept manipulabil. Ideea de Dumnezeu devine idol atunci când este desprinsă de Persoana Lui. Cine este însetat de iubirea lui Dumnezeu, vine la izvoarele tainelor. Libertatea de a nega, sau \"deconstrui\" imaginea sacrului, sfințeniei, tainei, este o libertate de rob al patimilor, nu este libertatea de fiu, a neschimbabilității în iubire și părtășiei la slava divină. Asceza iubirii este zugrăvită uneori în culori sumbre dar ea este o maximă deschidere a libertății de a iubi cu iubirea cu care Dumnezeu ne iubește, pe care ne-o pierdem rătăcind în afara Tainei, departe de viața Trupului Lui. Împiedicarea lui Pilat in intrebarea \"Ce este Adevărul?\", cu Adevărul în față, se continuă și astăzi.

gorun: mulțumesc pentru timpul și osteneala de a citi textele mele și mă bucur că ai găsit în ele ceva vrednic de rezonanță.
silvia: mulțumesc pentru gest
tudor: după părerea mea, \"pungile cu vise\" e exact ceea ce trebuie, chiar dacă aparent \"sună destul de rău\". Ele pregătesc și introduc, pun în valoare tocmai \"versurile reușite\" printr-un contrast ce ține de iconomia poemului.
Spiel-ul (jocul) e că pungile cu vise exprimă cu umor
o anume intruziune în privat a comercialului, artificialului, imaginii ambalate în forme ce stimulează consumul si violența prestigiosului (ambalajului)
ca substitut al comunicării și sacrului.
aurelian: ai intuit bine, banda pliată și răsucită intră în conjuncție cu câmpul simbolic al conceptului de arcă.

Multumesc tuturor pentru comentarii. E interesanta intr-adevar aceasta capacitate a poeziei de a sugera si induce vectorul spre o stare-limita prin chiar opusul ei.
cu drag, F.

Mulțumesc, Dana. Fără a opera artificios sau idealizant, mistica autentică tinde spre descoperirea și urmarea frumuseții și firescului iubirii iradiind din chipul iconic al omului. cu drag, F.

apropo de accesibilitate, ai intuit bine, e adevărat că este un fragment dintr-o lucrare mai amplă compus pentru o revistă de specialitate acum doi ani, m-am gândit totuși să încerc să îl postez, fiindcă problema mi se pare de actualitate, un nod de comunicație al gândirii contemporane. Dacă prezintă interes, poate o să mai adaug și alte fragmente, și eventual dacă o să am timp o să încerc să introduc mai pe larg, într-un mod mai accesibil, în temă. Cu drag, F.

În poem se împletesc două orientări în călătoria existenței, două stări sau curente opuse ce taie albia vieții. Unul dintre ele răsare din inima nopții, ca semn al purității și sfințeniei iubirii divine ce își deschide tainic petalele în intimitatea ființei. Hiperbolizate, florile albe și înmiresmate indică centrul misterios al unei prezențe ce atrage, cheamă și întâmpină călătorul în pragul propriei sale case. Ele îl redau luiși, locuirii poetice a lumii, îl sustrag curgerii spre moarte pe un drum în care praful, oboseala, incomunicabilitatea, temporalitatea devorantă – kronos – sunt simboluri ale nerodirii existențiale a iubirii. Altfel spus, semne ale captivității în drumul privit ca sistem labirintic sau în păienjenișul unei căutări ce se alipește de firele iluziei și nu odihnește eflorescențele timpului sacru – kairos.

Multumesc, Dana, pentru semnul-surpriză. Cu ani în urmă, vizitam peștera de lângă Mânăstirea Polovragi, în care pe peretele neregulat era zugrăvită din vechime moartea cu coasa. Așa am simțit imboldul de a asocia simbolul peșterii cu această imagine, în sensul în care trecerea prin suferință și moarte spre lumina și viața dumnezeiască este resimțită ca o naștere...
Cu drag, F.

raluca, valeriu: multumesc de vinul prezentei voastre, simt cum imi incalzeste \"batranele oase\" :)

Raluca, Diana, În asemenea momente ne mai ciupim și noi inca o dată până la os ca sa ne dumirim daca nu cumva visăm sau e chiar... iubirea, pasărea rară... :) drag,

poemul e punctul prin care se face comunicarea dintre cele două zone ale clepsidrei inimii. drag, F.

Dan, Valeriu, Tavy: multumesc pt incizii. Ca sa sarbatorim, un suspinot noir merge? :) drag,

va multumesc de popas. Cu drag, F.

Mulțumesc, Dane, pentru poetica \"dezvelire\". O să îți dau semn pe mail.

Cum va fi lumea fără... mâine?! Un poem ce adună lumea într-un pumn de pământ (versuri) și o ascunde la piept. Lumea fără de cineva nu poate fi, chiar dacă e vorba despre o altă formă de prezență. Poemul impune printr-un amestec de forță și delicatețe armonios dozat...

Anni-Lorei: Arta lui Dan Puric este într-adevăr fascinantă, pentru că reușește să descătușeze potențele nebănuite ale limbajului gestic, descoperindu-i nebănuita valoare și forță de expresie, într-o viziune ce poartă \"paradoxurile și incoerențele naturii umane\" (Le Figaro) în taina iubirii dumnezeiești. Cu drag,

Camelia: mulțumesc de încurajarea entuziastă. Erudiție e mult spus, e un exercițiu de admirație...