florin caragiu

\"Câți din cei care ți se consideră prieteni te ajută când văd cum te prăbușești, cine iubește un înfrânt?\"
\"Singura mea avere este sufletul\".
\"Dacă ar fi să aleg între un viitor nesigur și câteva zile de liniște, știi ce-aș alege? Zilele de liniște! Liniștea!\"
\"Cum vezi tu o relație bună?
- Simplu. Atunci când poți privi prin cel de lângă tine, îi cunoști dinainte părerile, obiecțiile, dorințele. Când renunți la cuvinte într-o plăcută înțelegere…\"

cu ce rămânem? Cu conștiința de a fi atenți la singura comoară reală a vieții care e iubirea, de a prețui prietenia, comunicarea de la suflet la suflet dincolo de nevoi, interese și chiar dincolo de cuvinte, și grija față de cel de nebăgat în seamă de lângă noi.

Dumnezeu s-o bucure în lumina Sa!

mulțumesc de semn. Interesant că eu o gândisem ca pe o poveste de iubire în \"maidanul\" vieții. Desprinderea gândului exprimă într-adevăr suferința, boala și perisabilitatea dar și străveziul de dincolo de gând gata să desfacă mugurii conștiinței iubitoare.

\"aplecându-se roșu și pasional printre cuvinte\".
cavalcada cuvintelor mușcă din pământul ființei, dau sentimentul unui deja vu pe drumul populat de drame și străfulgerări creatoare, poartă în ele învăluit un acasă întrezărit dincolo de curgerea drumului spre Elsinor cu alaiul de stări și lucruri ce însoțesc pașii pelerinului.

florin: mulțumesc de semn.
dan: frumos ai descris scopul epigramei. Arta în genere cheamă prin toate mijloacele, chiar și cele subliminale, ce uzează de principul ccontradicției sau de un negativ foto-grafo-logic, spre o depășire a scindării între esență și aparență, spre o participare la evenimentul transfigurării prin Cuvântul dumnezeiesc.
andreea: dacă simplitatea acestor versuri a putut concentra și ți-a putut transmite ca o lentilă o rază de bucurie, nu pot decât să fiu fericit.

Subscriu întru totul la ceea ce ai spus mai sus.
În comul precedent nu m-am gândit să propun o semnificație a poemului, ci am exprimat un gând despre relația dintre scriitor și cititor în cuvânt, privind ca temei iconic al comunicării moartea și învierea Cuvântului întrupat. Mă bucur de cuvintele tale inspirate și mulțumesc pentru semnul de apreciere.

valeriu: mulțumesc că nu îți cruți buricele degetelor să ne dai imagini tzaiss :) de felul celei din comul de mai sus. Atunci când le așternem pe pagină cuvintele \"mor\", urmând să \"învieze\" în cititorul ce răstoarnă \"litera\" și se bucură de \"duh\".

dan: m-am gândit eu că un \"fakir\" al cuvintelor ca tine o să deguste ascuțișul versului.
ioana: mulțumesc, mă bucur că ți-a plăcut. Dacă citești comurile de mai sus, o să vezi cine e \"muza\" vinovată pentru \"debanalizarea\" jocului distanței.

dacă părerile voastre converg, cum și eu apreciez sintagma cf. celor de mai sus, ia să lăsăm distanța/diferența să ne și apropie, că de despărțit am aflat cum e :)

uln: multumesc, acelaș lucru îl simt și eu ades în fața
versurilor tale.
carmen: interesantă imaginea cu \"distanța ce ne apropie\", subversionând sensul spațial separativ. Într-adevăr, am putea spune că distanța ne apropie prin faptul că învăluie și sustrage în indeterminatul ei conturul ferm, ceea ce ne pare a ne despărți în mod definit. Distanța e un spațiu mediator, locul \"dintre\" care descoperă diferența identitară și trimite spre un loc de întâlnire a alterităților.
În curgerea acestui poem, dacă aș înlocui \"desparte\" cu \"apropie\", varianta ta descriind o nuanță puțin mai filosofică, aș frâna puțin curgerea tocmai înainte de livrarea versului culminant. De aceea, momentan mă gândesc să las așa mai simplu de dragul fluidității lirice. Mulțumesc oricum, propunerea rămâne interesantă, voi mai reflecta.

Mi se pare interesantă această punere față în față în opera artistică a creației și vieții. Imaginea vieții în scriitură este dublată de imaginea scriiturii în viață. Reflecția evadează din universul închis al operei și o cuprinde în evenimentul unei întoarceri circulare spre sine și al unei înaintări liniare sau deschideri a perspectivei spre luminișul gândului divin:

\"târziu înspre seară
voi trece iar prin gândul Lui
râzând\"

La mulți ani!
Un an plin ochi de dar și har îți doresc!

Fervoarea carnavalescă și boemă dă în floare pe aici, presărând cu umor și patos tristețea clipei evanescente...

...o aduce ca dar lui Dumnezeu dintru ale Sale* (și nu: dintre ale Sale). Scuze pentru tastarea neatentă.

uln: ai reperat coloana vertebrală a poeziei. Curcubeul este într-adevăr cel al iertării, iar veșnica întoarcere în Hristos este metanoia.
Dan: Mulțumesc pentru imaginea deosebită. Ai deslușit bine scara poeziei, ale cărei trepte exprimă o mutare a centrului de greutate în icoana iubirii dumnezeiești. Omul poartă în sine lumea și o aduce ca dar lui Dumnezeu dintre ale Sale, iar Dumnezeu poartă cu Sine și întru Sine omul peste abisul morții în Hristos cel răstignit și înviat.

Mulțumesc de ajutor, Mircea, am rectificat, este într-adevăr sensibil mai bine cum ai sugerat tu. Cum să mă supăr, Doamne ferește, sunt bucuros de sugestii!

uln, monica: vă mulțumesc că ați parcurs alături de mine cărarea acestei poezii în care am încercat să versific sub formă de sonet un cuvânt pe care mi l-a adresat Părintele Ghelasie de la Frăsinei.

dan: mulțumesc, îmi folosesc observațiile tale.
laurențiu: mă bucur de vizită și de remarcă.

ariana: mulțumesc. Într-adevăr, am încercat să descriu mimesis-ul artistic inserat în fluxul empatic al
unui eveniment, al unei povești ca o scară de la darul ceresc la creația omului.

Un psalm minunat în care tina literei s-a pătruns de lumina duhului. La mulți ani!

andreea: Salinger a fost primul literat la care am citit despre rugăciunea lui Iisus, tratată serios, cu problemele de care se izbește un începător, într-un stil de o finețe și spontaneitate rară... A fost o mare bucurie să regăsesc ceea ce simțeam acut, faptul că arta autentică nu este un domeniu din care Dumnezeu este exilat sau în care relația cu El este cifrată sau ascunsă printre simboluri, ci poate avea curajul și darul să exprime și într-un fel mai direct viața întreagă în amplitudinea și complexitatea ei.

cristina: ce frumos sună: acasă... cuvintele ce pleacă dintr-o inimă își găsesc adăpost și odihnă în alte inimi... ne trezesc un sentiment de familiaritate, de înrudire în
iubire-recunoaștere-dăruire...
dan: mulțumesc pentru sugestii, sunt utile și voi mai reflecta. O să las deocamdată așa fiindcă poemul s-a scris dintr-o suflare.
cătălin: cineva remarca, în sensul a ceea ce ai spus și tu foarte frumos, că mormântul gol e paradoxal mărturie a Învierii. Dacă nu e aici, în mormânt, înseamnă ca a înviat, și \"golul\", \"nimicul\" revelează în lumina credinței plinătatea prezenței... faptul că nimic nu a putut fi atins de stricăciune și moarte în Iisus Hristos...
La fel în Adormirea sau Mutarea la cer a Maicii Domnului pe care o prăznuim astăzi, care este un moment de bucurie: mutarea la cele de Sus nu lasă în urmă un gol, ci lasă întotdeauna vie în lume o prezență. Pentru sfinți, moartea nu inspiră groază, e momentul întâlnirii așteptate, mai adevărate, cu Dumnezeu, ...

\"Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind maica Vieții, și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre\". (Tropar la praznicul Adormirii Maicii Domnului).

Când cineva pleacă dintre noi, lumea nu mai poate fi ca și cum el nu ar fi existat, prezența lui chiar și nevăzută e în textura lumii.

Vă mulțumesc încă o dată.