florin caragiu

mulțumesc, mă bucur să primesc o încurajare așa de vie...

mă gândesc că sfințenia este o vocație, oricât ar fi de greu de atins. Asta în primul rând pentru că nu noi o atingem ci ea ne atinge :) Și mai e ceva foarte interesant: capătul drumului se pregustă tainic în fiecare moment de pe cale. mulțumesc pentru cuvintele frumoase.

imi place cum prospetimea rostirii si impletirea detaliilor da texturii imbibate de nostalgie o forta speciala de prezentificare si atractie

Mulțumesc frumos pentru semn, e foarte sugestiv citatul ales. :)

să nu mă înțelegi greșit, ce am spus mai sus nu e in nici un fel un atac, ci o atenționare, ca ideea de marketing pe care am înțeles că vrei să o folosești în critică să nu fie infestată de ideologia unei pretinse alinieri care actioneaza aplatizant... nu te ajută... e mai reconfortant să fii degajat și deschis valorizării diversității mărturiilor și dialogului lor, asta e tot. Comunicarea identitatilor e importanta, atractiva, fructuoasa, nu reducerea la un banal numitor comun.

Petre, eu cred ca textul \"pacatuieste\" prin a incerca nu sa descrie ci sa impuna ! un profil foarte ingust si, mai rau, unic, al omului modern. Ce faci tu aici e o mica arta a manipularii, poate fara sa iti dai seama. Adevarul este ca exista un spectru foarte larg de alegeri, incercarea de masificare nu cred ca e valabila. Ideile de \"actual\", \"natural\" si \"fericire\", \"religie\" s. a. sunt artificial si f. limitativ-reductionist construite.
Imi pare ca ai in discursul tau un autism fata de ideea de pluralism, ceea ce da un iz de iluminism prsagmatist cam depasit, oare de ce am impresia asta? Uite, eu scriu poezie religioasa, dar nu impun nimanui nimica, si e multumitor de citita si apreciata, tu insa militezi pentru o poezie invariabil nereligioasa si pare ca impui, obligi vehement la o, sa zicem, \"spalare pe creier\" / aliniere mult prea conformista la standarde ateist/pseudo-pragmatiste care pentru multa lume, cel putin la noi in tara, sunt chiar enervante si plictisitoare. Nu cred ca e o strategie buna, nici macar de marketing. Ti-am spus sincer parerea mea. Ai si punctari interesante, mai ales cele care au tendinta de echilibrare, dar din loc in loc mi se pare ca atunci cand faci afirmatii transante blufezi, mergi fara acoperire, adica mizezi pe faptul ca cititorul sa te creada pe cuvant, chiar cand afirmatia e cam trasa de par... E nevoie de mai multa nuantare, cum valorifici pluralismul, eterogeneitatea? Sunt programe mondiale la care se aloca fonduri imense poe tema stiinta si religie, arta si religie, etc., are loc pe plan mondial o miscare insemnata in acest sens, un procent mare dintre oamenii de stiinta tin de o religie sau alta. apoi, cultura de valoare chiar sufocata de kitschuri tot razbate, fiindca e perena, in timp ce kitschurile se duc iute la fund. Adaptarea e ceva firesc, insa exista o diversitate eterogena de traditii si retele culturale care nu pot fi reduse la un numitor comun.
Simplificarile tale sunt pe alocuri exagerat de reductive, falsifica de dragul mitizarii.

dansul imaginii cu versul, culoarea și iconomia așezării în spațiu sunt reușite, concentrează mesajul într-un punct de salt-plutire spre infinit.

îmi place lucrătura voastră, e interesant că \"azi nu moare nimeni\" potențează aici \"implozia\", suspensia acelui efect amplificat de \"stare fără ieșire\"...

aceste bucăți de viață poetizate - prin implicarea și detașarea ce lucrează întrepătrunse în fluxul contemplării și rostirii sunt adevărate pietre filosofale.

Adina, Camelia: mulțumesc pentru trecere și încurajare, mă bucur să vă revăd pe aici :)

o reușită de acest gen care nu se întâmplă în fiecare zi chiar merită o torta :) bun stimulent și prilej de bucurie... la mai mare!

cred că știu de ce e atâta lumină, îmi place textul în întregime are cursivitate, circularitate și circulație, suprapuneri și prelungiri credibile, ricoșeuri și tăieturi în imagini ce creează un joc dramatic impactant si credibil. Felicitări!

mulțumesc pentru ecou și fascinantele semne (de)spre infinit...

mi-am permis sa selectez o varianta preferata de mine:

aud cum se rotesc amiezile
benzi de culoare în agatul tâmplelor

versul pe care îl citesc zilnic cum ai citi o rugăciune este organul ce ne înnoadă sufletele

încă o cărămidă primită de-a dreptul
de dincolo de gând

între ziduri circulare crește
a doua inimă

mai trec!

mulțumesc pentru semn, ai surprins ceva \"fierbinte\" :)

Gheorghe: e o problemă foarte delicată, nici eu nu cred că sunt opuse, însă mă gândesc că genialitatea nu este propriu-zis o cale spre Dumnezeu ci geniul e un dar aparte și o capacitate aparte de a lucra înzestrările. Depinde de o intenționalitate, de modul de a lucra acest dar ca geniul să fie favorabil sau ostil misterului, sfințeniei, vezi cazul fericit al lui Dostoievski. În măsura în care nu este călduț spiritual, geniului i se pot deschide porți nebănuite spre taină, este pe undeva deja în proximitatea și pragul ei, gata de un salt în absolut, pe care însă nu îl poate trece decât printr-un \"supra-genial\" :) recurs la smerenie, la cunoașterea ca împărtășire. Asta pentru că, în sens creștin, \"ceea ce la om este cu neputință\" \"la Dumnezeu este cu putință\". Asta e părerea mea. Geniul are și el vocația sfințeniei care acoperă umanul.
Ioan-Mircea: da, e o răscruce de scări, bine ai spus.
Nicolae: mulțumesc că ești pe aproape, atingerea e într-adevăr punctul de sprijin unui salt care înfricoșează.
Vasile: mă bucură trecerea ta și privirea prin ocheanul bine ales.

mulțumesc, Gheorghe, pentru pasajul din Papini, e binevenit.
nu e vorba de curaj, Dane, sunt diferite moduri de a arăta artistic ceva, fără anumite straturi metaforice imaginea se poate opaciza, uneori ele sunt necesare tocmai pentru a oferi transluciditate... mulțumesc pentru atenționare, țin seama de ea...

dezbrăcarea de zgomot, omul între aripi și fumul arderii filosofale, fereastra ca loc de închidere-deschidere... mi-a plăcut.

este că e o poezie foarte frumoasă și merită înstelată, numai că nu am avut dispoziție de un comentariu mai elaborat. Ea reușește să creeze acea stare ce vibrează plastic liniile trăirii, o stare la limita dintre saltul în necunoscut și dezvelirea potențelor. Felicitări!

mi-a plăcut cum ai mizat pe această aritmie al cărei mister erupe atât de bine în final.